miercuri, 7 iunie 2017

Jurnal de lectură - iunie



Când am început acest jurnal de lectură, am făcut-o cu gândul să scriu în el regulat, de-a lungul întregii luni, exact cum ar trebui să fie un jurnal. Până acum, n-am reușit să mă țin de planul inițial, așa că am scris cam toate textele odată, la finalul lunii. Cum iunie se arată ceva mai lejer, voi încerca să notez la timp câteva rânduri despre cărțile pe care le citesc sau despre alte întâmplări cu temă literară. Voi completa jurnalul periodic cu tot ce-i demn de menționat, și poate că uneori mă voi abate puțin de la tema strict livrescă, dar sper să fie cu iertare. 


(va urma :D)

14 iunie

Viața necunoscută a copacilor de Alejandro Zambra e în sfârșit a mea! :D Sper să-mi placă tot atât de mult pe cât mi-am dorit-o. Am făcut ochii mari când am văzut că s-a tradus și la noi, la Curtea Veche - eu auzisem de autorul chilian pe Goodreads și aveam taman cartea asta pe lista de dorințe. Are editura asta o colecție grozavă, mai scot din când în când câte un titlu de care n-a auzit aproape nimeni, dar de regulă foarte bun - Zâtul, Femeile lui LazărSuntem deja uitarea ce vom fiSatantangoElogiu femeilor mature sunt doar câteva dintre cărțile excelente apărute la ei. Dacă nu mă înșel, tot ei l-au publicat prima oară pe Bolaño, cu Târfe asasine.

A post shared by Ema Cojocaru (@emamemi) on


10 iunie

Mda. Nici n-au trecut bine câteva zile de la hotărârea solemnă că mă voi abține o perioadă de la noi achiziții, că am comis-o din nou. De data aceasta, în stil mare. Vina îi aparține în totalitate Mioarei, care mi-a spus că a găsit mai multe volume de Cortazar la un preț foarte bun pe Librărie.net. Nu intrasem niciodată pe site-ul ăsta, așa că am zis să arunc un ochi, să văd despre ce este vorba. Am căutat câteva titluri din lista de dorințe și am observat că, într-adevăr, prețurile sunt uimitor de bune. Ba s-a întâmplat și o mică minune: am dat peste Atlasul continentelor încețoșate la prețul incredibil de 11,5 lei. Eu citisem un exemplar împrumutat și-mi plăcuse atât de mult cartea, încât tare îmi doream să o am în bibliotecă. La editură n-am mai găsit-o (între timp, văd că a reapărut pe site-ul Corint, la 25 de lei), iar pe Târgul cărții are un preț cam mare, așa că m-am abținut. Ei, de data aceasta am cumpărat două exemplare, să fie. Iar pe lângă ele am mai comandat încă 15 cărți - după toate aparențele, cărțile astea mi-au răpit buna judecată și plănuiesc să mă aducă la sapă de lemn.

Pentru cărțile cu mominii lui Tove Jansson mi-a trezit curiozitatea traducătoarea, Andreea Caleman, așa că am luat Pălăria vrăjitorului, cu scuza că poate o voi dărui unui copil după ce o citesc. Vom vedea. De Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, mi-a spus leguma, care n-a citit-o, dar a auzit că e faină. Și despre Viața ficțiunii după o revoluție am auzit păreri foarte bune. Cartea șoaptelor se pare că e un roman excelent, în ciuda faptului că autorul nu-i chiar de lăudat; am apelat la obiectivitate și am adăugat-o pe lista de lecturi. Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă, Sfinţi, vânturi şi alte întâmplări, Portretul unei familii turcești și Urmuz erau de multă vreme pe lista de dorințe. De Bolaño mi se făcuse dor. Iar dacă de Omul fără însușiri mă îndoiesc că mă voi apuca prea curând, măcar să aflu ce are de spus Robert Musil despre prostie. 

Poză ceva mai mare dacă o deschideți într-un tab separat


5-9 iunie


Cum sunt tare în urmă cu recenziile, m-am hotărât să citesc cărți groase o perioadă, până mai recuperez din restanțe. Iată cum își fac loc în viața mea de cititor cărțile de peste 500 de pagini, la care nici acum nu mă reped cu mare entuziasm, deși reținerile s-au diminuat considerabil. Dacă apucam să împrumut (din nou) Detectivii sălbatici, aș fi început romanul fără să ezit, dar așa am oscilat între Obosit de viață, obosit de moarteSefarad de Molina, Sub vulcan de Malcolm Lowry, 4 3 2 1 de Paul Auster (care are vreo 860 de pagini!). A câștigat romanul lui Mo Yan, cu toate că știam din Sorgul roșu ce-i poate pielea autorului chinez, însă Alexandru M. m-a făcut tare curioasă și mi-am zis: „Acum ori niciodată!”.

Mo Yan m-a captivat de la prima pagină, cu o scenă grotescă mustind de umor negru: protagonistul se află în iad, supus la cazne de draci, și îl cunoaștem taman în momentul când este pus la prăjit în ulei clocotit, pentru ca apoi să fie scos, bine rumenit și crocant, și înfățișat lui Yama, regele iadului. Am citit cam 130 de pagini (aseară am terminat primul capitol, stând cu Bruno în fotoliu) și, deocamdată, nu am avut parte de scene foarte dure, așa cum mă așteptam. Probabil că o să apară și violența dusă la extrem, nu-mi fac iluzii că o să scap. N-am citit descrierea de pe coperta patru (de multe ori mă sustrag, de teama spoilerelor), dar am tras totuși cu ochiul prin carte și mi-am făcut o idee despre cum va evolua povestea. Desigur, n-am de unde ști ce întorsături mă așteaptă, pentru că sunt o mulțime de personaje (inclusiv o măgăriță în călduri!), lumea în care se învârte protagonistul îmi este aproape necunoscută (China în timpul reformei agrare din anii 1950), iar Mo Yan este un scriitor destul de imprevizibil, cu o imaginație debordantă (dar și cu mult umor). Oricum, cartea îmi place din ce în ce mai mult, aștept cu nerăbdare un răgaz, să mai citesc un pic.



Pentru că volumul are aproape un kilogram și e dificil de cărat peste tot, am zis să fac un experiment și să încep o carte în paralel, inspirată de Andreea, care citește vreo 3-4 în același timp (eu una nu pot, prefer să duc o lectură până la capăt, mai ales dacă-mi place). Am ales un e-book, însă tot o carte voluminoasă: Angela's Ashes, memoriile autorului irlandez Frank McCourt, tradusă și la noi cu titlul Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză. Am luat-o la plimbarea cu Bruno, în autobuz, în baie, oriunde e mai complicat să umblu cu Mo Yan în brațe. Începutul a fost promițător, sunt chestii destul de interesante în cartea asta, dar ceva nu îmi place - poate stilul autorului (deși scriitura e foarte faină pe alocuri), poate descrierea amănunțită a unor episoade ce puteau fi prezentate mai concis, poate o vagă melodramă ce se ițește de sub stratul de umor... Una peste alta, am realizat brusc că aș putea reciti, în schimb, pasaje din A Man Called Ove de Fredrik Backman, pentru a-mi împrospăta memoria și a scrie despre carte la un moment dat. Așa că am abandonat-o momentan pe Angela și m-am reîntors la Ove, care-i un personaj extrem de simpatic (apropo, numele lui se citește Uuuve). 



1-4 iunie


Iunie a început foarte bine, cu o scurtă vacanță la Constanța. Am cărat după mine trei cărți, nu cumva să rămân fără, deși bănuiam că voi citi doar una. M-am oprit la Dincolo de ferestre de Irina Georgescu Groza, un volum de proză scurtă la care voiam de multă vreme să ajung, mai ales că am îndrăgit-o pe autoare în urma întâlnirii noastre pentru rubrica „Bibliotecă de scriitor”. Pe undeva, mă temeam că nu-mi vor plăcea povestirile și că voi fi nevoită să le critic, dar iată că m-am temut degeaba: pe măsură ce am avansat cu lectura, am devenit din ce în ce mai încântată de subiectele alese de Irina și de stilul în care le tratează. Mi-au plăcut umorul ei, finalurile neașteptate, lucrurile spuse doar pe jumătate, scriitura în mare parte simplă și lipsită de înflorituri (dar cu ocazionale alăturări de cuvinte foarte inspirate), faptul că nu se străduiește să găsească metafore elaborate, cu care să epateze - lucru pe care îl apreciez întotdeauna la un autor, pentru că nu mă împac prea bine cu o scriitură care se vede că-i lucrată și răslucrată. Au fost și câteva povestiri care mi-au plăcut mai puțin, dar majoritatea au fost faine (unele chiar excelente), cu subiecte variate și, în două-trei rânduri, chiar cu o tentă fantastică. Sper să scriu mai multe într-o recenzie, deși întotdeauna mi se pare o provocare să vorbesc despre un volum de proză scurtă. 


La Constanța m-am văzut cu Diana de la Țara mea inventată - bănuiam că este o tipă foarte simpatică, și chiar așa și este. M-am bucurat mult să o cunosc, după câțiva ani de conversații în mediul on-line. Ne-am întâlnit la „Prăvălia cu cărți”, singura librărie independentă din oraș, de unde lipsea însă pisica-librar care-și face veacul printre rafturi (am aflat că e în concediu postnatal). Diana ne-a dus la un anticariat care din nefericire era închis, așa că ne-am uitat cu jind la teancurile promițătoare care se zăreau prin geamuri (am aflat ulterior că magazinul este deschis doar în weekend, iar proprietarul are și un depozit cu cărți). Alte anticariate nu cred că mai sunt prin Constanța, cu excepția unei tarabe cu cărți unde n-am găsit nimic interesant. Însă nu m-am întors acasă cu mâna goală, căci Diana a scos din geantă trei cărți pe care mi le-a dăruit (eu, ca o nesimțită, nu i-am adus nimic). Două cărți au ajuns la prietena mea, iar eu am păstrat „Criză la Moscova” de Simone de Beauvoir. Mulțumim, Diana!


Din vorbă-n vorbă, am aflat că o altă Diana organizează un tur gratuit prin oraș, la care ne-am dus chiar în seara respectivă. Am fost foarte încântată de poveștile și informațiile interesante aflate de la cealaltă Diana, o tipă foarte pasionată de istoria orașului, care ne-a plimbat timp de două ore pe străduțele Constanței. Sunt sigură că nici măcar localnicii nu cunosc atâtea amănunte despre clădiri vechi, ruine antice, bordeluri și arhitectură, așa că, dacă ajungeți prin oraș sau locuiți acolo, vă recomand din toată inima acest tur (datele de contact aici). 

Și vă mai recomand ceva, tot în Constanța: Barissimo, un bar fain, cu prețuri decente, a cărui amenajare interioară are temă livrescă (prietena mea l-a descoperit pe net și a vrut neapărat să mergem acolo). Barul este confecționat din sute de cărți vechi (din nefericire, vătămate în procesul de producție, dar cred că oricum ajungeau la reciclat), există și o mică bibliotecă, iar nota de plată este adusă într-o copertă de carte stilizată. Noi am primit The Road de Cormac McCarthy, pe care întâmplător o citisem. De fapt, am fost la Barissimo de două ori în aceeași zi, pentru că ne-au plăcut interiorul și atmosfera (mult mai liniștită decât în centrul vechi), oamenii care lucrează acolo, dar și prețurile foarte ok pentru calitatea mâncării. Barissimo e de găsit pe Bulevardul Ferdinand, la nr. 32. Sper să nu se închidă până la următoarea mea vizită la Constanța - din câte am observat, toată lumea se înghesuie în barurile din centru, iar aici era destul de liber și respirabil. 






18 comentarii:

  1. Tare ma bucur ca v-ati simtit bine! ☺ Nu stiam de Barissimo, trebuie sa mai fac o escapada si sa ajung si eu acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită să te duci, au un meniu destul de variat și prețurile sunt ok. Am trecut chiar pe lângă el când ne-am întâlnit, dacă știam că au și mâncare, ne opream acolo și nu mai bănănăiam pe la terasele din centrul vechi. Măcar experimentai și tu un loc nou. Ei, dar oricum a fost fain că ne-am văzut. :D

      Ștergere
  2. Poate ca proprietarul de la Barissimo a fost determinat de un eveniment sa-i zicem straniu, sa -si foloseasca cartile pentru decorare, ceva in genul povestii lui Manguel: " Exista o povestire de-a lui Julio Cortazar, <>, in care un frate si-o sora sunt obligati sa se mute dintr-o camera in alta, dat fiind ca o entitate nenumita le ocupa casa metru cu metru, in cele din urma izgonindu-i in strada. Prevad ca va veni o zi in care cartile mele, asemenea acelui invadator anonim, isi vor duce la capat cucerirea lor progresiva. Voi fi atunci izgonit in gradina,dar, cunoscand felul de a fi al cartilor, mi-e teama ca pana si acel loc aparent sigur nu va fi in intregime ferit de ambitia hulpava a bibliotecii mele." (Alberto Manguel- " Un cititor in padurea din oglinda")

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte fain citatul, mulțumesc, Alice! Mi-ai făcut poftă și de Manguel, și de Cortazar. :) Mai amân, însă, pentru că mi-am propus să citesc neapărat ceva de Sabato și de Calvino. Și mai am destule cărți pe lista foarte scurtă...

      Ștergere
  3. Scuze, nu stiu de ce nu suporta semnele < si >. Intre < > era scris "Casa ocupata"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că are legătură cu faptul că < și > sunt folosite în programare, cine știe ce comandă e valabilă pentru secvența asta - dacă lași un spațiu, cum ai făcut mai sus cu „și”, apare cuvântul.

      Ștergere
  4. Alexandru Munteanu10 iunie 2017, 03:23

    Wow, ma bucur ca ai inceput cartea lui Mo Yan si astept cu nerabdare o recenzie, cu speranta ca astfel ar putea deveni mai cunoscuta printre cititori. Legat de scenele violente, se regasesc si ele prin roman, dar fara ele, povestea parca nu ar fi spusa de Mo Yan. Oricum, sunt de parere ca violenta nascocita de mintea lui transmite emotie, drept dovada exista o scena pe la jumatatea cartii care m'a emotionat pana la lacrimi (si este singura scena dintr'o carte care m'a adus in starea asta), nu este violenta gratuita dupa cum se obisnuieste in prezent (Octavian Soviany cu al sau Kostas Venetis stie cel mai bine despre ce vorbesc). Abia astept sa termini romanul si sa discutam apoi despre el. Spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, am observat și eu că romanul ăsta nu e foarte popular, dar se pare că Mo Yan e, în general, un scriitor mai puțin citit (pe Goodreads are un număr mult mai mic de notări decât alți autori). Probabil că oamenii aleg fie „Sorgul roșu”, fie „Baladele usturoiului din Paradis” și se sperie de duritatea scriiturii lui. Cam greu, așadar, să se înhame la un alt roman de 700 de pagini.
      Aham, deci vor fi și scene dure, chiar mă miram că deocamdată (am trecut de 200 de pagini) violența e la cote suportabile. Așa e, scriitura lui Mo Yan chiar transmite emoții puternice. Aseară am țipat la cățel din cauză că mă tot sâcâia, iar eu citeam foarte absorbită și tensionată scena în care cei doi frați s-au luat la bătaie pe malul râului. Nu știu, parcă simt cartea asta și cu stomacul, și cu inima, și cu creierul. :))
      Ha, tocmai mi-am cumpărat „Viața lui Kostas Venetis”, însă era la un preț bun, 6 lei. :) N-am citit nimic de Soviany.

      Ștergere
  5. Alexandru Munteanu10 iunie 2017, 20:32

    A nu se intelege gresit, "Viata lui Kostas Venetis" e o carte buna care mi'a placut, dar povestea se putea desfasura in maxim 200 de pagini si as fi catalogat'o drept o carte foarte buna. Am o mare problema cu monotonia evenimentelor; chiar daca povestea ma prinde si devin uneori entuziasmat, simt ca'mi vine s'o arunc pe fereastra daca totul decurge in acelasi registru pana la final.
    Cum spuneam insa, cartea este buna; nu am mai gasit in literatura romana contemporana un stil atat de dens precum cel impus de O. Soviany; ce'i drept, ma raportez la o gama restransa cand compar un autor roman in activitate, nu sunt un mare fan al literaturii autohtone, cu toate ca mi'am propus sa citesc cat mai curand "Noapte buna, copii" si "Orbitor".
    "Viata lui Kostas Venetis" s'a clasat pe locul doi in clasamentul "Augustin Fratila" pentru cel mai bun roman din 2011 (sau 2012, nu mai stiu exact), pierzand astfel cel mai consistent premiu literar (10000 euro) din acea perioada, in detrimentul lui Lucian Dan Teodorovici, castigator pe merit in opinia mea, cu "Matei Brunul".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru impresiile de lectură, Alexandru! Stai liniștit, oricum aveam de gând să o citesc la un moment dat, doar că nu mă grăbesc foarte tare. Am ditamai lista cu cărți românești la care vreau să ajung - eu am început să citesc din ce în ce mai multă literatură autohtonă, mi-au dispărut între timp reținerile și mă bucur că s-a întâmplat așa, pentru că am dat peste multe cărți faine.
      Un stil dens și extrem de complicat vei găsi în „Orbitor” - nu toată lumea gustă proza lui Cărtărescu, dar mie mi-a plăcut foarte mult. Îți recomand și „Nostalgia”, dacă nu ai citit-o. Foarte faină și cartea lui Gheo, îmi pare rău că nu am scris despre ea după ce am terminat-o, dar mi-am propus să revin la notițe și să încep o recenzie.
      N-am citit „Matei Brunul”, am tot ezitat, am împrumutat-o și am dat-o înapoi, dar poate o voi citi la un moment dat.

      Ștergere
  6. Soviany, Vosganian și Oksanen am și eu. Pe prima nu am citit-o încă, dar Cartea șoaptelor mi-a plăcut foarte mult, surprinzându-mă și pe mine, iar Purificare mi s-a părut destul de dură și de impact.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, și eu am auzit că e foarte faină „Cartea șoaptelor”, așa că am zis să fac abstracție de reputația autorului și să o citesc la un moment dat. Și prețul a fost bun, altfel mai amânam achiziția.
      Aș fi putut împrumuta „Purificare” din mai multe părți, dar, la 6 lei, merita să o am în bibliotecă - deși uneori e mai eficient să împrumut, măcar sunt împinsă de la spate să citesc cartea. :)

      Ștergere
  7. Acasă, pe Câmpia Armaghedonului am citit-o eu, mi-a plăcut surprinzător de mult, nu mai citisem nimic de Marta Petreu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nici nu mă gândisem până acum să citesc ceva de Marta Petreu, noroc că mi-a pomenit leguma de cartea asta. Sper să-mi placă și mie. :)

      Ștergere
  8. Nu cred ca ti-ar fi placut poezia Martei Petreu. Violenta, agresiva, acuzatoare, negativista, autobiografica, inteligenta. Asa am descoperit-o,la mijlocul anilor 90. Foarte faina! S-ar putea sa placa mai mult barbatilor. :) Sigur gasesti ceva versuri pe internet. Eseurile si proza nu le-am citit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, eu trăiesc cu impresia (greșită, sper) că foarte puțini bărbați citesc poezie, cel puțin după ce au trecut de adolescență.
      Interesantă descriere i-ai făcut poeziei Martei Petreu, pe mine m-ai intrigat. O să caut niște versuri pe net.

      Ștergere
    2. He, he, poate ca ma simt inca tinar... Poate imi spui si parerea despre versuri. Si poate scrii si un articol despre poezia care te-a dat gata, despre vreun vers care te bintuie din cind in cind.

      Ștergere
    3. Hihi, e nevoie și de o anume sensibilitate, presupun. :)
      O să-ți spun ce impresie mi-au lăsat versurile după ce le citesc. Problema e că citesc foarte rar poezie, nu-mi explic exact de ce. Poate pentru că mi-e teamă că nu o voi înțelege? La un moment dat, îmi propusesem să citesc măcar un poem în fiecare dimineață, la cafea. Încă nu m-am mobilizat, dar e cazul să iau măsuri. Am mai dat însă peste poeme care mi-au plăcut mult - unele îi aparțin unui poet irlandez, Dennis O'Driscoll.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...