miercuri, 7 ianuarie 2015

Un singur cer deasupra lor - Ruxandra Cesereanu



Un singur cer deasupra lor nu este o carte comodă, nici una plăcută, ba cel mai adesea este apăsătoare și răscolitoare. Pornind de la fapte și personaje reale, Ruxandra Cesereanu pare să fi alcătuit o hartă a răului pe care Diavolul își mișcă marionetele ascultătoare, dezbrăcate de orice urmă de conștiință și umanitate - noii mankurt* ai României socialiste. Căci, la începutul cărții, aflăm că Dumnezeu a lăsat lumea în plata Diavolului timp de o jumătate de veac, ținându-se deoparte de toți și de toate. Este vorba, de bună seamă, de vremurile comuniste, acoperite de la 1945 până după revoluția din '89 în această carte-mozaic mânjită cu lacrimi, sânge și rahat. 

*Mankurt = Personaj mitologic transformat, prin tortură, într-un sclav perfect al stăpânului său. Noțiunea a fost dezvoltată de Cinghiz Aitmatov în romanul său ”O zi mai lungă decât veacul” (e clar, trebuie să-l citesc).

Atrocitățile regimului sunt dezgropate cu unelte de arheolog literat, ni se apleacă de la servilismul celor aflați în slujba Partidului, ne plictisim la lungile (și cam redundantele) pasaje de gargară propagandistă, ni se face părul măciucă fiind martori, preț de câteva pagini, la violența și cruzimea unor personaje reale precum generalul de Securitate Pantiușa, colonelul Hristache Zambeti, deținutul-torționar Eugen Țurcanu și, nu în ultimul rând, președintele Ilișoi cu mineriada lui cu tot. Există însă și pasaje (mai rare, din păcate) în care frumusețea cuvintelor răsare din mocirla asta de durere, nedreptate și violență, ca o urmă a dumnezeului care se găsește încă în oameni, înainte de a fi izgonit și de acolo cu bâte, foamete și deznădejde.

Marchizul arăta ca un înger căzut și voia să obțină, în eprubetă, niște mutanți. Acestea erau jucăriile lui preferate, ale păpușarului. De ucis pe Dumnezeu îl uciseseră cu toții, nu-i vorbă, și victimele, și călăii, de voie ca de nevoie. Nu degeaba urla Marchizul din toți bojocii că el este singura evanghelie pe care o va scrie pe stârvurile studenților torturați. Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile mele, n-ar mai fi înviat, striga Marchizul cu spume la gură către cei chirciți în celulă. (pag. 59) 

Diavolul își întinde năvodul otrăvit în toate colțurile lumii acesteia, de la sate neînsemnate până la capitală, astfel că nimeni nu scapă nechinuit și nesurghiunit. Sunt o multitudine de personaje urmărite pasager într-un moment anume al vieții lor sau pe o perioadă mai îndelungată: țărani refugiați pe munte, oameni deportați în Bărăgan, măicuțe izgonite din mănăstire, copii din orfelinate și aurolaci, profesori anchetați și întemnițați, studenți torturați, capi comuniști căzuți în dizgrație și, bineînțeles torționari, turnători și dictatori. I-am regăsit pe Șoșescu care ia lecții de dicție de la logoped; pe coana Leana care se visează Lizaveta de România; pe Călin Nemeș, eroul de la Cluj care s-a sinucis la patru ani de la Revoluție; pe Petru Culianu, asasinat în WC-ul universității americane; pe Petre Roman, the Great Grey cu un apetit vorace - și pe mulți alții. 

Cele 34-35 de instanțe-capitole, așezate în ordine cronologică, nu prea au legătură una cu alta. Nu înțeleg de ce i s-a pus acestei cărți eticheta de roman, căci este mai degrabă o colecție de povestioare scurte și foarte scurte, unite de o idee comună (pe lângă cerul de deasupra personajelor, golit de prezența divină): răul prezent pretutindeni, care unește tematic și dezbină umanitar, împărțind lumea în victime și călăi, cu câteva excepții miraculoase, suspendate parcă în afara timpului lor (doi tineri care fac dragoste pentru prima oară, în pădure, sau nemaivăzuta mandarină primită de un copil la coada pentru zahăr și ulei). 

În cartea Ruxandrei Cesereanu, comunismul este readus încă o dată în fața cititorilor. Desigur, nu trebuie să uităm, nici să îngropăm acei ani, dar mă alătur și eu corului celor nedumeriți de exploatarea excesivă a acestui subiect. De ce este nevoie de încă o carte despre comunism? Nu s-au scris deja destule? Sau poate că fiecare scriitor simte nevoia să trateze subiectul prin propria voce, să spună, la rândul său, câte ceva despre acele vremuri? 

Ruxandra Cesereanu include în această carte - prima de proză realistă, din câte am înțeles - povestea bunicului ei, preotul greco-catolic Vasile Cesărean (de unde aflăm o cerere absolut genială de respingere a propriului recurs). Poate că acesta a fost nucleul și punctul de pornire al întregii cărți, această poveste pe care autoarea nu a vrut să o lase nespusă - iar totul a căpătat, în final, forma unei biblii a iadului comunist, cu sfinți și păgâni, cu farisei și torționari, cu cazne și mântuiri. 

În ciuda premisei promițătoare, de literatură care îmbină realitatea brutală cu ficțiunea, nu pot spune că am citit Un singur cer deasupra lor cu foarte mare interes, ba chiar am simțit, nu o dată, dorința de a o abandona. A fost o adevărată provocare să duc această carte până la capăt, deși sunt un cititor cu multă răbdare - și nu pentru că ar fi fost o lectură dificilă, ci pentru că autoarea mai degrabă mi-a adormit interesul, decât să mi-l trezească. Iar forma literară cu care a îmbrăcat subiectul comunism (de care, deocamdată, nu fug mâncând pământul) m-a lăsat de multe ori rece, plictisită sau nedumerită (carnea ei stătea ca pe un pom înflorit). Desigur, am fost zdruncinată de ororile care se succed în lanț, am tresărit recunoscând anumite personaje, am rememorat poveștile adevărate care nu trebuie niciodată uitate, dar numai arareori (în Lucreția, Driș, Hambu, Dănuț, Silvestru, Domnul Ionescu, poate și în Johann și Onac) am citit cu adevărat captivată. În rest, a fost doar datoria de a duce o carte la final. 


Despre carte au mai scris: Lucia T., C.L., C.P., W.M, Jovi.


Editura: Polirom, 2013
Număr de pagini: 238


16 comentarii:

  1. Ai cotat bine cu 3/5. Cam asa i-as da si eu. Cronica ta a fost mai buna decat cartea in sine. Ma bucur ca incepi sa-mi dai din ce in ce mai multa dreptate cu Aitmatov.
    Sunt curios daca o sa-ti placa "Nascut in URSS" a lui Vasile Ernu. Cartea care prezinta partea frumoasa a comunismului.

    Inca ceva. Am cam uitat in proportie de 99% cartea doamnei Ruxandra. Parca era cu un om care-si batea cainele lup. Si eu imi bat cateodata cainele lup, desi nu sunt securist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar tu când ai citit cartea asta, că parcă nu am observat să fi vorbit de ea la tine pe blog? Poate mi-a scăpat. N-am auzit de cartea lui Vasile Ernu, o să caut mai multe detalii. Partea frumoasă a comunismului apare și în romanul lui Dan Lungu, cu baba comunistă - dar știi asta deja.

      Și anul trecut am intenționat să citesc Aitmatov, dar am avut un program haotic. Anul ăsta intră sigur O zi mai lungă decât veacul. După ce am aflat și de mankurt, am devenit foarte curioasă.

      Aoleu, eu sper că ai glumit când ai zis că-ți bați câinele, de ce ai face asta? Doar nu-ți verși frustrările pe săracul animal!

      Ștergere
  2. chiar asa, de ce inca o carte despre comunism? eu am trait in acele timpuri, mi le aduc aminte si desi recunosc ca n-a fost totul oribil, ma feresc de cartile scrise acum despre acei ani. si chiar nu inteleg: carnea ei statea ca pe un pom inflorit??? ma-ntreb, daca m-ar vedea autoarea, ce-ar zice de carnea mea?:P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ruxandra Cesereanu e (si) poeta, nu stiu daca cu asta se identifica cel mai mult dintre toate activitatile ei, si nu imi dau seama daca asta ii justifica in vreun fel comparatia cu carne si flori, care mie imi place. Iar apropo de "de ce inca o carte despre comunism", probabil pentru acelasi motiv pentru care inca se scriu si citim si carti despre al doilea razboi mondial sau fictiuni istorice bazate pe evenimente de acum citeva sute sau mii de ani. Iar Cesereanu scrie constant despre comunism si universul concentrationar (are chiar un doctorat la tema), asa ca venind din partea ei, nu ma mira si o aproape fictiune despre comunism.

      Ștergere
    2. @Roberts: Măi, eu nu am nimic împotriva cărților despre comunism, eram doar nedumerită de ce se scriu atât de multe. Chiar nu le ocolesc (dovadă cartea de față), pentru că, deși am trăit și eu în comunism (pentru puțini ani, e drept), sunt o grămadă de lucruri pe care nu le cunosc despre acea perioadă și chiar vreau să le aflu. Provizoratul Gabrielei Adameșteanu mi-a plăcut mult și ți-o recomand, deși am auzit că Dimineață pierdută e și mai bună.
      Mai scrisesem o frază pe care am scos-o până la urmă - „mi-am dat seama că toleranța cititorului față de acest subiect ține de scriitor, de povestitorul din el, de felul în care alege să trateze tema respectivă”. Ei, aici nu a fost de vină tema, ci felul în care a fost prezentată - stilul, ba uneori chiar scriitura autoarei. N-am rezonat și pace.

      Ștergere
    3. Stilul și scriitura pot fi același lucru, probabil. Nu-s bună la termeni de specialitate, că n-am școală în domeniu. :))

      Ștergere
    4. @Lavinia: Da, cred că ai dreptate - multe fraze din text au rezonanță poetică, dar o poezie ciudată care nu prea e pe gustul meu (și-mi plac chestiile ciudate). Pentru mine nu prea a avut sens, recunosc, dar mă bucur dacă ție-ți place fraza de mai sus. Sunt șanse mari să îți placă și cartea, în cazul ăsta.
      Explicația ta este cât se poate de logică. Probabil că se scrie mult pentru că (aproape) fiecare scriitor care a trăit în comunism are ceva de spus despre perioada asta, iar subiectul chiar nu trebuie să moară. Mai sunt și generațiile care vin din urmă și care nu cunosc comunismul decât din povești, poate că nu caută cărțile mai vechi, dar cele noi le stau sub nas - iar eu sper că citesc și așa ceva.

      Ștergere
  3. e trist sa vad tineretul de azi vorbind despre partea frumoasa a comunismului si intreband de ce inca o carte despre comunism. de aia, ca sa nu mai traim cu impresia ca au fost parti frumoase. or fi partile frumoase ale tineretii tale, gabriel, nu ale comunismului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am întâlnit și destui oameni în vârstă care vorbesc despre partea frumoasă a comunismului, dar nu pentru a lăuda regimul, ci doar de dragul de a fi obiectivi. E clar însă că nu au avut rude închise și torturate, nici părinți cu stare care să rămână pe drumuri. Bunica și mama mea au fost scoase din casă în toiul nopții de comuniști, doar cu hainele de pe ele, deși nu erau o familie de chiaburi - e o poveste mai lungă, cert e că nici eu nu pot vedea partea bună a comunismului, în niciun caz. N-ai cum să-l lauzi - iar cartea asta scoate la iveală cam toate episoadele emblematice pentru ce a însemnat de fapt comunismul. Subiectele m-au interesat, dar nu am rezonat decât arareori cu scriitura. Sper că ce am scris mai sus nu lasă o altă impresie.

      Ștergere
  4. Ema Cojocaru, blogul meu are 5 ani. Sunt multe chestii pe care nu le-ai citit :)
    Despre Un singur cer ---> http://noptisizile.blogspot.ro/2013/04/ruxandra-cesereanu-un-singur-cer.html
    Despre Nascut in CCCP ---> http://noptisizile.blogspot.ro/2013/02/vasile-ernu-nascut-in-urss.html

    Radu, sunt multi scriitori de varsta mea care au scris carti despre comunism. Se castiga bani cu acest subiect. A prins foarte tare la public in anii 2000. Plus ca, despre ce sa scrie romanul?
    Citeste cartea lui nentu Vasile. Au fost parti bune in comunism. De exemplu nu era somaj. roberts, cati ani aveai in decembrie 89? Dar tu Ema Cojocaru?

    Am batut cainele lup pentru ca si-a mancat rahatul. Nu-mi vars frustrarile pe ea, in niciun caz.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa e, sunt o grămadă de articole pe care nu le-am citit la tine, inclusiv un text care e trecut pe lista de lecturi din această lună. :P Întrebarea legată de vârstă o evit.

      În legătură cu părțile bune în comunism, totul depinde de unghiul din care privești și de capacitatea (sau ignoranța și indiferența, mai bine zis) de a face abstracție de contextul general. Izolând unele aspecte și neprivindu-le în contextul general, cum a făcut Emilia Apostoae a lui Dan Lungu, se pot găsi și părți bune, cum să nu. Dar uite că, dacă erau doar oameni ca Emilia, comunismul ar fi durat mult și bine. Totuși, mi-a fost simpatică, și numai Dan Lungu a fost de vină pentru asta.

      Ștergere
    2. Pe linga Ernu (care mi-a placut si mie foarte mult), plusez cu Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism. Pentru anii viitori, ca acum vad ca-i plina lista :))

      Nu mai stiu daca ai Dimineata pierduta pe lista de anul asta, dar daca nu, mare pacat.

      Ștergere
    3. Mulțumesc pentru recomandări, Lavinia! Tovarășe de drum o am pe wishlist, unde a intrat acum și Născut în URSS - chiar pare interesantă. Mda, e cam plină lista. Măcar să citesc ce mi-am cumpărat deja. :)
      E și Dimineață pierdută pe lista de anul acesta, într-adevăr. Între timp m-a deturnat Declan cu propunerea de a citi Întâlnirea, care se va traduce curând în engleză. :) Și Dimineața a fost tradusă, dar nu cred că și-a luat-o încă, pentru că e cam piperată la preț (în jur de 20 de euro, parcă).

      Ștergere
    4. va rog, lasati-ma cu ernu, costi rogozanu si criticatac

      Ștergere
    5. Eu una nu știu care este legătura dintre cele trei nume, poate mă lămurești. Nici măcar criticatac, care aduce a orăcăit, nu știam ce e (acum știu, vag, că am căutat pe google). Deduc că nu ți-a plăcut cartea lui Ernu, ba observ că ești chiar înverșunat - dar poate explici și de ce. Pentru partea bună a comunismului, oare?

      Ștergere
    6. nu am citit cartea lui ernu. nu-mi plac neostangistii astia. ranile lasate ce comuisti sunt inca proaspete, eu zic sa mai asteptam vreo suta de ani. partea buna a comunismului este ca eram liicean, aveam cu vreo 20 de chile in minus, nu ma durea spatele, imi traia toata familia, d-astea. e meritul comuismului? i do not know. don't forget to follow me on goodreads. imediat incepem o carte noua. pare ca e despre comuism, intamplator.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...