vineri, 5 iunie 2015

Maestrul și Margareta - Mihail Bulgakov



Pe la începutul anului îmi propusesem să recitesc Maestrul și Margareta, dar, cum planurile de acest fel se pierd imediat în noianul de cărți noi, n-aș fi crezut că voi reuși - norocul meu a fost clubul de lectură organizat de Laura Câlțea și editura Litera, unde romanul a fost ales pentru una dintre întâlniri. Ei, trebuie să mărturisesc că nu mai țineam minte absolut nimic din lectura de acum cincisprezece ani (doar faptul că îmi plăcuse foarte mult), deci recitirea mea a fost mai degrabă o primă lectură. Între timp auzisem felurite păreri, care nu prea coincideau cu amintirile mele, cum că romanul ar fi tare greu de citit, că sunt prea multe personaje, că la tot pasul apar evenimente cu dublu înțeles, dificil de identificat. Sigur că, dincolo de subiectul imediat, n-am priceput eu mare lucru cu mintea de atunci, dar nici acum nu pot afirma că am înțeles pe deplin satira lui Bulgakov, care necesită ceva cunoștințe literare, teologice, istorice și politice, precum și amănunte din biografia autorului, pentru o lectură aprofundată și avizată. 

Dar nu vă lăsați intimidați! Maestrul și Margareta nu este în niciun caz o carte greoaie și dificilă, din contră, se citește foarte ușor, iar subiectul este pe înțelesul tuturor la un prim nivel de interpretare. Nu sunt fraze întortocheate, nici metafore ermetice, și nu te alegi cu dureri de cap încercând să înțelegi ce vrea să spună autorul. Sunt, într-adevăr, ceva mai multe personaje, dar acest „impediment” se poate rezolva foarte ușor cu hârtie și creion - faceți, oameni buni, o listă cu numele personajelor! În rest, romanul este de o uimitoare simplitate - mă refer la scriitură, căci acțiunea este destul de încâlcită, necesitând totuși atenție -, iar lectura, pe lângă faptul că mi-a stârnit adesea hohote de râs, a fost extrem de captivantă și insolită. Așadar, realitatea nu este atât de neagră pe cât o prezintă unii cititori - mai rămâne doar să rezonați cu subiectul romanului, un iureș amețitor de întâmplări fantastice, grotești și ilare, care mie mi-au plăcut la nebunie. Dacă nu este pe gustul vostru, nu este un capăt de țară - dar trebuie, trebuie să citiți această carte!

Este destul de dificil de vorbit despre roman fără a apela la spoilere, care încep deja de pe la pagina 19, căci Bulgakov intră imediat în subiect, fără divagații inutile. Maestrul și Margareta este o călătorie nebunească și delicios de comică în absurdul ei, care ne poartă, timp de câteva zile, prin Moscova anilor 1930, când orașul este întors cu susul în jos de apariția unor personaje misterioase și deloc pașnice. Acestea își vâră nasul și coada în lumea artistică moscovită, dând peste cap viețile oamenilor (de rând sau de vază) și instaurând un haos de mai mare dragul.

Totul începe într-un parc din centrul Moscovei, unde Mihail Alexandrovici Berlioz, redactor-șef al unei reviste literar-artistice și președinte al asociației Massolit (un fel de Uniune a Scriitorilor de la noi), discută la umbra teilor cu poetul Ivan Nikolaevici Ponîrev, poreclit Bezdomnîi, despre existența - sau, mai bine zis, inexistența - lui Iisus; în spiritul Rusiei staliniste al acelor ani, ambii sunt atei și nu se sfiesc să includă propagandă antireligioasă în scrierile lor. În discuția literaților intervine pe nepusă masă un străin bizar, care îi uluiește cu câteva profeții deloc îmbucurătoare și, mai ales, contestă părerile celor doi, începând să le povestească o istorie ciudată despre Pilat din Pont și Ieșua Ha-Nozri. 

- Dacă Dumnezeu nu există, atunci se pune întrebarea: cine îndrumă viața omului și, în general, toată rânduiala de pe pământ?
- Omul le îndrumă pe toate, se grăbi Bezdomnîi să dea un răspuns răspicat la această chestiune, ce-i drept, nu prea clară.
- Să-mi fie cu iertare, obiectă blând necunoscutul, ca să îndrumi, trebuie să ai un plan cât de cât exact pentru o perioadă mai lungă de timp. Or, dați-mi voie să vă întreb, cum poate îndruma omul lucrurile când el nu numai că nu-i în stare să întocmească un asemenea plan, chiar și pentru un timp derizoriu de scurt, să zicem, o mie de ani, dar nici măcar să garanteze pentru ziua de mâine a propriei lui persoane? (pag. 16)

Poate veți ridica din sprâncene când, din Moscova anilor 1930, ne trezim în Ierusalimul lui Iisus și al lui Pilat din Pont, chiar în dimineața zilei când are loc judecata dinaintea crucificării pe Golgota. Este o istorie alternativă celei din Biblie, care, la prima vedere, nu prea are nicio legătură cu evenimentele din Moscova - dar aveți răbdare! În partea a doua a romanului, totul începe să se lege, odată cu apariția personajelor din titlu - iar o primă legătură este chiar discuția dintre Berlioz și poetul Bezdomnîi, prin care cei doi neagă existența lui Iisus și, implicit, pe cea a diavolului.

După întâlnirea din parc, evenimentele se precipită, iar în oraș se instaurează un adevărat circ grotesc, la care nu știi dacă este indicat să râzi sau să plângi: într-un apartament de pe strada Sadovaia se instalează un trio bizar, din care face parte și un motan gras cu abilități uluitoare, la Teatrul de Varietăți are loc un spectacol de magie cu „dezvăluiri” din viața intimă a spectatorilor și cu acte de iluzionism pe seama lăcomiei moscoviților, persoanele cu funcții de răspundere încep să dispară fără urmă, iar o clinică de psihiatrie este asaltată de cazuri de nebunie subită. 

În toată această degringoladă care a pus stăpânire pe Moscova, o femeie nefericită își deplânge dragostea pierdută; ea este gata să facă orice pentru a-l aduce înapoi pe iubitul ei - un scriitor persecutat pentru romanul său -, de soarta căruia nu mai știe nimic. Femeia ajunge chiar în miezul răului, la un bal halucinant, unde curajul, loialitatea și determinarea ei sunt puse la încercare. Dar, odată ce ai dat de gustul libertății, iar răul primordial este de preferat răului pământesc, nu prea mai există cale de întoarcere...

Ilustrație de Serghei Aleksandrovici Alimov (sursa)


Maestrul și Margareta a fost întors pe toate fețele de critici pentru a-i descoperi înțelesurile ascunse și a identifica figurile marcante ale vremii, deghizate în personajele romanului. Nu știu dacă s-a ajuns la vreo concluzie unanimă, dar un lucru este cert: în acest roman extraordinar, desfășurat pe trei planuri narative, Mihail Bulgakov satirizează lăcomia, vanitatea, corupția și pervertirea morală a contemporanilor săi, atacând totodată ateismul instaurat în Rusia stalinistă a anilor 1930. Scriitorul construiește o alegorie complexă (și, uneori, ambiguă) despre bine și rău, despre curaj și lașitate, despre dragoste și sacrificiu. Nu lipsește celebrul pact cu diavolul, căci una dintre influențele romanului a fost Faustul lui Goethe, operă din care cei avizați pot recunoaște numeroase referințe și simboluri (eu am avut noroc cu notele de subsol).

- Spune-mi, iubite Fagot, se informă Woland la măscăriciul cadrilat, cum ți se pare, populația Moscovei s-a schimbat în mod considerabil, nu-i așa?
- Așa este, messire, îi răspunse cu jumătate de glas Fagot-Koroviev. [...]
- Ce să-i faci, răspunse meditativ magul, sunt oameni ca toți oamenii... Iubesc banii, dar asta a fost întotdeauna... Omenirea iubește banii, din orice ar fi făcuți: din piele, hârtie, bronz sau aur. Oamenii sunt ușuratici... ce să-i faci... uneori și mila bate la poarta inimii lor... oameni obișnuiți... Într-un cuvânt, îmi amintesc de cei de altădată, uite, numai problema locuințelor i-a cam stricat... (pag. 154-160)

Bulgakov ia în colimator, cu ironie și mult umor, goana conaționalilor săi pentru locuințe mai bune, corupția administratorilor de bloc, infidelitățile conjugale, lăcomia și lipsa de scrupule a moscoviților, statutul superior al membrilor grupării literare Massolit, care au parte de vacanțe de creație și de unul dintre cele mai bune restaurante din oraș, cu prețuri foarte mici. De altfel, Bulgakov a suferit permanent de pe urma asociației scriitorilor din Rusia stalinistă, care l-a denunțat în repetate rânduri ca scriitor de dreapta și reacționar. Interesant este că amestecul de realitate și fantastic camuflează destul de bine multe dintre referințele la viața sub regimul totalitar, cum ar fi episodul în care Bulgakov vorbește despre soarta bizară a apartamentului cu numărul 50 din strada Sadovaia, ai cărui locatari dispăreau fără urmă. [spoiler] Disparițiile misterioase s-ar părea că nu indică evenimente paranormale (în ton cu specificul romanului), ci denunțuri din partea lui Steopa Lihodeev și/sau Berlioz, pentru a intra în posesia spațiului locativ.[spoiler]

- Legitimațiile dumneavoastră! repetă femeia.
- Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimația? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui și te vei convinge, fără nici o legitimație, că ai de-a face cu un scriitor! Și-apoi, cred că nici nu avea legitimație!
- Dumneavoastră nu sunteți Dostoievski, zise cetățeana pe care Koroviev căuta s-o zăpăcească.
- Cine știe, cine știe? obiectă pezevenghiul.
- Dostoievski a murit, zise femeia, dar nu prea convinsă.
- Protestez! exclamă cu înflăcărare Koroviev. Dostoievski e nemuritor! (pag. 441)

Romanul este însă unul neterminat: Bulgakov și-a ars manuscrisul în 1930, apoi l-a rescris din memorie, lucrând la mai multe versiuni până la moartea sa, în 1940. Cartea a avut o seamă de titluri, printre care „Roman despre diavol”, ”Satana la Moscova” sau „Magicianul negru”. O versiune cenzurată a fost publicată aproape treizeci de ani mai târziu la Moscova, iar textul complet a apărut la Paris, unde a fost tipărit și distribuit din mână-n mână. Prima ediție completă a apărut în Uniunea Sovietică abia în 1973, aceasta fiind versiunea canonică până în 1989, când a fost compilată o ultimă versiune, bazată pe toate manuscrisele lăsate de Bulgakov.

Ilustrație de Andrei Nabokov (sursa)


Note de lectură: 

[spoiler]
- soția și muza lui Bulgakov, Elena Șilovschi, stă la baza personajului feminin, care, în original, este Margarita (nu prea înțeleg de ce la noi a devenit Margareta).

- gestul Maestrului de a-și arde manuscrisul oglindește, desigur, gestul real al lui Bulgakov, care și-a distrus prima variantă a romanului sub presiunea regimului stalinist, care controla cu o mănușă de fier scena literară a Rusiei, prin cenzurarea și interzicerea creațiilor artistice. Chinul psihologic prin care trece Maestrul, cu denunțurile și atacurile zdrobitoare din partea criticilor, este, în mare parte, experiența personală a lui Bulgakov. De acest episod se leagă o frază memorabilă a romanului: Manuscrisele nu ard.

- migrenele de care suferă Pilat din Pont s-ar părea că reflectă boala lui Bulgakov în ultimii ani de viață (nefroscleroza moștenită de la tatăl său).

- Balul Satanei a fost inspirat de un eveniment real: este vorba despre Festivalul Primăverii organizat de ambasadorul american William Bullitt în 1935, la reședința Ambasadei SUA în Uniunea Sovietică (Casa Spaso). Decorațiile fastuoase au inclus o pădurice de mesteceni, o masă acoperită cu lalele finlandeze, o peluză de cicoare crescută pe fetru umed, o colivie cu fazani, papagali și o sută de zebre (cinteze) australiene împrumutate de la grădina zoologică, precum și o menajerie compusă din mai multe capre de munte, cocoși albi și un pui de urs. Ursul a fost îmbătat cu șampanie, iar zebrele australiene au scăpat din colivie spre dimineață, împânzind tavanele. 

- pudelul, care apare pe măciulia bastonului lui Woland și în bijuteriile Margaretei de la bal, este o aluzie la înfățișarea de pudel negru sub care Mefistofel îi apare lui Faust.

- Levi Matei spune că Maestrului i-a fost refuzată Lumina, dar, după cum observăm la final, acesta nu ajunge nici în iad - este vorba de acel Limbo (primul cerc al infernului) descris de Dante, unde își va petrece eternitatea în pace sufletească, alături de Margareta.

- inițial, nu am înțeles ce s-a întâmplat cu Maestrul în ultima noapte, după plecarea Margaretei; am avut impresia că l-a întâlnit pe Woland (pe care îl recunoaște imediat din relatarea poetului), dar se pare că a fost arestat și interogat în urma denunțului „prietenului” său, Aloizi Mogarîci (câtă naivitate din partea Maestrului!).

- este interesantă inversarea valorică a noțiunii de „rău”: Satana reprezintă răul primordial, absolut, dar în romanul lui Bulgakov se dovedește taman pe dos. În climatul otrăvit care a pus stăpânire pe Rusia, Diavolul apare drept un justițiar necesar, care pedepsește viciile și pervertirea umană, dar răsplătește caracterele demne, loiale. Nu Diavolul este adevăratul dușman al umanității, ci însăși firea umană, labilă și influențabilă, gata să renunțe la valorile morale pentru un pumn de arginți sau o locuință mai bună. 

- mi-a plăcut interpretarea unei cititoare de pe Goodreads, care vede romanul drept un basm ce infuzează fantastic și magie în viața cenușie și plată a Moscovei staliniste, funcționând ca un fel de supapă pentru constrângerile și represaliile regimului. Tot ea mi-a atras atenția asupra faptului că luna este prezentă pretutindeni în roman, în toate cele trei planuri ale narațiunii, simbol al unei cunoașteri nepământene. Oare câte alte simboluri am trecut cu vederea, fără să am habar ce reprezintă?
[spoiler]


PS: Traducerea Nataliei Radovici mi s-a părut foarte reușită (am comparat-o de câteva ori cu traducerea lui Ion Covaci de la Humanitas), iar notele de subsol alte redactoarei Justina Bandol au fost mai mult decât binevenite. 


Editura: Litera, 2014
Traducere: Natalia Radovici 
Număr de pagini: 494


25 de comentarii:

  1. Si o informatie oarecum amuzanta (din The Literary Wives: The Women Behind Russia's Literary Giants: pentru ca Bulgakov a murit inainte de a-si vedea romanul publicat (era considerat dusman de clasa si, desi Stalin era fanul citorva piese de teatru de-ale lui, in final i s-a interzis toata munca) asa ca Elena, sotia lui, a luptat pe cont propriu pentru a vedea romanul publicat. La un moment dat un editor a sunat-o si i-a propus o intilnire in vederea publicarii romanului. Elana s-a dus la intilnire costumata in negru (ca personajul Margarita, pe care l-a inspirat) cu un voal pe fata. Cind a vazut-o, editorul a intrebat-o: "cum ai ajuns asa repede?" Ea i-a raspuns "pe o matura". :)) Nu stiu cit e de adevarat, dar amuzant sigur e.

    Eu am inceput-o pe la 19 ani, n-am priceput nimic si am abandonat-o. :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, păi în cazul ăsta, Elena trebuia să ajungă dezbrăcată, în buna tradiție a romanului și pentru un efect garantat. :)) Serios acum, nu vreau să mă gândesc ce viață hăituită au avut cei doi soți - citind mai multe despre viața lui Bulgakov, m-a cam apucat tristețea. Și a fost un bărbat atât de fermecător!
      Poate te apuci din nou de roman, merită citit și sigur îl vei înțelege mult mai bine cu mintea de acum. :)

      Ștergere
  2. Ha! De cand asteptam recenzia asta. Abia astept sa citesc cartea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rox, mă bucur tare mult că ești așa nerăbdătoare să citești cartea! :D

      Ștergere
  3. nu cred ca exista spoilere in aceasta carte. spoiler e in fetita care se juca de-a Dumnezeu, de exemplu. sau in casa somnului. sau in 10 negri mititei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înțeleg ce vrei să spui, Radu, dar multă lume preferă să știe cât mai puțin despre subiectul cărții. E mai bine să te întrebi cine or fi Maestrul sau Margareta din titlu, mai ales că nu-și fac apariția de la început, sau să înțelegi treptat ceea ce se întâmplă, decât să știi deja care este miza cărții. Și eu prefer să descopăr o carte (aproape) de la zero, așa că încerc să evit „dezvăluirile” în textele mele.

      Ștergere
  4. Ma bucur ca ti-a placut, Ema, si mie mi se pare un super roman. Eu îmi amintesc si de expresia "second-grade fresh" pentru pestele stricat (nu stiu cum au tradus-o în româna)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mi-a plăcut foarte mult romanul, dar mi-e ciudă că nici acum nu cred că l-am înțeles prea bine. Tu l-ai citit în engleză? Hihi, mi-am dat seama în ce capitol a fost menționat acest "second-grade fresh", uite traducerea în română (pun toată fraza):

      - Prospețimea de gradul doi! Prospețimea poate fi de un singur fel: un aliment ori e proaspăt, ori nu e. Dacă nisetrul are prospețime de gradul doi, înseamnă că s-a împuțit. (pag. 260)

      Ștergere
    2. Aha! Mersi Ema, chiar ma gîndeam cum or fi tradus (iar am uitat sa bifez si am vazut numai azi raspunsul tau :D) Eu l-am citi si in româna, dar prin liceu si în afara de aluzia la Goethe nu-mi aminteam mare lucru cînd l-am reluat acum doi ani, într-un grup de lectura pe GR daca îmi amintesc bine

      Ștergere
  5. Draga Ema, dupa ce-ai (re) citit aceasta splendoare, n-ar strica sa citesti (daca n-ai facut-o pana acum) si pandantul sau terestru Cele douasprezece scaune &Vitelul de aur, un roman picaresc plasat in URSS, scris de Ilf&Petrov in aceasi perioada cu Maestrul si Margareta.
    De ce i-a fost refuzata Maestrului Lumina ramane un mister, dar indraznesc sa cred ca Dumnezeu in ominiscienta sa stia ca, daca ar fi fost intrebat, Maestrul ar fi ales sa petreaca eternitatea cu femeia iubita. Unde e dragoste nu poate fi nici infern si nici purgatoriu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am dorit foarte mult să citesc ”Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, începutul mi-a plăcut la nebunie, dar apoi ceva n-a mai mers: umorul mi s-a părut răsuflat (spre deosebire de umorul lui Bulgakov, care și-a păstrat prospețimea și chiar mi-a smuls hohote de râs și chicoteli), iar scenele repetitive, destul de previzibile, m-au făcut să abandonez cartea pe la jumătate. Îmi pare un pic rău acum, ar fi trebuit să o termin. Poate o reiau la un moment dat.

      Cred că finalul ales pentru Maestru (alter-ego al lui Bulgakov) oglindește năzuința lăuntrică a scriitorului: eliberarea de angoase și frică și imersiunea într-o pace sufletească eternă. Mi se pare că, la nivelul creației sale (lumea romanului), Bulgakov joacă de fapt rolul demiurgic - el hotărăște soarta personajelor sale, după o judecată proprie, independentă de legile dumnezeirii.

      Ștergere
  6. Sigur ca cele doua romane nu se pot compara cu Maestrul si Margareta, asa cum nici Ostap Bender nu e Woland, ci mai degraba un dracusor, dar ar trebui incercat si o sa ai surprize placute.
    Da, imi place interpretarea pe care o dai finalului (rog sa-mi fie iertata familiaritatea, dar nu stiu de ce am apucat sa scriu Draga Ema si gata...), e foarte credibila, daca tinem cont de viata infernala a lui Bulgakov. Pe de alta parte, scriitor sau nu, cine n-ar vrea sa se bucure de pacea eterna? sufleteasca?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am nicio problemă cu familiaritatea, ar fi culmea să îmi spuneți „dumneavoastră”! :) Pe internet, unde vârsta devine incertă, politețea ar trebui păstrată la nivelul decenței de limbaj, dar, în rest, familiaritatea în adresare mi se pare mult mai potrivită.
      Cred că doar cei încercați în timpul vieții conștientizează necesitatea liniștii sufletești. Sunt și oameni (norocoși) care nu tânjesc după acest lucru.
      Da, la un moment dat voi reveni la ”Douăsprezece scaune” și sper că o voi percepe diferit. Între timp am acumulat mai multă răbdare.

      Ștergere
  7. Bun comentariu,(rezumat)un pic prea concis, pe alocuri se repeta,
    Am citit doua variante an limba italiana,iar traducerile nu sunt tocmai identice .
    Oricum esenza ar fi aceeasi!
    O carte alesa de fiul meu pentru examenul de bacalaureat(maturitate),am vrut sa fac mai multe comparatii cu interpretarile si parerile D-voastre.

    O lectura buna, as comparao cu ironia lui Caragiale si drama lui Dante Aligheri din Divina Comedie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru observații, sper totuși că textul meu v-a fost de folos. Nu am urmărit să fac un rezumat complet al romanului, ci doar să trezesc interesul potențialilor cititori.
      Îi doresc mult succes la examene fiului dvs.!

      Ștergere
  8. Cu respect.Multumesc!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Daca ai sti de cand ma tin sa o citesc! Dar cum urasc sa mi se spuna dinainte despre ce este vorba am citit doar inceputul recenziei tale si am zburat direct aici la comentarii. Din pacate am vazut ca te-a intristat asa ca ma tem ca o aman si mai mult. Imi trebuie dispozitie pufoasa zilele astea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, nu e o idee bună să citești nici comentariile, pentru că pot conține spoilere. Eu m-am ferit să vorbesc pe șleau despre roman, așa că nu prea îți dai seama cu adevărat ce se întâmplă.
      Dar să știi că nu este o carte tristă! Din contră, e foarte amuzantă, iar umorul lui Bulgakov nu s-a demodat deloc! Tristețea de care vorbeam a venit după, când am citit mai multe despre viața scriitorului și am făcut legătura cu evenimentele din carte. Abia atunci îți dai seama că romanul e traversat de un curent abia sesizabil de amărăciune, ascuns sub ironie și umor.

      Ștergere
  10. Banuiam, cumva, ca asa va fi - umor traversat de un curent de amaraciune - asa ca mai aman lectura. Cum spuneam, am nevoie de pufosenie zilele astea.

    Haha, am vazut pe Fb intr-o fotografie a Laurei Caltea cum iti tineai mainile pe urechi, la clubul de lectura, ca sa nu auzi ce se spunea despre Maestrul si Margareta :-))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te înțeleg, dar sper că vei citi romanul la un moment dat, pentru că nu e deloc apăsător (și e minunat, deși sunt destule persoane care nu gustă sarcasmul și fantasticul lui Bulgakov).

      Daaa, m-a amuzat teribil poza de la clubul de carte! Cum nu terminasem romanul, îmi băgam degetele în urechi de fiecare dată când se aduceau în discuție spoilere. :)) Nici mie nu-mi place să aflu detalii despre cartea pe care (vreau să) o citesc.

      Ștergere
  11. in rusa e Margarita, in romana e Margareta, in rusa e Ivan - in romana - Ion, in rusa Anya- in romana - Ana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ivan este Ivan în ediția pe care am citit-o eu, cred că și numele Anya a fost păstrat (e cea cu uleiul? Sau secretara? Nu pot verifica pentru că am împrumutat cartea unei prietene).

      Ștergere
  12. N-am inteles mare lucru din cartea asta dealtfel foarte laudata. Nu am inteles unde e partea cea interesanta, frumoasa, captivanta... e un SF combinat cu Rusia.

    RăspundețiȘtergere
  13. Nikolai Ivanovici n-apucă să se dezmeticească
    bine, când Hella, goală puşcă, se şi aşeză la masa de
    scris şi motanul îi dictă:
    — „Adeverim prin prezenta că posesorul acestui
    act, Nikolai Ivanovici, a petrecut noaptea mai sus arătată
    la balul Satanei, fiind tras acolo în calitatea
    sa de mijloc de locomoţie”... Hella, deschide
    paranteza, scrie „vier”, şi închide paranteza.
    Semnează: Behemoth.
    — Şi data? piui Nikolai Ivanovici.
    — Noi nu punem dată; dacă are dată, hârtia îşi
    pierde valabilitatea, ripostă motanul, semnând
    adeverinţa. La partea asta am murit ! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt multe pasaje amuzante în romanul lui Bulgakov, dar nu toată lumea îi gustă umorul. Mă bucur că îți place. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...