vineri, 13 iunie 2014

Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord - Barbara Demick




Aici, Kim Ir-sen este Dumnezeu, Kim Jong-il este Isus, iar portretele celor doi sunt venerate ca niște icoane. Aici, locul spovedaniei creștine a fost luat de ședințele de autocritică. Aici, puterea regimului vine din abilitatea de a-și izola complet cetățenii și de a monopoliza timpul, fără a lăsa răgaz pentru gânduri și îndoieli. Aici, istoria este rescrisă, știrile sunt falsificate, miturile sunt fabricate, iar cultul personalității este construit făcând uz de imagistica religioasă. Aici, singurele culori sunt cele din posterele de propagandă. Aici, îndurarea foamei devine o datorie patriotică. Aici, este periculos să fii un individualist lipsit de spiritul colectivității, care nu mai poate ignora nedreptățile și minciuna. Aici, lumea imaginată de George Orwell a devenit realitate. Aceasta este Republica Populară Democrată Coreeană.

Nimic de invidiat este o carte extraordinară, scrisă excelent și plină de informații extrem de interesante (deci vreo trei ex-, ceea ce e de bine). Cu toată avalanșa de noutate, cartea nu este copleșitoare, ba chiar capătă tenta unei povești cu cap și coadă, deși adevărata poveste este departe de a se fi încheiat. În schimb, ceea ce este copleșitor este situația dezastruoasă din Coreea de Nord, unde o cincime din populație a murit deja de foame, iar cei rămași în viață trăiesc la limita subzistenței, în minciună și frică, departe de beneficiile civilizației moderne și într-un contrast izbitor cu cealaltă jumătate a peninsulei. 

Barbarei Demick i-au trebuit șapte ani pentru a scrie această carte, timp în care a vizitat de câteva ori Coreea de Nord și a intervievat localnici care fugiseră în Coreea de Sud. Vizitele la Phenian au lămurit-o repede că nu va cunoaște adevărata față a lucrurilor în această capitală cosmetizată, un adevărat platou de filmare în care totul este atent controlat și regizat, pentru a induce în eroare vizitatorii străini. În schimb, jurnalista americană a ales să discute cu foşti locuitori din Chongjin, al treilea mare oraş al ţării, aflat aproape de granița cu China. Ceea ce a rezultat este un tablou cutremurător al unei țări ajunse în mizerie, unde oamenii trăiesc în condiții de neimaginat - și cu toate acestea, unii dintre ei încă mai cred în figurile iconice ale dictatorilor și în norocul lor de a se fi născut într-o țară binecuvântată. 

Cândva, Coreea a fost o singură țară. Nu existau diferențe majore între locuitorii peninsulei, nu mai mult decât într-o țară obișnuită. În 1945, după 35 de ani de dominație japoneză, coreenii ar fi putut deveni, în sfârșit, o nație liberă - însă nu au avut acest noroc, pentru că SUA a împărțit țara în două în lungul paralelei 38, iar nordul a trecut în administrarea URSS. După 70 de ani, Coreea de Nord, cea mai pură formă de totalitarism din lume, pare încremenită într-o capsulă a timpului, undeva prin anii 1960. Contrastul este cu atât mai izbitor cu cât Coreea de Sud a devenit a treisprezecea putere economică a lumii și o democraţie înfloritoare. 

Coreea de Nord văzută din satelit
(sursa)
Din 1990, după dezintegrarea URSS - care furniza Coreei de Nord combustibil ieftin - țara s-a scufundat în beznă, iar economia s-a prăbușit. Fabrici, restaurante, cinematografe, toate și-au încetat activitatea, iar orașele primesc electricitate doar cu ocazia sărbătorilor naționale, mai precis zilele de naștere ale lui Kim Ir-sen și Kim Jong-il (iar acum, probabil, și a lui Kim Jong-un). Însă acolo unde înflorește răul, există și o fărâmă de bine: la adăpostul întunericului, tinerii se întâlnesc departe de privirile iscoditoare ale părinților, vecinilor sau ale membrilor poliției secrete. Într-o țară în care există un turnător la fiecare cincizeci de persoane, iar manifestările de afecțiune în public sunt pedepsite, un întuneric ca cel de la facerea lumii este o mană cerească pentru îndrăgostiți - mai ales că cerul înstelat de deasupra Coreei de Nord este unul dintre cele mai frumoase de pe întreg continentul. 

Dacă veți privi fotografii făcute noaptea din satelit deasupra Orientului Îndepărtat, veţi zări o pată mare, lipsită în mod straniu de lumină. Regiunea aceea întunecată este Republica Populară Democrată Coreeană. Este de neînţeles cum un stat cu 23 de milioane de locuitori poate să apară la fel de nelocuit ca oceanele. Coreea de Nord este pur şi simplu o pată neagră.

Barbara Demick ne prezintă, intercalat, poveștile a șase transfugi: o învățătoare care își vede elevii murind de foame, în timp ce ea îi învață să-și iubească închisoarea și călăul; un tânăr care studiază în capitală, unde începe să urmărească pe ascuns posturile Tv din Coreea de Sud; o doctoriță cu o ideologie ireproșabilă, care descoperă că este pusă sub urmărire din cauza rudelor aflate în China; o membră de partid care își vede soțul și fiul murind prin înfometare; o fiică rebelă care se revoltă împotriva regimului; un băiat al străzii care fură mâncare pentru a supraviețui. 

Nord coreenii nu sunt atât de spălați pe creier pe cât s-ar crede, sau cel puțin nu întreaga populație. În spatele fețelor imobile există mii de gânduri nespuse, însă oamenii nu își permit să iasă în evidență, pentru că soarta le-ar fi pecetluită - ar ajunge imediat în lagăre de muncă sau ar fi condamnați la moarte. Într-o țară în care 25% din PNB merge spre bugetul de apărare, cu un milion de bărbați înrolați (cea mai mare armată pe cap de locuitor din lume), regimul are toate mijloacele pentru a-și exercita controlul. În plus, există și oameni cu o încredere neștirbită în propagandă, mulți dintre ei lideri ai grupurilor de supraveghere cetățenească, care raportează autorităților orice lucru suspicios. Așa că nord-coreeni plâng și își smulg părul din cap alături de ceilalți, într-o isterie în masă care șochează. 

Nu vi se pare că cei doi Kim sunt unul și același? (sursa)

Majoritatea celor care au reușit să răzbată prin vălul de minciuni sunt legați de mâini și de picioare, iar singura lor soluție este să fugă din țară. Barbara Demick vorbește despre peripețiile celor șase transfugi în călătoria lor spre Coreea de Sud, precum și despre procesul de adaptare la societatea capitalistă, care pentru ei a fost un salt forțat în viitor. Foarte interesant este că mulți dintre cei care au fugit au făcut-o cu intenția de a se întoarce, gândindu-se că regimul nu va mai dura mult. Un final iminent încă de la dizolvarea URSS, care nu s-a petrecut încă. Este uimitor cum comunismul din Coreea de Nord a rezistat tuturor pronosticurilor, intrând în secolul XXI mai mult pe brânci, dar iată-l încă aici. 

Am înțeles un lucru din această carte: tradițiile unui popor, ajunse pe mâinile unui regim totalitar, sunt folosite de cele mai multe ori împotriva oamenilor. De-a lungul istoriei, coreenii au fost împărțiți în caste, la fel ca în India, pe baza învățăturilor filozofului chinez Confucius. Sub comunism, castele au devenit clase sociale, pe a căror scară nu se urcă, ci doar se coboară. Mai mult, statutul familiei este ereditar, iar copiii moștenesc păcatele părinților (situație care aduce cu dosarele din România comunistă). Viața unui copil cu sânge murdar, indiferent de cât de talentat și de inteligent este acesta, va ajunge mai devreme sau mai târziu într-o fundătură, iar învățătura și strădania lui se dovedesc a fi zadarnice. 

Dacă s-ar face o comparație cu regimul totalitar din China (despre care am aflat din Lebedele sălbatice), probabil că situația din Coreea de Nord nu ar mai apărea atât de tragică. Și, în același mod, comparând-o cu situația din România comunistă, s-ar părea că noi am scăpat mult mai ușor. Însă este stupid să faci uz de astfel de statistici, pentru că, în final, rezultatul este același: o mulțime de oameni au suferit și au murit, au fost lipsiți de libertate, hrană și educație. Pretutindeni, socialismul imaginat de Marx și Engels, ajuns pe mâinile dictatorilor, a eșuat lamentabil, lăsând în urmă mii de morți și vieți chinuite. 

Toată lumea îi iubește pe cei doi Kim (sursa)

O singură frază, și închei. În Coreea de Nord există un cinematograf în aproape fiecare localitate, datorită convingerii lui Kim Jong-il că filmul este o unealtă indispensabilă pentru a instaura loialitatea maselor. Acestea nu mai funcționează din lipsă de electricitate, dar ceea ce mi-a rămas în minte este tipul de actriță preferat de regizori: o femeie cu fața bucălată ca o gogoașă, care lasă impresia că este bine hrănită chiar și atunci când nu este, și cu o gură în formă de arc, care o face să arate fericită chiar și atunci când este tristă. 


Editura: Meteor Press, 2013 
Traducere: Mihai-Dan Pavelescu 
Număr de pagini: 304 



10 comentarii:

  1. Waw, musai trebuie sa citesc asta. Pana la recenzia ta am ignorat complet Coreea de Nord.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie, trebuie, Mucegai Ales (haha, ce mă amuză numele). Chiar afli o grămadă de lucruri din cartea asta - nici eu nu știam prea multe despre Coreea de Nord înainte de o citi.

      Ștergere
    2. M-a facut curioasa recenzia ta si am adaugat-o pe lista De Citit. Poti sa mi-o imprumuti si mie? Daca nu o ai, o sa intreb de ea la biblioteca.

      Ștergere
  2. Parca-s o multime de carti despre Coreea de Nord, acum, nu? Sau doar mi se pare mie. Si mie mi-ar placea s-o citesc, mai ales ca singurele imagini pe care le am in minte sint dintr-o carte scrisa de un frate de-al lui Ceausescu, prin anii 80, Drumetind prin lume, parca ii zicea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te referi la cărți de non-ficțiune sau așa în general? Eu am mai remarcat doar ”Povestea lui Jun Do” apărută recent la Polirom, dar nu știu dacă o să ajung la ea, deși a luat Pulitzer-ul. Stai, că mint, mai este și ”Te rog, ai grijă de mama” de Shin Kyung-sook, pe asta chiar aș vrea să o citesc. Ai dreptate, au apărut toate cam în aceeași perioadă.
      De cartea Barbarei Demick știam de ceva vreme de pe Goodreads și m-am bucurat că a fost tradusă și la noi. Chiar merită citită. Mai este și ”Under the Loving Care of the Fatherly Leader” de Bradley K. Martin, care cică ar fi cea mai detaliată carte despre Coreea de Nord, dar are aproape 900 de pagini...

      Ștergere
  3. Yeey! Am găsit-o! Am comandat-o de pe libris.ro, era si la reducere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, ma bucur ca ai reusit sa dai de carte pana la urma. Sper sa iti placa la fel de mult pe cat ti-ai dorit-o! :)

      Ștergere
  4. „Evadare din Lagărul 14” scrisă de un jurnalist american, Blaine Harden, și editată de Corint completează imaginea în lume a Coreei de Nord. E scrisă cam în același stil ca „Nimic de invidiat” :(
    Lectură plăcută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant. Am mai adăugat o carte pe lista.

      Am terminat cartea Nimic de invidiat (o aveam de anul trecut, dar abia acum am citit-o )... pana sa o citesc nu știam mai nimic despre Coreea de Nord așa ca toată cartea am citit-o cu ochii mari și gura căscată. .. Nu-mi vine sa cred ca lucrurile scrise acolo sunt adevărate și nu cred ca s-au schimbat prea multe de când a fost publicată cartea, prin 2006 parcă, pana în ziua de azi. Cartea este foarte interesanta și bine documentata.

      Ștergere
    2. @Elena: Ce ciudat, nu am observat comentariul tău - noroc cu Roxie. :)
      Mulțumesc pentru recomandare, chiar aș mai citi o altă carte despre Coreea de Nord, căci subiectul m-a fascinat și m-a cutremurat, deopotrivă.

      @Roxie: Mă bucur că ai citit cartea și că te-a impresionat! Eu încă mă mai gândesc la ea, prea sunt șocante lucrurile pe care le-am aflat din paginile ei. Nici mie nu mi-a venit să cred că sunt adevărate, mai ales că stilul în care este scrisă cartea te face să uiți uneori că citești niște povești reale.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...