The Vegetarian (Vegetariana) - Han Kang

miercuri, 19 octombrie 2016




De multă vreme n-am mai citit o carte atât de ciudată și de tulburătoare, deși, dacă stau bine să mă gândesc, ciudățenia asta este doar o fațadă sub care se ascund implicații mai profunde și câteva subiecte general valabile. The Vegetarian (Vegetariana), romanul scriitoarei sud-coreene Han Kang, care a câștigat Premiul Man Booker International în 2016, este o carte incomodă, aproape insuportabilă în unele momente, când peste noi năvălește un noian de violență, sexualitate, disperare, obsesii, abuzuri, alienare, măști de un calm aparent care ascund un violent tumult interior, întâmplări ambigue, care rămân fără o explicație clară.

În romanul lui Han Kang am regăsit senzația neliniștitoare stârnită de imaginile întunecate, grave și stranii din puținele filme sud-coreene pe care le-am văzut - căci, din punct de vedere beletristic, The Vegetarian este prima mea întâlnire cu literatura acestui spațiu. Se pare că a fost considerat „foarte extrem și bizar” de către publicul sud-coreean, și totuși nu m-a oripilat așa cum a făcut-o Pianista lui Jelinek, de exemplu. Însă de zdruncinat, e clar că m-a zdruncinat.

The image of a man and woman, their bodies made brilliant with painted flowers, having sex against a background of unutterable silence. Their shifting limbs matter-of-fact in that vacuum. A progression of scenes lurching from violence to tenderness, with no extreme left unexplored. One stripped-down, drawn-out moment of quiet purification, extremity sublimated into some kind of peace.

Cartea poate fi interpretată în mai multe feluri: ca o metaforă a lumii moderne, care, în ciuda evoluției mentalităților, este în continuare închistată în reguli, prejudecăți și nevoia de uniformitate, o lume în care indiferența este, în mod ironic, legată de dorința de a-l schimba pe celălalt, de a-l readuce la o normalitate unanim stabilită. Poate fi percepută și ca o critică la adresa societății sud-coreene, cu mentalitățile ei retrograde, cu modul în care sunt tratate soțiile, fiicele, surorile. Sau poate fi privită drept ceea ce este, și anume povestea transformării progresive a unei femei care, aparent, nu se remarcă prin nimic deosebit. Este, totodată, și povestea familiei ei, a legăturilor vizibile și invizibile care determină soarta unui individ, a barierelor mentale care se interpun între oameni. 

Yeong-hye este o soție obișnuită, o femeie tăcută, discretă, înțelegătoare, a cărei singură ciudățenie este faptul că nu poartă sutien. Soțul, din perspectiva căruia se deschide cartea, nu este neapărat stimulat de viața alături de o astfel de femeie, dar i se pare cea mai confortabilă alegere, care-l scutește de bătăi de cap, cicăleală, certuri și complexe de inferioritate. Asta până într-o zi, când Yeong-hye se hotărăște să nu mai mănânce carne și aruncă la gunoi toate pachetele scumpe de țipar feliat, vită pentru shabu-shabu, burtă de porc, calamar și alte delicatese. Totul în urma unui vis ciudat pe care soțul nu-l înțelege și care, de altfel, nici nu-l interesează. Alegerea femeii de a deveni o vegetariană strictă declanșează tot felul de reacții în sânul familiei sale, cu consecințe bizare și tragice.

Before my wife turned vegetarian, I’d always thought of her as completely unremarkable in every way. To be frank, the first time I met her I wasn’t even attracted to her. (...) However, if there wasn’t any special attraction, nor did any particular drawbacks present themselves, and there was no reason for the two of us not to get married. The passive personality of this woman in whom I could detect neither freshness nor charm, or anything especially refined, suited me down to the ground. (...) I’d always liked my wife’s earthy vitality, the way she would catch cockroaches by smacking them with the palm of her hand. She really had been the most ordinary woman in the world.

Personalitatea lui Yeong-hye și transformarea ei sunt văzute și interpretate din trei perspective diferite. Soțul, Dl. Cheong, cumnatul (al cărui nume nu îl aflăm) și sora, In-hye, sunt urmăriți pe rând în cele trei capitole ale romanului, primul povestind la persoana întâi, iar ceilalți doi urmăriți de un narator care sapă adânc în gândurile și stările lor sufletești. Observăm, astfel, cât de diferite sunt percepțiile, în funcție de ochii care privesc și mintea care interpretează. Singurele momente în care avem acces nemijlocit la Yeong-hye sunt cele în care ea își relatează gândurile și visele, scurte secvențe fantasmagorice, saturate de sânge și de violență, în care scriitura devine mai complexă, aproape poetică.

[spoiler] Dl. Cheong o consideră pe soție o femeie banală, lipsită de farmec, cu o personalitate pasivă, spălăcită, dar perfectă pentru cursul median pe care bărbatul l-a ales în viață, ferindu-se de provocări și surprize. Cumnatul este de cu totul altă părere: pentru el, caracterul androgin și lipsa de menajamente ale lui Yeong-hye radiază energie, precum un copac solitar ce crește în sălbăticie. Iar sora? Ea este cea care o cunoaște din copilărie, fiind martora tăcerilor ei din ce în ce mai dese și a bătăilor primite de la tată. Sora este, în cele din urmă, cea care se apropie cel mai mult de o anume înțelegere în ce o privește pe Yeong-hye.  

Este interesant, totuși, că fiecare dintre acești oameni ajunge să perceapă și să resimtă violența sub înrâurirea lui Yeong-hye, ca și cum prin ea s-ar fi conectat la o dimensiune de care nu erau conștienți. Soțul are un vis în care el apare în rolul ucigașului; cumnatul-artist vede cu limpezime brutalitatea imaginilor pe care le folosise într-una dintre lucrările sale și realitatea insuportabilă pe care o reprezintă acestea; sora înțelege mecanismul existenței sale de până atunci și percepe în sfârșit rana vie din interior, iar totul devine dureros, opresiv, imposibil de îndurat. Mr. Cheong este prea insensibil și ordinar pentru a lua în calcul varianta propriei morți, dar moartea își face loc în gândurile lui In-hye și ale soțului ei. Why, is it such a bad thing to die? [spoiler]

Ceea ce se observă din cele trei capitole este un laitmotiv comun: Nu îl cunosc. Nu o cunosc. Nu îl înțeleg. Nu o înțeleg. Deși ne-ar plăcea să credem că este vorba de o trăsătură a societății sud-coreene, în cele din urmă suntem nevoiți să admitem că este o chestiune universal valabilă, într-o lume prea absorbită de satisfacerea propriilor nevoi pentru a mai da atenție la ceea ce se întâmplă cu omul de alături. Yeong-hye revine asupra faptului că nu poate fi înțeleasă de ceilalți. În mod ironic, nici noi nu reușim să o cunoaștem și să o înțelegem pe deplin, cu toate că povestea ei ajunge la noi din trei perspective diferite - plus scurtele secvențe în care avem acces la gândurile ei -, din care putem aduna o seamă de indicii, trăsături de caracter, întâmplări din trecut care ne pot explica, într-o anumită măsură, evoluția (sau involuția) femeii. 

Animal eyes gleaming wild, presence of blood, unearthed skull, again those eyes. Rising up from the pit of my stomach. Shuddering awake, my hands, need to see my hands. Breathe. My fingernails still soft, my teeth still gentle.
Can only trust my breasts now. I like my breasts, nothing can be killed by them. Hand, foot, tongue, gaze, all weapons from which nothing is safe. But not my breasts. With my round breasts, I’m okay. Still okay. So why do they keep on shrinking? Not even round anymore. Why? Why am I changing like this? Why are my edges all sharpening - what I am going to gouge?

Romanul vorbește despre imposibilitatea de a ne apropia de ceilalți prin gesturi sau prin cuvinte, despre barierele pe care însuși oamenii le ridică între ei, închisori mici într-o închisoare mai mare. Despre convenții sociale și cei care le sfidează, despre cei care rămân în urmă, prizonieri în aceste convenții, și se opun celor care vor să evadeze, încercând să îi readucă - uneori cu forța - între limitele și rigorile dinainte stabilite. Despre ființe alienate, care-și suportă viața mai degrabă decât o trăiesc, suspendate într-un vacuum de singurătate, lipsă de comunicare și de apropiere. Poate nu întâmplător, „alienat” înseamnă atât „nebun”, cât și „înstrăinat”. Poate că este doar un pas între izolarea sufletească și dezechilibrul mental, iar pentru ceilalți, martori plini de regrete și compasiune ai acestui proces adesea ireversibil, rămâne doar întrebarea: Ce-aș fi putut face diferit - sau ce-aș fi putut face, punct - pentru a nu se ajunge aici?

Într-o anumită măsură, povestea lui Yeong-hye este ciudată pentru că cei care-i sunt martori o fac să pară așa. [spoiler] Cumnatul, cu obsesia care îl devorează și viziunile lui artistice la granița cu pornografia, percepe dimensiunea vegetală spre care se îndreaptă Yeong-hye, dar o interpretează în cheie sexuală, stârnit de semnul mongol care îi evocă ceva ancestral, aproape sacru. Soțul, cu egoismul și îngustimea sa mentală, augmentează proporțiile situației, dându-i un aer amenințător, de pericol iminent. Tatăl, retrograd și violent, vrea să-și impună încă o dată autoritatea asupra fiicei adulte, într-o scenă de un grotesc înfiorător; el întruchipează intoleranța la schimbare a unei societăți tradiționaliste și tendința de a-i persecuta pe cei care ies din tipare. Sora, cu propria ei nefericire, se afundă într-un zbucium interior în care visele și halucinațiile stârnite de situația lui Yeong-hye găsesc un pământ fertil și prind rădăcini, trezind în In-hye conștiința nevieții ei și o pornire autodistructivă. Și, nu în cele din urmă, joacă un rol și cei care vor cu orice preț să salveze un om, fără să înțeleagă că trupul lui este singurul teritoriu în care are dreptul să facă ce vrea: It’s your body, you can treat it however you please. The only area where you’re free to do just as you like. And even that doesn’t turn out how you wanted. [spoiler]

Dincolo de drama lui Yeong-hye și a familiei sale, se conturează un substrat mai vast, pe care-l construim, fragment cu fragment, din ceea ce aflăm pe parcurs. Se ivește, astfel, o imagine a societății sud-coreene, însă o imagine vagă, incompletă, care nu poate constitui, în sine, o explicație pentru procesul prin care trece Yeong-hye. Nu știu aproape nimic despre Coreea de Sud, cu excepția informațiilor pe care le-am aflat citind despre jumătatea ei întunecată, Coreea de Nord. Însă multe lucruri s-au întâmplat și se întâmplă în continuare peste tot în lume. Bătăile primite în copilărie nu sunt ceva neobișnuit nici pentru noi, cum nu sunt nici femeile supuse, care nu ies din cuvântul soțului, sau părinții care își forțează copiii să mănânce feluri pe care aceștia le detestă. 

“Well, I must say, I’m glad I’ve still never sat down with a proper vegetarian. I’d hate to share a meal with someone who considers eating meat repulsive, just because that’s how they themselves personally feel... don’t you agree?”
“Imagine you were snatching up a wriggling baby octopus with your chopsticks and chomping it to death - and the woman across from you glared like you were some kind of animal. That must be how it feels to sit down and eat with a vegetarian!”


[spoiler] 
Este Yeong-hye cu adevărat nebună, sau vede ea niște lucruri pe care ceilalți nu le pot înțelege? Transformarea ei graduală, fizică și psihică, este redată minuțios și credibil de scriitoare, cu toate că unele lucruri rămân incerte, fără un răspuns clar. Ce e cu acel chip care o bântuie în vise, luând înfățișări diferite, despre care ea spune că iese la iveală din propriul stomac, unde sunt suprapuse, strat peste strat, viețile tuturor animalelor pe care le-a mâncat? Un ghem de sânge, carne și violență care-i blochează pieptul, un ghem al cărui nucleu este, poate, brutalitatea la care a fost supusă de tată, dar și propria-i cruzime - așa cum intuim din oribila scenă în care un câine este ucis în chinuri. Este o luptă cu instinctele homicide, cu pofta insațiabilă de carne, cu dorința de a ucide și de a devora, o luptă pe care Yeong-hye alege să o ducă prin pasivitate și prin renunțarea la propriul trup. Mă așteptam ca haosul interior să izbucnească violent și să se reverse asupra celor din jur, prin acte de agresiune, însă nu a fost așa. Yeong-hye se retrage din sine, părăsindu-și trupul - devenit o masă inanimată, emaciată, despuiată de trăsăturile sexuale -, și alegând să se autodistrugă. 

Să fii un copac. Este oare o evoluție sau o regresie? Să fii un copac, cu trupul eliberat de constrângerea hainelor, să-ți înfigi mâinile adânc în pământ, din trunchi să-ți crească ramuri, pe picioare să se ivească frunze, din vintre să-ți răsară flori. Să exiști fără alte justificări, fără traume emoționale, secvențe din trecut sau proiecții de viitor, doar aici, acum, în solitudine și în liniște. Pentru a deveni un copac, nu mai este nevoie de hrană, nici de cuvinte sau de gânduri, ci doar un strop de apă și mult soare. 
[spoiler]



19 comentarii

  1. E genială cartea. Mie mi-a plăcut mult partea a doua, am avut mereu senzatia că vad un film (poate si pentru ca e vorba de unul). Eu am mai citit o singura carte sud-coreeană, Please Look After Mom (tradusă și în .ro), nu atît de disturbing ca asta, dar tot ciudățică și spusă din mai multe perspective ale membrilor unei familii.

    Într-o notă culturală, am fost foarte surprinsă de răceala relațiilor prin alianță, chiar dacă vorbim de oameni tineri si moderni, se adresează unul altuia cu domnul Cutare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, e foarte mișto partea a doua, are sud-coreeana un stil de a scrie care m-a făcut să pătrund în toată nebunia aia creatoare, iar obsesia personajului nu mi s-a mai părut ceva deplasat.

      Și pe mine m-au surprins unele amănunte legate de obiceiurile și mentalitățile sud-coreene, atât cât am putut să aflu din carte (în rest, nu știu mai nimic despre acest subiect). Bună observația ta, mie mi s-au părut ciudate și apelativele gen „Ji-woo’s mum”, „Ji-woo’s dad” - oamenii ăștia nu își spun pe nume? Am rămas uimită și când am aflat că In-hye îi este recunoscătoare soțului pentru că îi permite să aibă atâtea responsabilități, adică să se ocupe și de afacere, și de gospodărie. Really, îi permite toate aceste lucruri?

      Nu știu ce să zic de Please Look After Mom, nu prea mă atrage, mi se pare cam lacrimogenă...

      Ștergere
  2. Oare voi avea puterea sa citesc cartea pana in capat /la sfarsit...???Oricum . multumesc , Ema !Prin blogul tau stiu si eu pe ce lume ma aflu .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vei reuși s-o citești, nu-i chiar așa de groaznică cartea. Sunt altele mult mai greu de digerat, cum ar fi „Pianista” sau „Sorgul roșu”.
      Îți mulțumesc și eu, mă bucur dacă blogul meu te conectează într-un fel sau altul la realitate - în caz că asta ai vrut să spui. :))

      Ștergere
  3. Și eu aș vrea s-o citesc. Auzisem despre ea, bineînțeles, dar mi-a plăcut și ce ai scris tu despre. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită citită, clar! Mi-a plăcut că povestea îți activează neuronii și poate fi interpretată în mai multe feluri, dar și faptul că te scoate din zona de confort. Sunt curioasă cum ți se va părea cartea, iar dacă scrii despre ea, poate menționezi și interpretarea ta vizavi de aspectele ambigue. :)

      Ștergere
  4. Ei, acum chiar că m-ai făcut curioasă. :)) Mersi! ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce-ai scris to aici m-a dus cu gîndul la Femeia comestibilă a lui Atwood. Mă-ntreb cum se compară (dar nu cred că-s chiar așa de curioasă încît să citesc Vegetariana :D ) și ce-ai scrie tu despre cartea Margaretei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am citit Femeia comestibilă, deși sună interesant și aș vrea să ajung la ea cândva (e pe lista mai lungă - mă tentează mai degrabă Femeia-oracol și Ochi de pisică). Să înțeleg că ai citit-o - ți-a plăcut, mi-o recomanzi? Eu am observat că rezonez mai mult cu literatura SF a lui Atwood decât cu cea realistă.
      Am citit între timp o semi-recenzie pe net și văd că cele două povești seamănă un pic, într-adevăr.
      Scuze pentru delay, doarlegumă. E haos de când m-am întors. :)

      Ștergere
  6. Am văzut-o la Okian acum vreo lună și m-a atras din primele secunde; e pe Wishlist și sper să o cumpăr de la Gaudeamus!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că va apărea până la Gaudeamus, deși m-am uitat acum pe site-ul editurii și nu figurează printre titlurile în pregătire. Probabil că nu le listează pe toate. Sper să fie o carte pe gustul tău, dacă tot ți-o dorești atât de mult! :)

      Ștergere
  7. I found reading 'The Vegetarian' a uniquely immersive experience. It was compulsive and repulsive at the same time. In part it may have been because I don't eat meat (your photo above just says dead animal to me) and have a deep love of trees that I could, to some extent, understand Yeong-hye's thinking, but at the same time the extreme course she adopts (she is a strict vegan more so than a vegetarian) and the violence she is met with disturbed me greatly, as I can see was also the case with you Ema.

    Your review (within the usual limits of my ability to read it) is excellent and you make a number of very good points about the ways in which we can view this novel. It is a fascinating idea that by altering our perspective on society we can see just how much pressure there is in even a supposedly free society, to conform to 'norms', all of which are actually socially constructed ideas of how one should/must behave. Women, I think women are especially subject to pressure to look and act in conformist ways and that is especially the case within the realm of popular culture which is presented as 'fun', but is actually a prison.

    It's quite a coincidence - though perhaps not a complete surprise - that we were reading this at much the same time. It would certainly have made for an interesting joint read.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you for your comment, Declan, and sorry for the lateness of my reply!
      I too wished we could have read and discussed this novel together, seeing that we were both impressed by it (and also repulsed, as you so rightly pointed out). One can't really say it's a likable read, yet I felt a sort of fascination towards the story and its progression. Maybe being a vegetarian influences one's perception of it? I suppose so. Someone said that a vegetarian is closer to achieving perfection as a human being, because he or she no longer eats other living creatures. I wish I had that strength...
      Huh, I wanted to convey a sensation of disgust through my photo, although I had no real blood or some color substitute and had to add it afterwards in Photoshop.
      You are right about the socially constructed ideas that regulate human behavior. It's difficult, though, to step aside and sense the bars that keep us in a pen, and even harder to defy the rules and face social estrangement... I'm glad you think I touched some good points in my review and thank you very much for the trouble to read it in a questionable translation!

      Ștergere
  8. Pe mine Pianista nu m-a speriat deloc. Si nici nu mi-a placut.

    Multumesc pentru recenzie, Ema :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine, recunosc, m-a cam speriat. N-am citit cartea cu plăcere, dar am găsit totuși ceva interesant în povestea aceea bolnavă. Poate că a contat și faptul că am citit-o împreună cu câțiva amici de pe Goodreads, iar pe marginea ei s-au stârnit niște discuții interesante.
      Mulțumesc și eu pentru vizită. :)

      Ștergere
  9. Eu acum citesc cartea și voiam să îmi fac o părere mai de ansamblu asupra ei. Neuronii mei nu prea au reușit să îi înțeleagă sensul profund de unii singuri. Mulțumesc pentru ”iluminare”. Cu siguranță următoarele pagini vor fi mult mai pline de înțeles :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, cu plăcere, mă bucur dacă te-am ajutat într-un fel sau altul. :) Sper că ai reușit să termini cartea între timp - scuze pentru întârzierea cu care răspund...

      Ștergere
  10. Atata valva in jurul acesteti carti, oricand ne poate apuca nebunia, din punct de vedere stilistic o gasesc banala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi, anonimule, adeseori avem tendința să fim mult mai critici cu o carte despre care se vorbește foarte mult într-un anumit moment. „Vegetariana” nu e vreo minune a literaturii, dar, din punctul meu de vedere, are multe calități. Desigur, fiecare percepe o carte prin prisma gusturilor personale. Nu cred că există vreuna (nici măcar printre cele considerate a fi capodopere) care să fi stârnit păreri pozitive în unanimitate.

      Ștergere

Un produs Blogger.