Dincolo de ferestre – Irina Georgescu Groza

miercuri, 28 iunie 2017

Dincolo de ferestre, proză scurtă de Irina Georgescu Groza

► „Dincolo de ferestre”, de Irina Georgescu Groza 
Editura Casa de Pariuri Literare, 2016, 142 pag. | Ilustrații de Kiki Georgescu


Anul trecut, tot prin iunie, am auzit prima oară de Irina Georgescu Groza, care debutase cu un volum de proză scurtă destul de lăudat, „Dincolo de ferestre”; în scurt timp, am întâlnit-o pe scriitoare pentru a-i lua un interviu despre biblioteca personală. Iată că a trecut un an până am reușit să ajung și eu la cartea Irinei, dar întâmplarea fericită a făcut să o citesc la Constanța, orașul în care autoarea a trăit mai bine de 20 de ani și unde se petrec o parte din poveștile ei. Câteva chiar s-au insinuat în plimbările mele prin tenta lor fantastică și înțelesurile ambigue, mai cu seamă Casa de pe țărm, pe care o citisem deja în iocan 1.

N-am trișat și am mai citit o dată povestirea, de data aceasta atentă la detalii. Ceva mai târziu, plimbându-mă prin Constanța, m-am întrebat dacă nu cumva acea casă de pe faleză este una dintre frumoasele clădiri părăsite, învăluite într-un aer misterios și ușor amenințător, care privesc marea din centrul orașului. La geamul unei astfel de case am fotografiat cartea, parcă așteptându-mă ca, din clipă în clipă, o mână zbârcită să înlăture brusc un colț al perdelei prăfoase, speriindu-mă de moarte. Să fiu despărțită doar printr-o pereche de geamuri și o bucată de pânză îngălbenită de o cameră veche în care s-au petrecut lucruri neștiute, în care cineva a iubit și poate chiar a murit, e de ajuns pentru ca imaginația mea să o ia razna.
5

O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului – Adina Popescu

vineri, 23 iunie 2017

Cartea Pricoliciului de Adina Popescu, primul volum din O istorie secretă a Țării Vampirilor

„O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului”, de Adina Popescu
Ed. Arthur, 2015, 434 pag. | Ilustrații de Amalia Dulhan


De Adina Popescu citisem Povestiri de pe Calea Moșilor, care m-a cucerit prin tonul natural și plin de umor, apoi am cunoscut-o pe autoare când i-am luat un interviu despre biblioteca personală. La despărțire, am primit în dar „Cartea Pricoliciului”, primul volum al trilogiei „O istorie secretă a Țării Vampirilor”. Am sărit în sus de bucurie (bine, doar în interior), pentru că aveam cartea pe lista de dorințe, auzisem păreri foarte bune despre ea și eram tare curioasă să o citesc. Adina m-a avertizat: „Trebuie să ai răbdare până treci de primele 60 de pagini. Așa mi-au spus mai mulți cititori, că începutul e mai greu.” A rămas ca după lectură să-i spun o părere sinceră, cu bune și cu rele. Am avut ceva emoții, recunosc, pentru că încerc să fiu un cititor cât mai obiectiv și să vorbesc și despre aspectele care nu m-au mulțumit. Și dacă nu mi-ar fi plăcut deloc cartea?

Iată că nici avertismentul Adinei, nici teama mea nu-și aveau rostul, după cum am constatat ulterior. Cartea m-a prins imediat, prin câteva „cârlige” care m-au intrigat: ce e acela Basm Comercial? Ce-i cu traficul de scaune și cu satele bântuite în mod oficial? Dar cu cartea interzisă care îl înspăimântă pe Președinte? Și tot așa. Sunt multe aspecte neobișnuite care mi-au trezit interesul de la bun început, așternând premisa unei povești pline de fantezie și mister. Și, într-adevăr, am citit cartea cu mare plăcere până la final, ba râzând, ba plină de uimire, ba cu sufletul la gură, sau cu inima strânsă de mila unuia sau altuia dintre personaje (dar mai cu seamă a Pricoliciului, care-i unul dintre cei mai amărâți și mai simpatici protagoniști pe care i-am întâlnit în ultima vreme).
3

O căutare – Ligia Ruscu

vineri, 16 iunie 2017

O căutare roman Ligia Ruscu

„O căutare”, de Ligia Ruscu | Ed. Polirom, 2017, 450 pag.


După trei ani de la debutul cu O dimineață la vânătoare (un roman despre viața în Țara Românească pe la 1830, care mi-a plăcut foarte mult), iată că Ligia Ruscu publică un nou roman de mari dimensiuni, prin care își surprinde cititorii: „O căutare” este nici mai mult, nici mai puțin decât... un basm pentru adulți. Despre „O dimineață la vânătoare” s-a spus că a revitalizat romanul istoric autohton; de data aceasta, „O căutare” readuce pe scena literară basmul, prin intermediul unei narațiuni care depășește cu mult atributele legate de amploarea și de complexitatea genului. Sper să nu mă înșel prea mult dacă spun că literatura noastră contemporană avea nevoie de o astfel de carte, în care miturile și legendele românești să fie scuturate de praf, îmbrăcate în straie noi și prezentate cititorilor adulți într-o narațiune proaspătă și antrenantă, care-i poate atrage și pe cei ce, de regulă, nu gustă poveștile fantastice.

Chiar mă întrebam mai demult dacă există în literatura noastră astfel de cărți; între timp, am întâlnit una singură, Miruna lui Bogdan Suceavă (dacă n-ați citit-o, v-o recomand din toată inima), însă lumea pe care o creează Ligia Ruscu în acest roman este mult mai vastă și mai complexă. Este o lume veridică și „funcțională”, dotată cu geografie, orânduire socială, obiceiuri, politică și religie, cu o istorie bine pusă la punct, cu granițe, râuri, munți și așezări omenești, cu tradiții specifice și chiar vecini cotropitori. Ligia Ruscu ne poartă de-a lungul și de-a latul acestui tărâm întins, pentru care a întocmit chiar și o hartă, aflată la începutul romanului. Eu una am avut impresia că citesc despre o țară care a existat cândva în realitate, chiar dacă țara asta nu poate fi regăsită în niciun manual de istorie.
14

Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman

marți, 13 iunie 2017



„Un bărbat pe nume Ove”, de Fredrik Backman
Ed. Art, 2017, 440 pag. | trad. Andreea Caleman
Titlu original: „En man som heter Ove”, 2012 | Țara: Suedia



Când am citit „Un bărbat pe nume Ove” 
în limba engleză, m-am mirat că încă nu a fost tradus la noi, căci romanul lui Fredrik Backman este taman genul acela care prinde foarte bine la cititori: are o poveste interesantă care te poartă între râs și tristețe, este ușor de citit, fără a fi o carte superficială, este destul de bine scris, fără a avea pretenția unei stilistici înalte, are mult umor și un protagonist memorabil, de care e imposibil să nu te atașezi, chiar dacă el, în esență, detestă oamenii și este unul dintre cele mai asociale personaje pe care le poți întâlni în literatură. Ove mi-a amintit un pic de Ebenezer Le Page din romanul omonim al britanicului Gerald Basil Edwards, o altă carte pe care mi-aș dori să o văd tradusă la noi. Iar dacă ați gustat Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, cu siguranță veți citi cu plăcere și cartea asta (există chiar unele similitudini între Harold și Ove).

Ove are 59 de ani și este întruchiparea perfectă a bătrânului morocănos, tipicar și plin de principii, care se află într-un continuu război cu lumea. Chestiile care-l deranjează depășesc cu mult numărul bucuriilor și al lucrurilor care-l mulțumesc. A împânzit cartierul cu avertizări și interdicții și are grijă ca acestea să fie respectate: în fiecare dimineață pleacă în inspecție pentru a se asigura că nu s-a dat vreo spargere, că deșeurile sunt sortate corect, că nicio bicicletă n-a fost lăsată în locuri nepermise. Se ia la harță cu toți cei care încalcă regulile, vecinii nu prea îl înghit, iar cu singurul prieten s-a certat la cuțite după ce acesta și-a cumpărat un BMW – desigur, n-a fost asta singura lor nepotrivire în opinii.
11

Jurnal de lectură – iunie

miercuri, 7 iunie 2017

Nota de plată la Barissimo, Constanța

Când am 
început acest jurnal de lectură, am făcut-o cu gândul să scriu în el regulat, de-a lungul întregii luni, exact cum ar trebui să fie un jurnal. Până acum, n-am reușit să mă țin de planul inițial, așa că am scris cam toate textele odată, la finalul lunii. Cum iunie se arată ceva mai lejer, voi încerca să notez la timp câteva rânduri despre cărțile pe care le citesc sau despre alte întâmplări cu temă literară. Voi completa jurnalul periodic cu tot ce-i demn de menționat, și poate că uneori mă voi abate puțin de la tema strict livrescă, dar sper să fie cu iertare. 

27-29 iunie

O prietenă mi-a împrumutat mai demult „Văduvele de joi seara”, de Claudia Piñeiro, spunându-mi că s-ar putea să-mi placă. Eu n-aș fi pus vreodată romanul acesta pe lista de lecturi, dar recomandarea ei a fost de ajuns pentru a-l lua la citit. L-am dat gata în două zile, căci povestea autoarei argentiniene e foarte interesantă și m-a prins imediat – e vorba de un cartier select de la periferia orașului Buenos Aires, unde câteva familii bogate duc o viață luxoasă, lipsită de griji, în completă antiteză cu situația politică și socială din restul țării. În anii 1990, Argentina se afla în pragul unui colaps economic, iar asasinatele și jafurile erau la ordinea zilei. M-au fascinat descrierile acestui cartier bine păzit, cu regulile lui scrise și nescrise, unde bogații orașului au venit să-și uite trecutul, dar și prezentul, și unde, la un moment dat, trei oameni mor în condiții suspecte. Mai jos, un citat cu temă literară, despre biblioteca unui fost locuitor al cartierului Altos de la Cascada.
20
Un produs Blogger.