Câteva cărți despre iarnă (neapărat cu zăpadă)

joi, 12 ianuarie 2017

Anul trecut am trecut în revistă câteva cărți despre vară, iar Lavinia m-a provocat să fac o astfel de listă pentru fiecare anotimp, dar, cum e mai greu să găsesc cărți despre toamnă și primăvară, am sărit direct la iarnă, că tot suntem scufundați în nămeți zilele acestea. :) Încă din vară aveam vreo patru sau cinci posibile candidate, iar între timp mi-am amintit și alte cărți pe care le-am citit de-a lungul vremii.

Am lăsat deoparte poveștile de Crăciun, căci mi-am propus să aleg acele cărți în care iarna devine ea însăși un personaj, sau în care atmosfera hibernală este atât de intensă, încât ne cuprinde dârdâiala chiar dacă le citim în miezul verii. Eu am pățit asta de vreo două ori, cu Palatul de gheață al lui Vesaas și cu Iubire, de Hanne Ørstavik. Autorii nordici conduc detașat (pe listă au intrat trei islandezi, trei norvegieni și un danez), se pare că tot ei se pricep cel mai bine să surprindă esența acestui anotimp și senzațiile pe care le trezește.


Între cer și pământ și Tristețea îngerilor, de Jón Kalman Stefánsson


Povestea lui Stefánsson începe în luna aprilie, când pe alte meleaguri mai fericite a venit deja primăvara, însă nu și în Islanda acoperită de zăpezi și bătută de viscol. În cele două volume ale trilogiei, și mai cu seamă în Tristețea îngerilor, am simțit cu adevărat ce înseamnă iarna, iarna aceea cu un frig năucitor și întinderi nesfârșite de un alb imaculat, pe care nu le străbate niciun om sănătos la cap, poate doar nălucile din legendele islandeze. Dar iată că prin landele înghețate se aventurează un băiat cu inima plină de vise și poezie, care însoțește un poștaș ursuz și încăpățânat, ce trebuie să care kilograme de ziare, scrisori și vești către nordul țării, acolo unde începe tărâmul iernii veșnice. Ferme izolate, ascunse sub o plapumă groasă de omăt, biserici micuțe, pe al căror acoperiș poți călca din nebăgare de seamă, și vremea care transformă totul, mărind distanța dintre oameni, asprind sufletul și reducând ființa umană la proporții insignifiante. Din fericire, Stefánsson îndulcește senzația apăsătoare cu cantități generoase de umor, candoare, optimism și o fină ironie, iar cărțile sale au o cu totul altă atmosferă față de cea întâlnită la Tarjei Vesaas sau Hanne Ørstavik. 

Palatul de gheață, de Tarjei Vesaas 


Și Jón Kalman Stefánsson este poet, însă poezia este parcă și mai evidentă în scriitura norvegianului Tarjei Vesaas, care, în cuvinte puține și simple, reușește să creeze o atmosferă intensă, aproape hipnotică. Povestea fetițelor Unn și Siss, desfășurată pe fundalul unui ținut nordic izolat, acoperit de zăpadă și gheață, are puterea magică a unui basm. Cele două copile se împrietenesc într-o singură seară, când Unn vrea să-i spună lui Siss un secret, apoi Unn dispare, împreună cu acel secret nedezvăluit. Siss se lasă învăluită de personalitatea prietenei dispărute și face o promisiune care o îndepărtează de prieteni și de părinți. Pe râu, uriașa cascadă a creat un splendid palat de gheață - un fior al descoperirii, o călătorie magică prin camere fabuloase create de apă și ger, un ochi enigmatic care aduce liniște. Romanul pare asemenea unei ape liniștite, însă coboară în adâncuri nebănuite ale psihicului uman. M-am bucurat să aflu că a fost reeditat de curând - eu l-am citit într-o ediție mai veche, unde apăruse alături de un alt scurt roman, „Sămânța”.


Sub ghețar, de Halldór Laxness


L-am descoperit pe Halldór Laxness cu acest mic roman, care m-a cucerit prin scriitura plină de umor și ironie, dar și prin amestecul savuros de real, fantastic și absurd. Este un roman de atmosferă, care nu va avea același efect asupra tuturor, dar pe mine m-a fascinat multă vreme după terminarea lecturii. Am revenit adeseori în gând la parohia de la ghețar, unde tânărul Empi este trimis de episcopul Islandei, pentru a investiga o serie de zvonuri ciudate și îngrijorătoare. Aparent, pastorul de acolo nu se mai ocupă de viața spirituală a enoriașilor, ci s-a apucat de potcovit cai și de diverse reparații, nevasta l-a părăsit de multă vreme și acum trăiește cu o altă femeie, iar un misterios cadavru a fost trimis pe ghețar, în loc să fie îngropat creștinește. Empi ajunge în acest loc de la capătul lumii, guvernat de ghețar și populat de o mână de oameni neobișnuiți, pătrunzând într-o lume ciudată, care funcționează după legi proprii și pare să fi fost ocolită de civilizație. Trebuie să menționez și Oameni independenți, romanul meu preferat de la Laxness, ale cărui teme și atmosferă seamănă pe alocuri cu cele din cărțile lui Jón Kalman Stefánsson (bineînțeles, se înțelege cine de la cine s-a inspirat).


Vulpea albastră, de Sjón


Am impresia că toți scriitorii islandezi contemporani au preluat ceva de la Halldor Laxness, căci și la Sjón am întâlnit un amestec de magic și rudimentar, de absurd și ridicol, și o Islandă în mare parte imaginară, populată cu eroi și nerozi. Personajul său, pastorul Baldur Skuggason, cel care se află în urmărirea vulpii din titlu, este un astfel de nerod cu trăsături de erou, care, în lupta cu forțele naturii, dă dovadă de vitejia și încăpățânarea unui personaj mitologic, asemenea lui Bjartur din Oameni independenți. Cartea lui Sjón este cea mai stranie dintre toate, și am observat că nu prea a fost pe gustul cititorilor români. Și pe mine m-au nedumerit la început paginile pe jumătate goale, care amintesc de un poem în proză, dar, pe măsură ce am avansat cu lectura, cuvintele s-au transformat treptat în imagini, iar în fața mea s-a desfășurat imensitatea acoperită de zăpezi a Islandei. Spațiile goale din fiecare pagină au devenit cadre lungi, umplute de încordare, o tăcere încremenită și pași prudenți prin zăpadă, în urmărirea unei vulpi albastre.


Iubire, de Hanne Ørstavik


Simplitatea cuvintelor și, totodată, puternica lor încărcătură emoțională par a fi atributele multor scriitori nordici, iar Hanne Ørstavik nu este o excepție: deși am citit cartea într-o zi însorită de vară, atmosfera a fost atât de intensă și de apăsătoare, încât m-a rupt complet de realitate, iar la final a trebuit să ies pe străzi, cu toate că eram răcită, pentru a mă scutura de impresia puternică pe care mi-a lăsat-o acest scurt roman. La fel ca în Palatul de gheață, pășim parcă pe o scenă de teatru cu personaje puține și câteva locuințe răsfirate printre nămeți, un cadru minimalist pe care se pregătește o dramă. Este un univers închis și izolat, în care se regăsesc mai multe singurătăți și mai multe forme de iubire, dar și o scindare între lumea palpabilă și cea imaginată, căci personajele par să trăiască în planuri diferite ce nu se întâlnesc decât arareori. Vibeke, o mamă tânără și singură, s-a mutat într-o mică localitate din Norvegia împreună cu fiul Jon, dar femeia își cam neglijează copilul și trăiește mai mult în imaginație, cu toate că visele o îndepărtează de realitatea imediată și de iubirea care se găsește atât de aproape de ea. În planuri scurte, care alternează ritmic până la suprapunere, Hanne Ørstavik pătrunde în universul inocent al copilului și în cel imatur și egoist al mamei, iar drama se desăvârșește incredibil de calm și de lin, prin mecanismele intime ale micii familii.


Cum simte domnișoara Smilla zăpada, de Peter Høeg 


Am citit cartea lui Høeg acum câțiva ani și am uitat multe detalii, dar țin minte că are zăpadă din abundență, căci Smilla Jaspersen, o tânără foarte inteligentă de origine groenlandeză, este fascinată de zăpadă și gheață, și se pricepe să descifreze acest element al naturii. Totodată, este vorba de un roman polițist cu ceva suspans (nu foarte mult însă, pentru că acțiunea avansează lent), căci Smilla începe să investigheze pe cont propriu moartea unui băiețel, pe care poliția a clasat-o drept un accident, și se trezește implicată într-un complot de proporții. Cartea începe în Copenhaga și ne poartă spre Groenlanda și ghețurile arctice, deci atmosfera glacială este asigurată. Îmi amintesc că prima jumătate mi-a plăcut mult, datorită informațiilor interesante pe care le-am aflat despre Groenlanda și felul în care istoria și cultura ei au fost influențate de Danemarca și colonialism, însă în a doua jumătate am fost dezamăgită (și chiar plictisită) de plot-ul cu tentă polițistă, unde nu toate lucrurile se leagă și multe întâmplări par forțate. Un link util, cu note și explicații privind câteva aspecte ale romanului. 


Profeții din Fiordul Veșniciei, de Kim Leine


Excelentul roman al lui Kim Leine (scriitor norvegian care trăiește în Danemarca) are o mulțime de teme și subiecte, iar din paginile lui am cunoscut Groenlanda secolului 18, un ținut rece și inospitalier, cu ierni cumplite, unde încălțările și hainele din piele devin adeseori „mâncarea tradițională a foametei”, unde mamele inuite își omoară copiii pentru a le cruța suferința, iar bătrânii pleacă în pustietatea înghețată și nu se mai întorc. Morten Falck, protagonistul romanului, primește un post de misionar în colonia Sukkertoppen din Groenlanda, însă raționalismul său este supus la grea încercare în acest ținut pustiu și întunecat, cu o cultură și un ritm al vieții complet străine. A fost trist să pătrund în coloniile daneze și să cunosc influența negativă pe care europenii au avut-o asupra inuiților, cruzimea cu care împărțeau dreptatea după bunul plac, purtarea reprobabilă a misionarilor trimiși pentru a-i boteza și mântui pe păgâni. Este vorba, însă, de o robie cu două fețe, alimentată de năzuința tinerelor inuite de a învăța să scrie și să citească, de dorința băștinașilor de a deține lucruri europene, de necesitatea de a supraviețui iernilor aspre, care îi determină să renunțe la libertate pentru siguranța relativă a coloniilor.


Ice (Gheața), de Anna Kavan


Spuneam mai sus că „Vulpea albastră” a lui Sjón e cea mai ciudată carte de pe listă - ei bine, acum a fost detronată de Gheața Annei Kavan (scrisă pe la 1967), de care mi-am amintit între timp și a fost musai s-o adaug aici. Este povestea unui bărbat plecat în căutarea unei fete fragile cu părul alb, într-un peisaj amenințător, post-apocaliptic, invadat treptat de gheață. Urmărirea fetei devine o obsesie pentru narator, care ajunge în tot felul de locuri lovite de cataclism, însă căutarea îi este împiedicată de un al treilea personaj, Gardianul, care pare să o controleze pe fata cu părul alb; invariabil, ea îi alunecă întotdeauna printre degete, eluzivă și enigmatică. Citind cartea asta, am avut senzația că mă prăbușesc printr-o serie de vise ciudate, fără a putea diferenția realitatea de fantasme; Ice nu are un subiect propriu-zis, în schimb are un narator unreliable. Deși e o carte scurtă, cu multe momente extraordinare, de o frumusețe pură, Ice s-a dovedit o lectură obositoare, pe măsură ce aceleași lucruri s-au întâmplat iar și iar, ca într-o secvență halucinatorie fără sfârșit, iar magia prozei a început să-și piardă din putere. Totuși, Ice m-a bântuit multă vreme, și ar fi interesant să o recitesc pentru a vedea cum mi se pare acum. 

***

Iarna și zăpada sunt prezente și în alte cărți pe care le-am citit, dar parcă nu cu aceeași intensitate, și joacă mai degrabă rol de fundal: Shining, de Stephen King (ar trebui să o recitesc pentru a mă lămuri), Muntele vrăjit, de Thomas Mann și Burial Rites, de Hannah Kent (acțiunea acestui roman se petrece tot în Islanda).

Mai jos sunt câteva cărți ce par să aibă legătură cu tematica listei, deși nu pot spune cu certitudine, pentru că nu le-am citit (dacă aveți și alte recomandări, le aștept cu mare curiozitate):

  • Povestiri de iarnă, de Karen Blixen/Isak Dinesen (Humanitas, 2014)
  • Țara Zăpezilor, de Yasunari Kawabata (Humanitas, 2015)
  • Copila de zăpadă, de Eowyn Ivey (Polirom, 2014)
  • În aerul rarefiat, de Jon Krakauer (Humanitas, 2013)
  • Iarnă rusească. Antologie din clasici ai literaturii ruse (Ed. Ratio et Revelatio, 2013)
  • Zăpezile albastre, de Piotr Bednarski (Humanitas, 2008)
  • Poveste de iarnă, de Mark Helprin (Nemira, 2014)
  • Crăiasa Zăpezii, de Michael Cunningham (Polirom, 2014)
  • Regina Zăpezilor, de Joan D. Vinge (Nemira, 2015)
  • Omul de zăpadă, de Jo Nesbø (RAO, 2014)
  • Pe vremea fluviului Amur, de Andreï Makine (Humanitas, 2000)


41 de comentarii

  1. Hehe, toți sînt scandinavi (cred), de parcă altundeva nu mai ninge. :))
    Dacă bine-mi amintesc eu, în Accidentul lui Sebastian acțiunea se petrece iarna, la munte (cel puțin o parte din roman).

    Eu am și uitat de provocare, ce fain că ți-ai amintit! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, am remarcat și eu că toți sunt nordici, dar e de înțeles - eu nu cred că aș putea trăi într-o regiune cu atât de multă zăpadă, frig și întuneric, cel puțin nu fără a trece periodic printr-o depresie.
      Cu siguranță au mai scris și alții despre iarnă (mai puțin autorii din țările calde, unde zăpada nu oprimă pe nimeni, ha), dar încă n-am ajuns eu la cărțile respective. Pe la ruși ar trebui să fie niște povești grozave pe tema asta, deși n-aș putea să numesc nicio carte (ah, văd că cineva a pomenit „Povestiri din Kolîma”, de Varlam Șalamov).

      Ștergere
  2. Cu zapada dar nu neparata despre iarna, "Snow" a lui Pamuk.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțam, Cora, am pomenit cartea pe la începutul articolului - din câte am înțeles, zăpada joacă aici mai degrabă rol de fundal. Însă acum îmi dau seama că paragraful respectiv nu prea are relevanță, așa că o să-l scot de tot (ziceam că nu toate cărțile cu „zăpadă” sau „iarnă” în titlu au neapărat o atmosferă hibernală, uneori termenii sunt folosiți în sens metaforic, ca de ex. „Zăpezile de altădată” a lui Gregor von Rezzori).

      Ștergere
    2. Mie mi s-a parut destul de importanta zapada in cartea lui Pamuk, aproape un personaj care participa la intrigi, in liniste (datorita ei intamplarile capata culoare si uneori dramatism), dar poate m-am lasat influentata si de titlu. :)

      Ștergere
    3. Nu știu cât de mult ai fost influențată de titlu, dar am impresia că ai perceput corect rolul zăpezii în cartea lui Pamuk. Mă voi lămuri atunci când o voi citi și eu. De fapt, am citit câteva pagini zilele trecute, dar mi-am dat seama că am început prea multe cărți deodată, plus că mai am două împrumutate de la bibliotecă pe care trebuie să le citesc înainte de a expira termenul, așa că deocamdată am pus-o în așteptare.

      Ștergere
  3. Acum citesc 'Copila de zăpadă' in decembrie am citit 'Regina Zăpezilor' care mi-a placut foarte mult :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre „Regina Zăpezilor” nu știu decât că e o carte fantasy-SF. :) Sper să ajung și eu la „Copila de zăpadă”, mai ales că n-am citit niciun autor din Alaska.

      Ștergere
  4. Dacă-ţi plac poveştile stranii, atunci am şi eu o recomandare: Un gest de iubire de James Meek. Titlul în engleză este The People’s Act of Love, iar mie mi-a plăcut tare, tare mult. Mi-am luat-o la întâmplare, doar fiindcă era la ofertă şi ceva m-a atras spre ea :) Este o poveste stranie, dar scrisă într-un mod captivant, eu cu greu am putut-o lăsa din mână. Şi e de sezon, „conţine” muuuultă zăpădă! Ah, şi autorul face excepţie de la regulă, e britanic :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, ce potrivire, chiar mi-am cumpărat recent „Un gest de iubire” de la anticariat, mi-o doream de ceva vreme (de când am văzut-o pe blogul lui Gabriel, de fapt - Gabriel, dacă citești, să știi că o am și pe asta, sper să n-aibă soarta cărții „Arta bucătăriei sovietice”). Uite că nu m-am gândit s-o trec pe lista cu posibile candidate, dar ai dreptate, acțiunea se petrece în Siberia, deci e cu zăpadă. :D
      Mulțumesc că mi-ai întărit impresia despre carte, și pe mine m-a atras faptul că pare ciudată, iar acum m-ai făcut și mai curioasă s-o citesc. Deocamdată, urmează la rând o altă recomandare de la Gabriel - „O zi mai lungă decât veacul”, de Aitmatov. :)

      Ștergere
    2. Ha, ca să vezi! Eram sigură că îţi e total necunoscută, eu chiar mi-am luat-o neştiind absolut nimic despre ea (în continuare, intuiţia nu mă dezamăgeşte). Păcat că ai aflat deja despre ce fel de personaje animă cartea, pentru mine şi asta a contribuit la surpriza generală… Are dreptate Gabriel, este o poveste complexă şi foarte bine documentată, dar nu sunt de acord când vorbeşte despre stilul autorului ca fiind tern, mie nu mi s-a părut deloc aşa, sau poate am fost eu prea captivată de povestea în sine şi n-am mai observat asta... Şi, spre deosebire de el, îmi amintesc că m-a prins încă de la primele pagini, nici gând să-mi vină s-o abandonez... Deci da, merită!
      De Aitmatov n-am citit nimic până acum...of...multe se mai adună, dom’le!

      Ștergere
    3. E drept că nu prea s-a vorbit despre „Un gest de iubire”, dar mă bucur că intuiția ta i-a prevăzut potențialul (și nu s-a înșelat, hihi). De obicei, prefer să știu cât mai puține despre o carte pe care vreau să o citesc, dar de data aceasta tocmai personajele menționate de Gabriel mi-au stârnit interesul și m-au convins să cumpăr cartea. Cât despre stilul autorului, fiecare îl percepe prin filtrul personal - nici eu nu mă potrivesc mereu cu părerile lui Gabriel, și nici el cu ale mele. Dar îl laudă cu orice ocazie pe Aitmatov, și chiar sunt extrem de curioasă cum este „O zi mai lungă decât veacul” (care se găsește foarte rar și se vinde cu vreo 40 de lei - eu am împrumutat-o de la bibliotecă).

      Ștergere
  5. Recomand excelenta Dans dans dans, scrisa de Haruki Murakami si Sacrificiul din miezul iernii de Mons Kalentof, pentru iubitorii de romane politiste nordice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim pentru recomandări! Am citit opt cărți de Murakami, dar nu și „Dans dans dans”. Am fost dezamăgită de „Tsukuru Tazaki...” și de atunci n-am mai revenit la Murakami, deși aș vrea să citesc măcar „Kafka pe malul mării”.

      Ștergere
  6. Se pune și zăpada extraterestră? E din belșug în ,,Mâna stângă a întunericului” de Ursula K. Le Guin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pune, se pune! :D Of, de când îmi tot propun să citesc ceva de Ursula K. Le Guin... Dar altceva voiam să zic: comentariul tău, pe care l-am citit imediat după ce m-am trezit, a zgândărit ceva în subconștientul meu, căci mi-am amintit brusc de o altă carte care se potrivește pe listă: „Ice” de Anna Kavan (considerată tot un fel de SF, deși mi s-a părut mai degrabă fantastică). Așadar, îți mulțumesc. :)

      Ștergere
  7. Chiar pregătesc și eu un articol pe acestă temă :D
    Cel mai mult am simțit iarna ca un personaj în Doctor Jivago - Boris Pasternak și în Copila de zăpadă - Ivey Eowyn.
    Citind comentariile mi-am amintit și eu de cartea lui James Meek, dar la un nivel destul de superficial, căci au trecut vreo 8 ani de când am citit-o. Uite că așa mi-a venit cheful să revăd notițele de atunci și poate să și răsfoiesc cartea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, ia uite! Spor!
      Chiar dădusem peste o copertă a romanului Doctor Jivago, cu o trăsură într-un decor hibernal, și m-am întrebat cât de mult cântărește iarna în cartea lui Pasternak. :) Sper să-l citesc și eu la un moment dat. La „Copila de zăpadă” n-am ajuns încă, am văzut niște păreri nu tocmai favorabile despre carte și am tot amânat-o, dar sunt totuși curioasă, mai ales că n-am citit niciun autor din Alaska, cum ziceam și mai sus.

      Ștergere
  8. un episod hibernal fain am gasit in cartea lui Haruki Murakami "In cautarea oii fantastice" - spre final. Iarna contribuie la finalul misterios.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit „În căutarea oii fantastice”, dar se pare că am uitat-o aproape în totalitate (cu excepția unei urechi, deși nu mai știu exact care era treaba cu urechea), căci nu-mi amintesc nici finalul, nici că era iarnă (hmm, era totuși vorba de o cabană izolată unde ajunge protagonistul? Încep să-mi revină unele imagini :)) ).

      Ștergere
  9. Alta iarna teribila in "Sorgul rosu" de Mo Yan, in China, tinutul Gaomi. Zapada se asterne peste satul exterminat de japonezi in anii 30 iar cativa supravietuitori (scapati ca prin minune) se hranesc cu carne de caine, care caini se hraneau din cadavre...Iata ca v-am scos din cercul nordicilor! Alta iarna, dar de prin 50, o descrie Mo Yan in "Obosit de viata, obosit de moarte" din perspectiva unui porc, una din formele in care s-a reincarnat un mosier ucis de comunisti. Epic!
    Alta iarna, in plin WW2, in cartea lui Markus Zusak "Hotul de carti" cand fratele mort al eroinei este ingropat in zapada (la inceputul romanului).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, e clar, memoria mea nu e prea grozavă! Am citit și „Sorgul roșu”, dar am uitat complet scenele de iarnă pe care le-ai pomenit - mi-au rămas, în schimb, alte secvențe în minte. Aș vrea să citesc anul acesta „Obosit de viață, obosit de moarte”, pe care cineva mi-a recomandat-o foarte convingător, iar scena de care vorbești sună deopotrivă grotesc și foarte interesant!
      Eu mi-am propus să trec pe listă doar cărțile în care iarna, zăpada sau gheața ocupă o mare parte a poveștii, altfel cred că sunt destule cărți cu scene hibernale memorabile („Shining”, de exemplu).

      Ștergere
  10. Eu as adauga aproape toate cartile lui Arnaldur Indridasson si ale Yrsei Sigurdardottir - iarna islandeza la superlativ. Ar mai fi si Mons Kallentoft - Sacrificiul din miezul iernii. Nu veti mai vedea iarna la fel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, „Sacrificiul din miezul iernii” a fost menționată și de altcineva, mai sus. Eu una prefer iarna islandeză din scrierile lui Laxness și Stefansson, autori care reușesc să mă emoționeze și să mă treacă prin tot felul de stări. Am citit două romane de Arnaldur Indridasson și am fost cam dezamăgită, e drept că rar mai dau peste o carte polițistă care reușește să mă țină cu sufletul la gură. Aș vrea, totuși, să citesc ceva de Yrsa Sigurdardottir, mai mult pentru că este o autoare islandeză, iar eu am o mare slăbiciune pentru Islanda. :)

      Ștergere
  11. La multi ani!

    Constantin Chirita - Ciresarii 4 - Aripi de zapada, sa ne aducem aminte de copilarie!
    "O zi mai lunga decit veacul" - fetisul meu :)
    Viktor Astafiev - Visul crestelor albe

    Plus "Basme siberiene si de pe drumul marilor invazii", antologie de Ioan Oprisan, Editura Vestala

    Si toate cartile ce au ca tema alpinismul extrem, gen Maurice Herzog - Cucerirea Anapurnei sau Marcian Bleahu, Mircea Bogdan, Gheorghe Epuran - Himalaya. Cucerirea gigantilor lumii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si asta: Scott's Last Expedition: The Journals by Robert Falcon Scott (Adapter), Beryl Bainbridge, despre expeditia capitanului Scott la Polul Sud. Unul dintre eroii copilariei mele...

      Ștergere
    2. La mulți ani! :)
      Îmi amintesc că mi-ai recomandat și mai demult „Visul crestelor albe", chiar am căutat cartea la anticariat, dar nu am găsit-o (o pot lua de la bibliotecă, dar parcă aș prefera s-o am în casă). În schimb, am împrumutat recent de la bibliotecă „O zi mai lungă decât veacul”, deci o s-o citesc luna aceasta, în sfârșit.
      Ha, din câte țin minte, n-am citit întreaga serie Cireșarii, iar „Aripi de zăpadă” cred că e una dintre cărțile la care n-am ajuns.
      Mulțumesc și pentru celelalte recomandări, de antologie nu auzisem, pare interesantă.

      Ștergere
  12. Dacă mă gândesc la zăpada din cărți, prima mea imagine e una pe care mi-a insuflat-o o carte a Yrsei Sigurdardottir (nu mai știu titlul, dar e din seria neagră de la Ed. TREI și acțiunea se petrece prin Islanda. Mai rece de atât n-aș putea percepe zăpada. Sunt crime misterioase, în aparență, pe acolo. :) Dar a trecut ceva timp de la acea lectură și prea multe amănunte nu mi-au rămas în minte. Eu prefer în timpul iernii cărți cu o atmosferă mai caldă, pentru a contracara cumva peisajul pe care îl am în fața ochilor. Momentan citesc o carte ce are ca fundal India, se impune apoi ceva sud-american. :) Dar revenind la tema articolului tău, îmi dau seama că nu-s prea multe cărți cu zăpezi între cele citite de mine. :) Deși alea rusești mă duc cu gândul imediat la zăpadă chiar și atunci când ea lipsește. :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, uite că mă convingi să citesc ceva de Yrsa Sigurdardottir, pe care au recomandat-o mai înainte și alți doi cititori anonimi. :) Am cam abandonat cărțile polițiste, pentru că nu mai regăsesc fiorul și starea de surescitare pe care le simțeam în copilărie, când devoram orice de Agatha Christie și Arthur Conan Doyle. Dar, cum Yrsa e din Islanda, iar pe mine mă fascinează această țară, voi încerca un roman de-al ei. :)
      Hmm, se pare că eu citesc de-a valma, nu prea contează anotimpul, în schimb contează starea mea psihică. Dar e drept că, pe o vreme apăsătoare, sunt mult mai influențată (și dărâmată) de poveștile triste.
      Probabil că de-asta nu ai citit prea multe cărți cu zăpadă - iarna le ocolești, iar vara se potrivesc ca nuca-n perete. :))

      Ștergere
    2. Am căutat acum ce-am citit eu (deși îmi amintesc că am mai citit una dar cred că nu am mai scris despre ea) -
      Ultimul ritual https://andreeaiuliatoma.blogspot.ro/2012/09/ultimul-ritual-yrsa-sigurdardottir.html
      și Zile întunecate
      https://andreeaiuliatoma.blogspot.ro/2011/12/zile-intunecate-yrsa-sigurdardottir.html
      A se scuza tehnoredactarea fără diacritice și eventualele scăpări, precum și stilul ceva mai bombastic. Eram mai tânără pe atunci și la începuturi în lumea asta minunată a celor care scriu despre cărțile pe care le citesc. :) Nici eu nu prea mai citesc cărți polițiste, dar la una în stilul nordic m-aș încumeta. Le păstrez la îndemână în eventualitatea că m-ar tenta.

      Ștergere
    3. Haha, înțeleg cum vine treaba cu stilul din tinerețe, eu eram tare poetică și plină de metafore pe vremuri, acum încerc să le țin la cote minime (sau măcar digerabile). :))
      Am căutat acum în bibliotecă și văd că am „Zile întunecate” - păcat că acțiunea nu se petrece în Islanda, cum mi-aș fi dorit. :D
      Ce mă deranjează la romanele polițiste contemporane e că o bună bucată din carte este ocupată de viața și problemele detectivului, care nu sunt întotdeauna interesante, pe lângă faptul că diluează mult suspansul. Nu zic că partea asta ar trebui să lipsească, dar măcar să n-am senzația că îmi pierd timpul. E drept că, după câteva dezamăgiri, am cam lăsat baltă literatura polițistă și m-am îndreptat spre fantasy, SF și cărți pentru copii, când simt nevoia de lecturi relaxante.

      Ștergere
  13. Văd c-a menționat deja Andru Mîna stîngă a înturnericului (apropo, Ema, dacă tot vrei să citești ceva de LeGuin, pe asta ți-o recomand).

    Și ar ma fi The Making of the Representative for Planet 8 de Doris Lessing. E despre o planetă cu o climă oarecum tropicală care, în decursul unei singure generații, trece la iarnă perpetuă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, să știi că de la tine am reținut „Mâna stângă a întunericului”, mi-ai recomandat-o și cu altă ocazie, doar că, după cum vezi, încă n-am reușit să ajung la LeGuin.
      Ce titlu lung și ciudat are cartea lui Doris Lessing! Nici de ea n-am citit nimic și n-am nicio idee despre cum scrie & ce subiecte abordează, așa că sunt un pic mirată să aflu că are și cărți SF. Văd pe Gr că e parte dintr-o serie, mă întreb dacă se poate citi și separat.

      Ștergere
    2. Se poate citi și separat că acțiunea n-are nimic de-a face cu celelalte cărți, dar parcă te lămurești mai bine asupra Canopusului dacă-l știi deja din celelalte (deși oricum nu te edifici complet nici dacă citești toată seria :D).

      Mie mi-au plăcut toate cinci cărțile. Dacă mă vizitezi ți le pot împrumuta. :)

      Ștergere
    3. Hihi, păi zi-mi adresa, că vin imediat! I wish... :))
      Aham, m-am lămurit oarecum, deși tot intrigată sunt, nu-mi imaginam că Doris Lessing scrie SF, și văd că toate volumele din serie au titluri tare ciudate. Concluzia: trebuie să citesc neapărat ceva de Doris Lessing, mi-ai deșteptat curiozitatea. :)

      Ștergere
    4. Dacă nu vrei să începi cu o pentalogie, pot să-ți recomand o carte cu patru povestiri: https://www.goodreads.com/book/show/400608.The_Grandmothers :) De asemenea disponibilă pentru împrumutat dacă mă vizitezi.

      Ștergere
    5. A, ce tare, chiar aveam The Grandmothers pe lista de dorințe, recomandată de Stela, și cartea asta mă atrage cel mai mult (pare un pic ciudată, poate de-aia). Am un ebook în franceză (!), să vedem dacă mă încumet să-l citesc. Sau mai aștept până-ți fac o vizită. :))

      Ștergere
  14. Copila de zapada mi-a placut foarte mult. Basm pt adulti,m-a lasat cu asa un sentiment dragut dupa incheierea ei😀😃
    In seara aceasta ti-am descoperit blogul si ma bucur mult ca am facut-o.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu mă bucur tare mult că ai ajuns aici, Simona! Îți mulțumesc pentru comentariu - dar cum de-ai reușit să folosești emoticoanele? :D
      O să cumpăr și eu „Copila de zăpadă”, poate o citesc la iarnă.

      Ștergere
    2. Scriu de pe telefon si folosesc emoticoanele din el, nu stiu cum de se vad aici😂😀
      Abia astept dupa ce o citesti sa ne spui parerea ta, va fi interesant de citit recenzia ta.
      Eu lunile acestea am terminat: 27 de pasi-Tibi Useriu, Becoming Meryl Streep-Michael Schulman, Namaste in Nepal-Sega si Buried angels-Camilla Lackberg.
      Minunate toate, Sega m-a dezamagit putin dar nu regret ca am citit cartea lui.
      Te pup

      Ștergere
    3. Ha, ok, ia să încerc și eu - credeam că nu permite blogspot-ul folosirea emoticoanelor ilustrate. 😅😊
      Am în bibliotecă o altă carte de Eowyn Ivey, Spre marginea luminoasă a lumii - și asta pare interesantă. O să iau și Copila.

      Ștergere

Un produs Blogger.