Salon de frumuseţe. Lecţii pentru un iepure mort - Mario Bellatin

marți, 15 aprilie 2014



Auzisem de Salon de frumuseţe pe Goodreads și chiar mă întrebam cum să fac rost de carte, când am constatat cu surprindere că nuvela a fost tradusă și la noi, împreună cu un alt roman scurt al autorului mexican de origine peruană. Câteodată mai am și noroc, se pare, pentru că ciudățeniile care-mi trezesc interesul nu prea văd lumina tiparului în România. 

Salon de frumuseţe este, din punctul meu de vedere, piesa de rezistență a volumului; destul de scurtă, dar cu o idee interesantă în spate, o recomand pentru originalitate și atmosferă. Lecţii pentru un iepure mort face parte din categoria weird stuff, metaficțiune sau chestii experimentale, însă merită citită, dacă nu vă sperie perspectiva unei structuri mai încâlcite. Cele două mini-romane sunt legate prin mărturisirile făcute la finalul Lecțiilor, din care aflăm mai multe despre sursa de inspirație a protagonistului din Salon; însă ceea ce le leagă, înainte de toate, este amprenta sumbră a unui univers maladiv, populat de personaje marginalizate și atipice, marcate de prezența bolii și a infirmităților - de altfel, o temă recurentă la Mario Bellatin, prin prisma propriului handicap.

Titlul nuvelei Salon de frumuseţe nu prea ne pregătește pentru ceea ce găsim în paginile ei. Salonul unui travestit capătă o altă destinație, morbidă și neașteptată, pe măsură ce colegii lui se sting unul câte unul, victime ale unei boli necruțătoare și fără nume. Începând cu primul cunoscut care a venit să moară aici, salonul s-a transformat treptat într-un Muridor, o anticameră a morții în care sunt primiți numai bărbați aflați în ultimul stadiu al bolii. Odinioară destinat înfrumusețării femeilor, decorat cu oglinzi și acvarii pline cu pești exotici, salonul a devenit un loc al urâțeniei și al suferinței, în care moartea se desfășoară după reguli stricte. 

Cu un ton rece și detașat, străbătut de o cruzime amestecată cu rămășițele unei compasiuni acum dispărute, naratorul povestește despre speciile de pești pe care le-a crescut, despre serile în care se costuma în haine femeiești și mergea la agățat pe bulevarde, despre orgiile de la sauna ținută de japonezi. Acum toate acestea sunt de domeniul trecutului, boala i-a redat ordinea în viața-i haotică, însă travestitul tânjește după restabilirea frumuseții de odinioară, plănuind o încheiere fastuoasă a Muridorului.

Joseph Beuys și iepurele 
Lecţii pentru un iepure mort este un roman compus din 243 de fragmente care urmăresc mai multe fire narative relatate intercalat. Parcă descinse din instalațiile artistului Joseph Beuys (pe care Bellatin îl apreciază, menționându-l și în roman), fragmentele se îmbină într-un puzzle fără reguli precise, niciodată complet, din care spectatorul trage propriile concluzii. 

De fapt, titlul acestui mini-roman pare a fi inspirat de performance-ul lui Beuys din 1965, intitulat „Cum să explici imagini unui iepure mort”, în care artistul, cu fața acoperită de miere și foițe de aur, ține în brațe un cadavru de iepure căruia îi descrie lucrările atârnate pe pereți. Motivația lui? „Până și un animal mort păstrează o capacitate de intuiție mai mare decât anumiți oameni cu raționalitatea lor încăpățânată.” În romanul lui Bellatin, iepurele este trupul metamorfozat al unui bărbat quechua care a abuzat de nepoata lui, pe care mama și fiica încearcă să îl otrăvească. 

Inițial am identificat vreo cinci povești: 
  • un poet orb obsedat de alunițe scrie despre Citadela finală, în care sunt închiși oamenii contagioși și dependenți de droguri, iar cei normali se infectează voit cu sânge contaminat, pentru a putea ajunge înăuntru; 
  • un scriitor este afectat de o boală ciudată asemănătoare cu epilepsia, pe care niciun doctor nu o poate diagnostica. El primește diverse tratamente medicamentoase care îi distrug organismul; 
  • un traducător corespondează cu sora lui, o poetă obscură care adoptă doi frați gemeni născuți fără membre. Ea îi povestește despre femeile care vin la orfelinat pentru a găsi un copil care să le mulțumească, abandonându-i fără remușcări pe cei adoptați anterior, care le dezamăgesc din diverse motive; 
  • un artist aflat în New York vorbește despre scriitorul Sergio Pitol (ocazie cu care mi-am amintit că am o carte de-a lui în bibliotecă) și oamenii exacerbați din reclamele stradale. El află că, în casa lui din Mexic, un fotograf orb face tranzacții cu droguri; 
  • bunicul de origine quechua îi povestește nepotului despre Maimuță, o femeie al cărei iubit chinez - fan al lui Bruce Lee și cizmar care confecționa pantofi din piele de șobolan - este omorât de poliție; femeia pleacă în comunitatea quechua, unde asistă la ritualuri funerare stranii, pe care i le descrie bunicului.   

Se întâmplă multe în cele 243 de fragmente, unele lucruri fără un sens aparent, cel puțin un fir narativ se pierde sau este înlocuit de un altul, iar spre final apare și autorul în cadrul narațiunii, povestind despre fiul lui pe care nu îl vizitează, despre proteze și astmul din copilărie, care l-a chinuit de la vârsta de patru ani. Aceste fragmente au o tentă autobiografică și par însemnări fugare dintr-un jurnal, devenind din ce în ce mai personale spre finalul romanului. 

Mario Bellatin
Ajunge o singură privire peste fotografiile cu Mario Bellatin pentru a înțelege că proza acestui om nu poate să fie una obișnuită și cuminte, ci frizează straniul și grotescul, care merg mână în mână cu protezele fistichii pe care le afișează. Scriitorului îi lipsește brațul drept - un defect din naștere cauzat de medicamentul Thalidomide - pe care îl înlocuiește cu proteze sofisticate ce funcționează pe baza pulsațiilor creierului. Nu am înțeles foarte clar dacă, pe lângă a fi un tip excentric, Bellatin este gay sau transsexual, așa cum s-ar crede citind Salon de frumuseţe (el ne explică, totuși, că inspirația a venit din povestea unui prieten, un student filozof și travestit care i se confesează). 


Editura: Vellant, 2009
Traducere: Ilinca Ilian
Număr de pagini: 173 


4 comentarii

  1. Cum de ai timp sa citesti atat de mult?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, sunt freelancer, așa că am destule zile libere. În plus, nu am televizor, nu prea mă uit la filme, nu stau pe internet foarte mult, și nici nu mă omor cu treburile gospodărești. :)

      Ștergere
    2. Cand o sa fiu mare vreau sa fiu ca tine! :)

      Ștergere
    3. Ha ha, m-ai făcut să râd, Rox. Cred că doar partea cu freelancer este mai complicată, în rest... floare la ureche! :)

      Ștergere

Un produs Blogger.