joi, 20 februarie 2014

Gustul, mirosul şi amintirea - Anamaria Smigelschi



Am avut parte de o supriză nemaipomenită cu acest volum (cu care Booktopia și librăriile Humanitas mi-au aranjat un blind date pe 14 februarie), pentru că nu auzisem nici de scriitoare, nici de carte. M-am şi speriat un pic citind cuvintele lui Andrei Pleșu de pe ultima copertă, din care am aflat că Anamaria Smigelschi este plastician, ceea ce m-a dus imediat cu gândul la "chirurg plastician", și trebuie să recunosc că memoriile unei vedete autohtone nu prea-mi trezeau interesul. Dar, frunzărind cartea, mi-a venit inima la loc: autoarea este, de fapt, artist plastic-grafician, iar primele paragrafe au fost de ajuns pentru a-mi spulbera reticența. 

Căutând mai multe informații despre artista-scriitoare, am aflat, cu mare surprindere, că Anamaria Smigelschi este cea care a creat poveștile cu Luna Betiluna și Dora Minodora, păpușile surori care m-au fascinat în copilărie (cartea mai există pe undeva, prin biblioteca părinților, dar numele autoarei îl uitasem între timp). Eh, păi altfel stă treaba în acest caz! Recunosc, însă, că nu este bine să acumulez prejudecăți - poate că și amintirile unui chirurg plastician ar fi fost la fel de captivante și demne de citit, dar iată că, de această dată, am scăpat la mustață.

Oricum, alegerea celor de la Booktopia a fost mai mult decât inspirată - pe lângă faptul că îmi place să descopăr autori necunoscuți şi cărţi neștiute, mici comori care stau ascunse în umbră, cartea aleasă pentru mine a fost întru totul savuroasă. Am râs, mi-am amintit și eu tot felul de întâmplări, m-am întristat un pic pe alocuri și am râs din nou, pentru că amintirile Anamariei Smigelschi sunt desprinse din viață, iar viața chiar așa este, un amestec de bucurii și supărări, de reușite și dezamăgiri. Este imposibil să nu suferi atunci când iubești - un om, un animal sau un lucru - pentru că aceasta este menirea materiei, să dispară, să se piardă. Dar amintirile vor rămâne, întotdeauna, la fel cum se păstrează mirosurile și gusturile care, pe neașteptate, reapar dintr-un cotlon uitat al memoriei, pentru a aduce, odată cu ele, o avalanșă de imagini și întâmplări.

Anamaria Smigelschi are amintiri de la doi ani și, prin intermediul unor pastile condensate și pitorești - proze-lițe, așa cum le numește chiar ea - ne poartă prin întreaga sa viață, mărturisind totul cu un umor debordant și cu un soi de teribilism infantil, genul de mândrie ingenuă cu care sunt relatate isprăvile sau boacănele în copilărie. Din paginile acestei cărți, artista iese la iveală drept o femeie formidabilă, veselă și pusă pe șotii, creativă și generoasă, un copil care nu a îmbătrânit, cu adevărat, niciodată. Ea este o personalitate puternică, iubită de toți, o descurcăreață și o trombonistă din născare, o înotătoare abilă și o bucătăreasă iscusită, creatoare de încălțări din perdele și cronicară în imagini a lucrurilor mărunte, ignorate. Pe măsură ce m-am adâncit în lectură, ființa - până atunci, necunoscută mie - a prins contur și personalitate și, destul de repede, am început chiar să o îndrăgesc. Oare cum ar reacționa dânsa dacă s-ar trezi cu mine la poartă, cu cartea sub braț? I-aș spune: Acum am venit să vorbesc eu, pentru că pe dumneata te-am ascultat preț de câteva zile!


Întreaga carte este o lecție savuroasă de istorie și artă, servită într-o manieră mucalită, străbătută, uneori, de un curent de melancolie și regret după oameni și locuri care nu mai sunt. Unele întâmplări sunt atât de extraordinare încât par inventate, însă autoarea ne avertizează, de la bun început, că tot ceea ce a scris aici este adevărat, așa că nu pot decât să mă minunez de unele episoade precum nașterea la care a asistat în Orient Expres sau întâlnirea hazlie cu palatul plutitor al lui Ceaușescu, pe lacul Snagov. Cel mai mult mi-au plăcut, însă, fragmentele din copilărie, o lume savuroasă, pestriță și poliglotă, pentru că mama, Maria Trinchieri, era italiancă din Torino, care a părăsit la bella Italia pentru a se stabili la București, din dragoste pentru Victor Smigelschi, arhitect și fiu de pictor ardelean (celebrul Octavian Smigelschi, cunoscut pentru pictura monumentală bisericească). 

Am aflat și tot felul de amănunte interesante, cum ar fi rețeta de lucicoș (un fel de supă cu varză și carne grasă), faptul că nu căldura râncezește untul, ci lumina și aerul, dispariția pepenilor topotami, pentru că pepenii se corcesc foarte ușor, sau legea pieirii farfuriuțelor înaintea ceșcuțelor. Am simțit, totodată, pofta să pornesc pe urmele caselor vechi pomenite aici, cum este cea de pe Speranței nr. 15, unde a funcționat un atelier de gravură al artiștilor, sau cea de pe Christian Tell, unde ar fi locuit Rappinot, un vlăstar Ghika cu moravuri libertine. Mă întreb dacă mai există Vila Mimica de pe Mareșal Averescu, casa în care au locuit părinții și, ulterior, sora artistei, Ioana Șetran, o talentată ceramistă. Ca să nu mai spun că voi vizita, cu prima ocazie, colecția permanentă de la Muzeul Constanței, cu lucrări ale talentatului Ion Alin Gheorghiu, soțul autoarei (de care, spre rușinea mea, nu am auzit până acum, deși picturile lui mi se par fabuloase).

M-am regăsit, cu surpriză și încântare, în amintirile Anamariei Smigelschi - în mirosul specific al unor case, cum este cea a unchilor mei de la Arad, unde îmi petreceam după-amiezile încinse de vară în camera răcoroasă, cu obloanele coborâte pe jumătate, sau mirosul casei părintești, pe care eu nu îl puteam simți, dar pe care o prietenă îl recunoștea de fiecare dată când trecea prin fața ușii. M-am regăsit și în curțile pline de pisici din cartierul autoarei, unde am locuit și eu câțiva ani și m-am îndrăgostit de motani zbanghii, pentru ca apoi să sufăr amarnic când au dispărut fără urmă. Ah, și spuma de căpșuni de care am uitat cu desăvârșire, deși participam adeseori la prepararea ei, în copilărie!

Singurul lucru pe care îl pot reproșa acestei cărți sunt numeroasele personaje (reale) care apar pe neașteptate în scenă, fără o introducere prealabilă (ba unele au și multe porecle), astfel că am fost nevoită să întocmesc un fel de arbore genealogic, pentru a identifica toate numele și gradele de rudenie - o astfel de listă ar fi foarte utilă pentru o eventuală a doua ediție. Mi-au fost de ajutor și fotografiile de la finalul cărții, în care i-am studiat, cu mare interes, pe părinți, bunici, frați și prieteni (păcat că lipseau Richard Setter și Thomas Boxer sau pisoii Ghinghi, Minin și Mocciomoro). 

Că tot am pomenit de fotografii, menționez și pliantul inclus în carte, ilustrat cu acuarele pe care artista le-a realizat la Vama Veche - scoici, pietre și cioturi aduse de valuri, un univers mic și inutil căruia Anamaria Smigelschi i-a conferit valoare, prin trăsături măiastre de penel. Cine spune că lucrurile și întâmplările banale nu pot deveni memorabile, dacă sunt zugrăvite cu talent și inspirație, în cuvinte și imagini meșteșugite? 


Editura: Humanitas, 2013
Colecție: Memorii/Jurnale
Număr de pagini: 272


***


Anamaria Smigelschi - Cochilie


Ioana Șetran - ceramică


Pictură de Ion Alin Gheorghiu


Octavian Smigelschi - Lina cu mărgele

14 comentarii:

  1. Frumos scris.
    Villa Mimica exista, Ioana Setran locuieste in ea impreuna cu Vladimir Setran, alt pictor renumit. Anamaria deschide celor care suna la usa ei. IG

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos.
      Iată că a venit vremea frumoasă și eu tot nu am pornit pe urmele caselor din această carte. Nu spuneți de două ori, că poate chiar voi suna la ușa Anamariei Smigelschi!

      Ștergere
    2. anamaria smigelschi30 aprilie 2014, 15:45

      Iata-ma, m-am aflat, din intamplare, printre vorbele voastre. Ar fi bine sa telefonezi inainte, poate nu sunt acasa... 021 6657337 sau 0745277826...Vila Mimica ( fara eticheta) e la un km. departare, printre blocuri, mami a numarat pasii, 2.000. Cu bicicleta e mult mai aproape. as.

      Ștergere
    3. Oai, ce surpriză plăcută! Mi-ați făcut ziua mult mai frumoasă, parcă am întrezărit niște raze solare printre picăturile de ploaie... Acum vaga mea intenție a devenit certitudine, așa că sigur vă fac o vizită luna viitoare. Vin cu cartea sub braț, cum am spus. :)

      Ștergere
    4. Care este diferenta intre cartea terminata cand vrei sa intalnesti autorul si carte terminata inchisa pe raft ? IG

      Ștergere
    5. Într-adevăr, foarte puține cărți mi-au trezit dorința de a-l întâlni pe autor. Am îndrăgit-o imediat pe Anamaria Smigelschi, cea desprinsă din paginile memoriilor sale - nici nu se putea altfel, cu atâta căldură și umor mucalit la un loc.

      Simpatia a mers atât de departe încât, atunci când mi s-a pus întrebarea „Ce personaj din ce carte ți-ar plăcea să fii?”, eu am răspuns așa: „Pot să îmi aleg un personaj real? În acest caz, mi-ar plăcea să fiu Anamaria Smigelschi în cartea sa de memorii selective „Gustul, mirosul și amintirea”. Este „personajul” cel mai apropiat de firea mea pe care l-am întâlnit până acum în literatură și cel de care m-am atașat cel mai mult.”

      Ștergere
  2. Anamaria este usor de gasit pt cine o cauta: anamarias@clicknet.ro sau pe pagina de FB. De aici mai departe stie fiecare. IG

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, acum am tot ce îmi trebuie pentru a trece de la întâlnirea din gând la cea din realitate. :)

      Ștergere
  3. Ema ? Emaaaaaaaa, ce faci ? Au trecut aproape 3 luni de la mesajele de mai sus. Ai fost s-o intalnesti pe Anamaria ? Fotografii, video, sunet, culoare si miros - ceva impresii pe care sa ni le comunici ? Cateva raspunsuri la intrebarile pe care ni le punem toti cititorii Anamariei: cum scrie, unde, cu ce, cat de greu/usor ajunge la forma definitiva a textului ? Nu toti cititorii ei am avut sansa sa fim invitati de autor - asa ca asteptam reportajul tau "din atelierul maestrei" cu foarte mare nerabdare. Grabeste-te ca trec zilele de vara ... Semnat: Miau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine că mă trageți de urechi, cu ocazia aceasta mă mobilizez și eu să dau curs invitației generoase pe care mi-a făcut-o Anamaria Smigelschi. N-am uitat - din contră, dar amân de fiecare dată. Nu știu ce tot aștept, ziua perfectă, momentul perfect... Dar gata, îmi iau inima (și cartea) în dinți și îi fac o vizită cât de curând. Revin cu poze și detalii. Mulțumesc pentru perdaf, Miau. :)

      Ștergere
  4. Vineri 22.5 ora 17 Anamaria Smigelschi isi lanseaza la Bookfest 2015 noul volum, publicat la Humanitas.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc pentru informație și felicitări doamnei Smigelschi pentru noua carte!
      Mi-aș fi dorit să fiu prezentă la lansare, dar voi fi plecată din țară...

      Ștergere
  5. Buna ziua, mi-ati putea da, va rog, o adresa de mail a doamnei Anamaria? Am incercat adresa de mai sus dar se pare ca nu mai este valabila. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate, nu am o altă adresă de email a doamnei Anamaria Smigelschi. Dacă aveți cont de Facebook, îi puteți scrie un mesaj acolo (https://www.facebook.com/anamaria.smigelschi?fref=ts).

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...