duminică, 26 martie 2017

Jurnal de lectură - martie


Pentru că, până apuc eu să scriu recenziile, uneori am poftă să împărtășesc unele impresii despre cărțile pe care le citesc, m-am gândit să deschid un jurnal de lectură. Să vedem cât timp voi reuși să mă țin de el. Pentru prima postare, am notat impresii retroactive. Așadar, a se citi de jos în sus. :)


25 martie

Cât de mișto este Casa Heap a lui Edward Carey! Mi-a plăcut cartea ca obiect de când am văzut coperta, iar apoi am descoperit că are și desene ale autorului în interior (fiecare capitol începe cu o ilustrație alb-negru), dar nu mă așteptam să fiu atât de încântată de poveste! Am citit câteva pagini și am fost fermecată pe loc - deja am ajuns la jumătate, dar nici n-aș vrea să se termine. Nu-i tocmai o carte pentru copii, ci mai degrabă pentru adolescenți și adulți, căci are mult umor negru și întâmplări macabre, care pe alocuri sunt surprinzător de dure. Mie-mi place la nebunie și mă amuză de numa-numa - plus că și scriitura e foarte faină și nu pot găsi niciun cusur cărții ăsteia. Mi se pare cartea perfectă pentru un adult care păstrează încă un spirit de copil și gustă totodată umorul negru și poveștile grotești - cred că tocmai mi-am făcut un profil sumar de cititor. :))

Momentan, am lăsat deoparte Simpatizantul, dar observ că sunt ceva mai interesată să continui lectura - are totuși și destule părți faine.

sâmbătă, 18 martie 2017

Eram singur și fericit - Paweł Huelle




După experiența dezamăgitoare de care am avut parte cu Valurile Virginiei Woolf, am tânjit după o carte caldă și plină de emoție, și iată că am avut marele noroc de a deschide Eram singur și fericit, volumul de povestiri al polonezului Paweł Huelle. Să ne înțelegem: nu căutam ceva lacrimogen și siropos - nu prea suport cărțile de acest gen -, ci o lectură care să vibreze de o frumusețe firească, naturală, cu o dimensiune umană pe care să o pot percepe atât cu mintea, cât și cu inima. Poveștile lui Paweł Huelle m-au învăluit în dulceața saturată de melancolie a unei proze excelente, în care am găsit cam toate ingredientele pe care le prefer: emoție, umor, sensibilitate, atenție pentru detalii, o plasticitate uimitoare, ba chiar și o doză de realism magic, care m-a încântat peste poate. La toate acestea s-au adăugat informații interesante despre istoria, natura și arhitectura unui loc de care m-am îndrăgostit înainte de a-l cunoaște în realitate: Gdańsk, orașul natal al scriitorului, unde e musai să ajung în viitorul apropiat, mai ales că n-am fost niciodată în Polonia.

luni, 13 martie 2017

Povestiri de pe Calea Moșilor - Adina Popescu




A trecut ceva vreme de când am terminat Povestiri de pe Calea Moșilor, însă prozele din acest volum și-au păstrat și acum aura de candoare, iar unele episoade mi-au rămas bine întipărite în memorie, căci Adina Popescu are un minunat talent de a povesti într-un stil simplu, natural și totodată savuros, transformând întâmplări oarecum banale în povești interesante și pline de haz. Sunt fragmente de copilărie - copilăria Adinei, deși nu pare să fie o carte autobiografică, ci mai degrabă o împletire de amintiri și ficțiune - care lasă senzația unui roman, căci povestirile sunt legate prin personaje și întâmplări care revin, dar mai cu seamă de un loc comun: Calea Moșilor și străzile dimprejur, un spațiu bine delimitat în care se învârte naratoarea, de la vârsta preșcolară până la finalul clasei a opta.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...