duminică, 11 ianuarie 2015

Stoner - John Williams



William Stoner: născut în 1891 la o fermă săracă, intrat la Universitatea din Missouri la 19 ani, doctor în filosofie la 27, mort în 1956. Dar ce se află în spatele acestor date lipsite de sentimentalism sau, mai bine zis, ce anume se desfășoară în decursul acestor ani pentru a face obiectul unui roman? Privită din afară, viața lui William Stoner pare banală și nefericită, o viață care nu merită efortul de a fi trăită - și, cu atât mai puțin, cel de a fi povestită. Și totuși, John Williams povestește. Cu un ton detașat, nepretențios și aproape cinic, scriitorul dezvăluie etapele vieții lui Stoner, fără a explica, fără a înfrumuseța, fără a ascunde - dar, întotdeauna, o face cu o precizie aproape chirurgicală. Cunoscându-l îndeaproape pe profesorul Stoner, înțelegem că povestea lui este mai mult decât cea a unei existențe simple și lipsite de spectaculos. Este călătoria unui om prin viață pentru a se descoperi pe sine - o călătorie care nu ar fi început dacă nu ar fi existat întâlnirea sa cu literatura.

La finalul lecturii m-am ales cu cinci pagini de notițe, în încercarea de a-l înțelege pe William Stoner - dar am senzația că ceva mi-a scăpat. Indiferent, placid, pasiv, Stoner pare să-și ducă existența fără planuri de viitor și fără a fi ancorat în trecut - s-ar spune, așadar, că își trăiește prezentul; el aproape că nu ia decizii în decursul vieții sale, cu câteva excepții care - ne dăm seama ulterior - izvorăsc din sămânța de pasiune care se ascunde în interiorul său. 

Cunoașterea personalității lui Stoner nu vine însă din interior, pentru că Stoner însuși trăiește mai mult la exterior, aproape incapabil de introspecție - cu toate acestea, el se îmbarcă într-o lungă și constantă descoperire a propriului eu. El încearcă să se definească pe sine prin lucrurile care-l înconjoară, prin rolurile pe care le joacă cu toată seriozitatea, sperând de fiecare dată că s-a descoperit pe el, cel adevărat. Dar cine este el? Identitatea sa variază și se schimbă în funcție de etapele vieții sale, dar și prin noile atitudini și sentimente pe care nu știa că le are. Este oare fermier, student, profesor, scriitor, soț, amant? Sau este un cumul al acestor roluri - fie oferite de soartă, fie alese de el însuși?

As he repaired his furniture and arranged it in the room, it was himself that he was slowly shaping, it was himself that he was putting into a kind of order, it was himself that he was making possible.

He suspected that he was beginning, ten years late, to discover who he was; and the figure he saw was both more and less than he had once imagined it to be. He felt himself at last beginning to be a teacher, which was simply a man to whom his book is true, to whom is given a dignity of art that has little to do with his foolishness or weakness or inadequacy as a man. It was a knowledge of which he could not speak, but one which changed him, once he had it, so that no one could mistake its presence.

S-ar putea spune că soarta este cea care alege pentru Stoner în multe momente ale vieții sale: fiul unor fermieri săraci, William este trimis de tată la universitate pentru a studia agricultura. La școală, tânărul are un moment de revelație la ora de literatură engleză: un sonet al lui Shakespeare îi trezește simțurile, proiectându-l în afara timpului și a trupului. Pentru prima dată, el devine conștient de sine și începe să se studieze - însă fără a trece prea departe de învelișul exterior. Stoner ia prima decizie izvorâtă din pasiune: aceea de a renunța la agricultură și de a studia literatura și filosofia, fără a avea însă planuri de viitor. 

Archer Sloane, profesorul de literatură detestat de elevi, este cel care îl îndrumă spre următorul pas - meseria de profesor, pe care Stoner o îmbrățișează cu ușurare, dar și cu un soi de confirmare retroactivă. El descoperă însă că nu este atât de simplu să fii un profesor bun, căci entuziasmul pe care îl simte pentru subiectele predate se încăpățânează să rămână ascuns în interior. Dar viața nu se oprește aici pentru Stoner: urmează un război, o căsătorie, conflicte cu alți profesori, prietenii pierdute, o nouă dragoste și un nou război. Este o viață nefericită sau una împlinită, în funcție de perspectiva din care judecăm: normele societății cu privire la fericire, respectiv orizontul închis de dinainte, cel de muncă epuizantă la fermă.

Stoner rezonează cu lucrurile și persoanele care reușesc să îl scoată din carapacea sa indiferentă, făcându-l să vibreze: un asemenea efect îl are Edith, tânăra frumoasă și tăcută de care bărbatul se îndrăgostește. [spoiler] Însă Edith se dovedește a fi o soție ciudată, isterică, aproape nebună - un produs al timpului său și al educației primite, din care lipsește o cunoaștere elementară a funcțiilor trupești și a actului sexual. Edith este un personaj complicat, deopotrivă interesant și enervant: naivă, speriată de viață și de îndatoririle conjugale, ea se închide în sine și percepe actul sexual ca pe un viol; îl respinge nu numai pe Stoner, ci și pe copilul pe care îl naște mai târziu. Este o ființă crescută pe post de accesoriu pentru bărbatul care îi va oferi protecție și confort; ceea ce a învățat să facă nu are o valoare sau o aplicabilitate concretă, nefiind pregătită pentru adevărata viață. De fapt, Edith este lipsită de simțul propriei identități și, după toate aparențele, nu descoperă cine este ea nici până la moartea lui Stoner. [spoiler]

Dacă există o constantă în viața lui Stoner (viața ulterioară celei de la fermă, cu munca ei monotonă care se deghizează în sens), aceasta este foamea de studiu - o forță care-l consumă și îl hrănește, suficient de puternică pentru a-l împinge înainte. Însă mai există încă două constante: munca (mai întâi munca fizică, iar apoi cea intelectuală, care-l însoțește până în ultimele clipe) și detașarea sa incredibilă (care, chiar și în cele mai tensionate momente, îl scutește de izbucniri violente). Indiferența devine pentru Stoner un mod de viață, iar păstrarea sinelui (pe care îl identifică, cel mai adesea, cu meseria de profesor) - un scop pentru care renunță chiar și la adevărata iubire.

***

Departe de acel stereotip american al fericirii și al bunăstării, John Williams ne arată cealaltă față a monedei: viața chinuitoare și abrutizarea fermierilor săraci, condamnați la o muncă perpetuă - unica motivație a vieții și singura legătură care-i unește pe membrii unei familii; modelele de comportament aberante pe care părinții bogați le impun fetelor, retezându-le șansa unei vieți, dacă nu fericite, măcar mulțumitoare; războiul, cu risipa lui de vieți și civilizație, în care până și oamenii învățați intră de bunăvoie, în detrimentul științei, animați de un patriotism înverșunat; și, nu în ultimul rând, mecanismul interior al vieții universitare, despre care unul dintre personaje ține un discurs extrem de interesant (din câte am înțeles, acesta reflectă chiar opiniile lui John Williams). 

Providence, or society, or fate, or whatever name you want to give it, has created this hovel for us, so that we can go in out of the storm. It's for us that the University exists, for the dispossessed of the world; not for the students, not for the selfless pursuit of knowledge, not for any of the reasons that you hear. We give out the reasons, and we let a few of the ordinary ones in, those that would do in the world; but that's just protective coloration. Like the church in the Middle Ages, which didn't give a damn about the laity or even about God, we have our pretenses in order to survive. And we shall survive - because we have to.

Stoner este povestea obișnuită a unui om obișnuit, dar, cu toate acestea, romanul a avut ceva special care m-a captivat, iar lectura mi-a ridicat o sumedenie de întrebări. Ceea ce m-a atras de la bun început a fost scriitura, cu acel ton precis, incisiv și detașat. Chiar dacă avem impresia că aflăm și cunoaștem totul despre Stoner, întotdeauna pare să existe ceva mai mult dedesubtul cuvintelor, ceva pe care nu sunt sigură că l-am înțeles pe deplin. Sau poate că răspunsul este unul simplu și mă privește direct în față. 

Însă romanul nu cuprinde doar povestea lui Stoner, ci și pe cea a lui Edith și a lui Grace, trei personaje care nu își cunosc adevărata identitate. Dacă în cazul lui Stoner intervin literatura și studiul, cele care îl schimbă treptat și se transformă în scop (chiar dacă unul fără finalitate), cele două femei sunt modelate aproape exclusiv de educația primită, fără o revelație (sau o salvare) ulterioară care să le indice drumul către sine. 

The Thinker (1900),
pictură de Thomas Eakins (sursa)
Mă întreb despre ce este vorba, de fapt, în romanul lui John Williams. Poate fi vorba despre iubire, așa cum spune John McGahern în introducerea ediției în engleză (cea pe care am citit-o eu), sau despre sâmburele de pasiune care lucrează nebănuit din interior, intens și constant, în ciuda indiferenței și a neimplicării lui Stoner.

It occurred to him that he was nearly sixty years old and that he ought to be beyond the force of such passion, of such love. But he was not beyond it, he knew, and would never be. Beneath the numbness, the indifference, the removal, it was there, intense and steady; it had always been there. In his youth he had given it freely, without thought; he had given it to the knowledge that had been revealed to him - how many years ago? - by Archer Sloane; he had given it to Edith, in those first blind foolish days of his courtship and marriage; and he had given it to Katherine, as if it had never been given before. He had, in odd ways, given it to every moment of his life, and had perhaps given it most fully when he was unaware of his giving. It was a passion neither of the mind nor of the flesh; rather, it was a force that comprehended them both, as if they were but the matter of love, its specific substance. To a woman or to a poem, it said simply: Look! I am alive.

Însă eu cred că în acest roman este vorba, mai ales, despre identitate. În decursul întregii sale vieți, Stoner a încercat să afle cine este el și ce anume îl definește, însă abia la finalul vieții își întrezărește, clară și definitivă, personalitatea. Dar oare noi, ca cititori, o putem vedea cu aceeași claritate? Este oare acea pasiune despre care vorbește mai sus - forța care include atât mintea cât și trupul, materia distinctă din care este alcătuită dragostea - ceea ce îl definește în final? Nu pot să trec, însă, peste ușurința cu care Stoner ignoră problemele și necesitățile oamenilor apropiați (este aproape șocantă mulțumirea lui că Grace și-a găsit refugiul în băutură); dar poate că un om care nu își cunoaște următorul pas în viață nu poate lua asupra lui rolul de îndrumător al vieții celorlalți. 

***

Sunt sigură că voi reveni la acest text mai încolo, pentru că ceva nedefinit plutește încă la granița înțelegerii mele (nu m-am decis, de exemplu, dacă Stoner a fost de fapt egoist, iar acea pasiune a fost una strict centrată pe sine). Dar, până atunci, sunt câteva lucruri pe care nu le-am înțeles pe deplin și accept bucuroasă părerile oricui are chef de discuție pe marginea cărții:
[spoiler] 
Ce îi determină pe părinții lui Edith să accepte căsătoria fetei lor cu Stoner, care, în mod evident, nu are mijloacele materiale pentru a-i oferi același standard de viață? 
Este Stoner de vină pentru evoluția căsniciei sale? I-ar fi putut oferi un scop și un sens lui Edith? 
Ce anume provoacă declinul și alienarea profesorului Sloane? Este, oare, măcinat de acea irosire de vieți din timpul războiului, de toată acea știință care se pierde?
De ce, după incidentul cu elevul Walker, prezența lui Stoner devine stânjenitoare atât pentru prieteni, cât și pentru dușmani?
[spoiler]


Despre carte au mai scris: Răzvan, Jovi


57 de comentarii:

  1. Hm. Multumim pentru recenzie. Il aveam pe lista actuala, dar cred ca il trec pe lista de citit la batranete.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pacat, mi-ar fi placut sa o discut cu tine, KJ. Eu am fugit intre timp la o bere, la care am intarziat deja o ora, pentru ca nu m-am putut desprinde de ideile legate de roman - si nu am scris tot ce aveam in minte. :))

      Ștergere
    2. Stai, ca am trecut-o inapoi pe lista normala dupa ce am citit si recenzia Laurei. Revin dupa ce o citesc :-)

      Ștergere
    3. Am patit cu recenzia Laurei cum am patit cu a ta cu Vulpea Albastra (si recenzia Van Firescului). Am luat Stoner ca ebook si o citesc, fiindca tot stau si azi in pat cu gripa de plush. Zi faina sa ai!

      Ștergere
    4. Ei, o veste bună! Mă bucur că o citești. Aștept cu mare interes părerile tale - poate îmi răspunzi și la întrebări. Eu am ales ca, de această dată, să nu prezint cartea foarte atrăgător, ci m-am concentrat pe idei și dileme. Dacă nu ești un cititor (pre)dispus să gândești pe marginea cărții, în încercarea de a o înțelege, Stoner este o carte care nu-ți va plăcea prea mult (vorbesc în general). Nu știam că a scris și Laura despre ea, mă uit mai încolo. Spor la citit!

      Ștergere
    5. Heeei! Nu am dormit asta noapte, din cauza de Stoner, evident. Ma apucasem pe la pranz sa scriu aici un raspuns dar s-a dovedit ata de lung incat am scris o postare separata la mine pe blog. Mi-s curios ce ai sa zici dupa ce o citesti :-)

      Ștergere
    6. Să înțeleg că ți-a plăcut, deci? Mă bucur! :) Citesc mai încolo ce ai scris. Dacă ai răspunsuri la întrebările mele de mai sus, m-aș bucura să-ți aflu părerea. :)

      Ștergere
    7. Da, mi-a placut. Eu zic ca ai sa gasesti macar un raspuns in ce am scris eu, de aceea nu am inceput o discutie aici. Dar te astept sa citesti si mai vorbim. Ce imi plac discutiile din jurul cartii. Grozav :-)

      Ștergere
    8. Multumesc de comentariu, Ema. Hihi, am ras de remarca cu sportul. Dar chiar este asa. Stoner este un tip "imobil" din foarte multe puncte de vedere, nu crezi?

      Raspunsurile tale acum:
      1. Parintii lui Edith - chiar daca Stoner era sarac, din punct de vedere al educatiei le era clar superior. Pe vremuri, a fi educat (universitate) era un big deal, nu ca acum. Era sarac dar avea ceva ce ei nici nu visau sa ajunga - o educatie solida. Nu banii erau problema ci cum sa urce mai sus pe scara sociala, educatia fiind o treapta tentanta.
      2. Casnicia - daca este cu ceva "vinovat" atunci este ca nu a luat o decizie in momentul in care (la o luna) si-a dat seama ca a facut o greseala. Dar este parte din bolovaneala lui sa nu reactioneze, nu? Cat despre a o salva pe Edith, nici vorba. Cum poti sa salvezi pe cineva de el/ea insusi? Nu, nu cred ca avea nici o sansa din start, exact asa cum a realizat chiar el (si nu a actionat).
      3. Sloane - eu l-am vazut ca pe o varianta a lui Stoner. Doar ca Sloane era frustrat in comparatie cu Stoner care in felul lui lupta. Sloane stia ca ar trebui sa lupte dar nu a gasit resursele sau curajul. Abandonand, a devenit doar un frustrat iar frustrarea i-a macinat viata.
      4. Walker - Aici sunt de acord cu Van Firescul. Daca ai trait vreodata intr-un mediu universitar (eu da) stii exact mentalitatea de care vorbeste Razvan. Persona non grata este cel mai bun calificativ pentru situatia lui Stoner dupa incidentul cu Walker. Outsider, mai este un alt cuvant bun.

      Durerea ta de cap poate sa fie si semnul unei lupte interioare, stii? Carti ca Stoner ne dau cateodata niste clue-uri, hehe :-)

      Ștergere
    9. KJ, mulțumesc că ai revenit cu răspunsuri! Mă bucur că am aflat și punctul tău de vedere. Eu am luat o pauză aseară, după cum am spus. :) O fi fost și o luptă interioară, cine știe, dar părea mai degrabă o vânzoleală a neuronilor, mult peste capacitatea lor. :))

      La argumentul legat de educația lui Stoner nu m-am gândit - într-adevăr, e foarte posibil să fi jucat un rol în acordul părinților. Iar divorțurile nu erau prea frecvente în acele timpuri. Eu una mă așteptam ca Edith să îl părăsească, luând-o și pe Grace cu ea, numai pentru a nu o lăsa cu tatăl (deși e clar că nu putea tolera copilul o perioadă îndelungată), dar uite că a rămas lângă Stoner, răzbunându-se pe el în mod constant. Ea chiar nu vrea și nu poate să se elibereze, căci, aparent, ura față de Stoner îi dă un scop consistent în viață. Tentativele ei de independență (teatrul, de exemplu) se încheie destul de repede. Comparând parcursul ei cu cel al lui Stoner, mi se pare o viață cu adevărat ratată, trăită degeaba.

      Ștergere
  2. Pe mine ma amuza circuitul cartilor in blogosfera :)
    Acum la inaltime, Stoner si Laur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Laur mai sus decât Stoner - deocamdată. La o primă căutare nu am găsit decât două recenzii, pe care le-am inclus acum, odată cu pictura după care s-a realizat coperta (pe care uitasem să o pun în text). De Stoner știam de prin 2013, am și intenționat s-o citesc de câteva ori, dar abia acum m-am învrednicit. Dacă o citeam atunci, erau șanse mari să nu scriu despre ea - deci e mai bine așa, odată cu valul blogosferei.
      Mi-am luat și Laur până la urmă, dar despre asta chiar nu știam nimic - să sperăm că blogosfera are dreptate și că e o carte excelentă. Am și noul roman al Ludmilei Ulițkaia, mă mir că nu a ajuns încă pe val. :)

      Ștergere
  3. 1. ce părere ai de sintagma: "planuri de viitor"?; ai folosit-o şi tu în vreo 2 locuri, şi am găsit-o şi în roman; mi se pare pleonasm;
    2. urmează să scriu despre carte - foarte bună, 5 din 5, după mine, mai ales datorită finalului foarte intens; ca să răspund la una din întrebările tale: cred că părinţii lui Edith ştiau prea bine pe cine aveau în casă; dacă n-o lua Stoner, rămânea singură şi "nemângâiată" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Mie nu mi se pare pleonasm - poți spune la fel de bine și „planuri de moment” sau „planuri pentru astăzi”, care sunt distincte de „planuri de viitor”. Dacă ai spune, de exemplu, „Nu am niciun plan”, înțelegi oare la ce se referă asta? Planuri pentru acum, pentru mâine, sau poate planuri cu bătaie lungă?

      2. Aștept cu interes ceea ce vei scrie despre carte. Dacă ai timp, m-aș bucura să revii și să îți spui părerea referitor la celelalte întrebări. Dacă ai și tu nelămuririle tale, mi-ar plăcea să le aflu - pentru mine ar însemna o temă suplimentară de gândire pe marginea cărții. :)

      Hmm, m-am gândit și eu la varianta asta pe care ai spus-o tu, dar nu m-a mulțumit pe deplin. Nu sunt sigură că părinții își dau seama de ciudățenia lui Edith, de care sunt singurii vinovați, și de puținele șanse de a o mărita - până la urmă, este produsul lor, de care ar trebui să fie mândri. Nelămurirea mea este dacă părinții înțeleg de fapt ce au creat din propriul copil și dacă, prin asta, își pun la îndoială metodele și principiile - deși a admite că fata lor e problematică nu e totuna cu a admite că educația lor a fost defectuoasă. Tatăl ei s-ar putea să perceapă ceva mai mult dincolo de rigorile educației și principiilor - însă mama lui Edith, crescută cam în același mod, nu cred că ar putea recunoaște eșecul ei în educația fiicei și micul monstru inadaptat pe care l-a creat.

      Ștergere
    2. Îți poți face și planuri de / pentru trecut în momentul, în care privești dintr-un viitor nedefinit înapoi (către prezent). Cei care-și ridică încă din timpul vieții un cavou în cimitir privesc spre trecutul lor din acest punct fericit. Sintagma ”planuri de viitor” a intrat deja în limbă, nu o resimte mai nimeni ca pleonasm :)

      Ștergere
    3. În cei care-şi ridică un cavou în timpul vieţii (sigur că n-au cum să facă asta "în timpul" morţii) văd un singur tip de plan, care include viitorul. Şi-l fac, pentru că se gândesc la viitor. În fine...
      Iar planul pentru acum se referă tot la viitor, deşi un viitor apropiat. "Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru)." Asta zice dicţionarul. Anticiparea implică un viitor. Ei, detalii. Să le uităm. Dacă au intrat în limbă...
      Legat de "Stoner", o să încerc să-mi rezum părerile legate de el în textul meu de pe blog. Oricum, dacă e să-l iei "la bani mărunţi", poţi să te declari şi nemulţumit. Depinde ce cauţi la el. Scotoceşti după defecte sau te mulţumeşti să îl simţi şi să îl trăieşti ca un cititor inocent? Nu te întreb neapărat pe tine, Ema, ci vorbesc la modul general. Chestiunile ridicate de tine sunt normale, tipice unui club de lectură, şi mi se pare extraordinar că un roman poate stârni aşa discuţii.

      Ștergere
    4. Poți să scotocești și după răspunsuri, nu după defecte. :) Că tot ai adus vorba de asta, nu cred că am început vreodată o carte cu intenția de a căuta defecte - dacă îmi sar în ochi, asta e altceva. Ceea ce mă zgândăre la Stoner sunt doar câteva nelămuriri. Unele romane nu lasă loc de prea multe întrebări, dar aici s-au ramificat, au dat dintr-una într-alta, am ajuns să le complic singură și tot nu am căpătat un răspuns mulțumitor. Eh, era bun un club de lectură în cazul ăsta. :)

      Ștergere
    5. Sigur că nu începi un roman doar ca să-i cauți defectele. Faci asta numai dacă ești răuvoitor și cauți să ataci, cu un anumit interes, autorul textului respectiv.
      Însă, expresia de care aminteam, deși este intrată în uz, așa cum preciza domnul Gherghel, mi se pare, în continuare, pleonasm. Mă deranjează să o aud atât de des peste tot (chiar și în romane foarte bune) și o consider o greșeală din partea celui care o folosește. Te-am întrebat pentru că scrii corect gramatical și am crezut că ai o opinie, adică ți-ai format răspunsul pe ceva justificat în cărți. Dacă ai așa ceva, te rog să-mi semnalezi.
      Referitor la nelămuriri, chiar mă întrebam dacă nu cumva există un prag al acestora, dincolo de care romanul își pierde din valoarea. Adică, dacă un cititor foarte bun (ca tine) rămâne cu multe nelămuriri în urma lecturii, nu cumva romanul nu este chiar de 5 din 5? Da, desigur, o carte este bună dacă-ți ridică probleme și dacă te pune pe gânduri, dar dacă nu-ți sunt limpezi anumite decizii ale personajelor, nu cumva scriitura este incompletă? Măcar din punctul tău de vedere, de cititor subiectiv? Te întreb, așa cum mă întreb, pentru că eu am terminat Stoner entuziasmat, sub impresia acelui final puternic, însă acum, privind retrospectiv, îmi dau seama că există goluri în construcție, pe care, probabil, Williams le-a lăsat intenționat acolo, cine știe din ce motiv.

      Ștergere
    6. Am cerut părerea unor amice cu studii de specialitate în legătură cu „planuri de viitor”. Una dintre ele a spus că este un pleonasm tolerat (în sensul că diferențiază planurile), iar cealaltă (care lucrează și ca traducătoare) a spus că da, din punctul ei de vedere este un pleonasm. Tu vei fi cu siguranță mulțumit de acest ultim răspuns, dar eu nu sunt, nu încă. :)) Mi se pare că adevărul nu este alb sau negru în acest caz. Eu mă străduiesc să scriu corect din toate punctele de vedere, dar unele lucruri îmi scapă. Chiar îți mulțumesc că mi-ai atras atenția.

      Asta este și dilema mea acum: nu știu dacă nu l-am înțeles pe deplin pe Stoner din cauză că ceva îmi scapă, sau pentru că există unele deficiențe/inconsistențe în caracterizarea lui de către Williams. Eu tind să mă blamez pe mine pentru incapacitatea de a înțelege, nu pe autor. Sunt conștientă că am întotdeauna ceva (mai mult) de învățat și de priceput. Oricum, sper că vei menționa și acele goluri pe care le-ai observat. Chiar sunt curioasă.

      Ștergere
    7. Mulțumesc pentru eforturile de documentare :) Dacă afli și altceva legat de expresie, te rog să-mi atragi atenția (poate chiar pe mailul la dispozitie pe blogul meu).
      Este greu să scriu acum despre Stoner, dar o s-o fac, pentru a putea trece mai departe. Mulțumesc și pentru curiozitate.

      Ștergere
  4. De asta este extraordinar Stoner: pentru ca permite infinite interpretari, pentru ca pune mintea cititorului in functiune si o forteaza sa inteleaga mesajul scriitorului.

    Exceptional roman si la fel de exceptionali sunt si cei care o citesc si scriu despre ea. :)

    Eu l-am interpretat intr-o alta cheie, dar asta tine mai mult de formarea mea.

    Opinie:

    Ce îi determină pe părinții lui Edith să accepte căsătoria fetei lor cu Stoner, care, în mod evident, nu are mijloacele materiale pentru a-i oferi același standard de viață? - pentru ca Edith isi declara interesul pentru Stoner, iar Stoner isi sustine ca o poate face fericita pe Edith, argument care nu are cum sa nu fie acceptat de parinti la momentul respectiv. Plus ca parintii si-au anuntat un suport financiar pentru tanarul cuplu, suport financiar care nu a fost acceptat de Stoner.

    Este Stoner de vină pentru evoluția căsniciei sale? I-ar fi putut oferi un scop și un sens lui Edith? - nu si nu. Edith este prizoniera palatului de clestar in care o tin parintii inchisa, realitatea cu problemele si durerile pe care le presupune vin cernute astfel incat Edith sa nu resimta cruzimea lumii reale. Stoner a incercat si el sa o protejeze insa Edith a fugit de protectia lui asa cum a fugit si de protectia parintilor in momentul in care a aparut Stoner.

    Ce anume provoacă declinul și alienarea profesorului Sloane? Este, oare, măcinat de acea irosire de vieți din timpul războiului, de toată acea știință care se pierde? - categoric da. Sloane nu o data a deplans decaderea sociala si culturala pe care pierderea de vieti omenesti din timpul razboiului a adus-o vietii universitare si nu numai. Sloane resimte la nivel somatic mortii de pe campul de lupta, decazand intelectual, moral si fizic pe masura ce vede ce inseamna razboiul atat pentru prezentul cat si pentru viitorul omenirii.

    De ce, după incidentul cu elevul Walker, prezența lui Stoner devine stânjenitoare atât pentru prieteni, cât și pentru dușmani? - atat pentru prieteni cat si pentru dusmani Stoner a devenit persona non grata pentru ca a aratat ca nu se abate de la credinte sale. Or, un astfel de comportament poate sa fie periculos intr-un mediu universitar unde cei mai mari in functie iti pot decide viitorul. Prietenii il respecta pe ascuns dar prefera sa socializeze cat mai putin, iar dusmanii il vor ponegri pana la capat pentru ca nu pot da inapoi si sa admita calitatile lui Stoner.

    Cel putin asa am vazut eu lucrurile :)

    Asta este fascinant la scriitura clasica: fara exagerari, brizbrizuri, divagatii si acrobatii lingvistice sau stilistice reuseste sa incite la discutii si dileme.

    Faina recenzia! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răzvan, mulțumesc mult pentru răspunsurile detaliate la nelămuririle mele! Am citit azi-noapte ce ai scris tu despre carte, dar n-am mai avut energie să comentez - revin astăzi. Am văzut că te-ai concentrat pe Stoner ca simbol al omului neclintit în fața problemelor de tot felul - o abordare foarte interesantă.
      Da, mi-a plăcut foarte mult că Stoner mi-a pus mintea la treabă. Trebuie să strecor mai multe cărți de felul acesta pe lista de lecturi. :)

      Legat de motivul părinților, faptul că Stoner vrea să o facă fericită pe Edith nu mi se pare de ajuns pentru ca ei să fie de acord. Iar de ajutorul material oferit de ei chiar nu îmi amintesc - în schimb, îmi amintesc de împrumutul pentru casă pe care socrul i-l scoate pe nas cu vârf și îndesat, deci mie nu mi s-a părut că ar fi fost dispuși să îl ajute, chiar dacă era în joc bunăstarea fiicei lor.

      Edith este într-adevăr modelată de educația părinților (a mamei, în principal), poate dincolo de punctul în care mentalitatea ei ar mai putea fi schimbată - o închisoare din care este greu, dacă nu imposibil, de ieșit. Edith a vrut să fugă de închisoarea parentală dar, aparent, a nimerit într-o altă închisoare - cel puțin din punctul ei de vedere (la asta trebuie să mai reflectez, ha). Totuși, Stoner regretă la final că nu a avut mai multă dragoste, mai multă înțelegere, mai multă cunoaștere. Asta m-a făcut să mă întreb dacă o abordare diferită din partea lui ar fi avut efect asupra lui Edith - dar el alege mai degrabă să observe, fără a interveni prea mult în cursul evenimentelor (felul pasiv în care privește înstrăinarea fiicei sale m-a scos din minți).

      Integritatea lui Stoner a fost extraordinară - felul în care și-a menținut poziția tranșantă în cazul lui Walker, acel intrus în lumea universitară, mi-a plăcut foarte mult. Asta a fost o altă bucată foarte interesantă a cărții - indulgența pentru mediocritate versus apărarea adevăratei valori.

      Ștergere
    2. Parintii lui Edith o cunosc destul de bine pe Edith si cred ca din start nu au dat nicio sansa relatiei celor doi. De aici si ajutorul pe care l-au dat dar in urma caruia i-au scos ochii lui Stoner constant ca sa puna presiune pe acesta si relatia lui.

      Edith a nimerit intr-o inchisoare in care ea este temnicerul, adevarat. Senzatia de putere pe care o are asupra lui Stoner si a fiicei ii da tot ce trebuie ca sa nu vrea sa se rupa total de relatia cu Stoner. Plus ca trebuie avut in vedere faptul ca Edith este o comoda par excellence or, sa rupi casnicia inseamna un efort pe Edith nu este dispusa sa-l faca. Din comoditate, probabil, si ca sa nu dea dreptate parintilor.

      Da, integritatea lui Stoner il face sa fie unul dintre cele mai faine personaje - alaturi de nemiscarea sa de stanca care-l face cu totul special. Si aici ajung sa nu fiu de acord cu Valeriu Gherghel pentru ca integritatea lui Stoner spune multe despre felul personajului de a fi si trata viata.

      Ștergere
    3. Răzvan, mulțumesc că ai revenit cu păreri! Tocmai scriam un comentariu la recenzia ta și menționam integritatea lui Stoner în viața profesională. :) Am văzut acum că a scris și Valeriu Gherghel despre Stoner, de fapt speram să scrie, căci eram tare curioasă să aflu de ce nu i-a plăcut (ideile detaliate, adică). Dar nu îi răspunzi la articol?

      Ștergere
  5. M-ai facut curios, nu stiu de ce a devenit asa la moda Stoner. E o carte atat de buna sau popularitatea ei s-a tot rostogolit pana a devenit imensa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coffee, Stoner nu e o carte la modă, ci pur și simplu este o carte foarte bună. :) Fiind o apariție nouă, e normal să fie în centrul atenției. Din păcate, sunt cărți la fel de bune, apărute mai demult, pe care nimeni nu le bagă în seamă - din punctul ăsta de vedere, ai putea spune că da, Stoner este la modă. Dacă o citeam în 2013, sunt sigură că aproape nimeni nu devenea interesat de ea - este, deci, un mecanism interesant în spatele acestui val de popularitate de care beneficiază unele cărți. :)
      Stoner merită citită dacă ești dispus să îi acorzi timp de gândire dincolo de prima lectură. Faptul că mi-a ridicat atâtea întrebări și că m-a făcut să gândesc, plus ideile pe care le conține, au făcut din Stoner o carte foarte bună din punctul meu de vedere. De data aceasta, popularitatea ei mi se pare pe deplin justificată.

      Ștergere
  6. Și o altă remarcă (am făcut deja una mai sus), mie nu prea mi-a plăcut William Stoner. Nu mi-a placut personajul, deci, nu romanul. Prea îl ia viața cu ea pe domnul profesor și îl poarta la vale de parca ar fi o surcea dusă de un torent spre o destinație despre care Stoner nu prea vrea să știe. Cred ca asta nu le-a plăcut cititorilor la publicarea (în 1965) a cărții. Stoner e trait, nu trăiește. Ema a observat foarte bine aceasta însușire a protagonistului :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesantă remarcă. :)
      Legat de experiența de lectură pe care ați avut-o, revin cu insistența mea de a scrie și dvs. despre această carte, mai ales că aveți o abordare diferită. Din punctul meu de vedere, John Williams a reușit să-mi mențină obiectivitatea față de personaj, nelăsându-mă nici să-l iubesc, nici să-l detest pe Stoner. Nu reușesc întotdeauna să fiu obiectivă cu cărțile citite, dar cred că meritul de a ține balanța în echilibru îi aparține în totalitate scriitorului. Așadar, poate că nici noi, ca cititori, nu ar trebui să îl judecăm pe Stoner, ci să îl înțelegem.
      Este un studiu foarte interesant, fără a fi subiectiv, al unui caracter care iese din tipare. Planurile care se schimbă de la o zi la alta fac parte din firea umană, deci Stoner e cu atât mai remarcabil prin stabilitatea de care dă dovadă din momentul în care pune semnul egal între viitor și meseria de profesor (și studiul), rămânând neclintit și imperturbabil la ceea ce se petrece în jurul lui. Din acest punct de vedere, Stoner nu este o surcea dusă de ape, din contră. Nedumerirea mea este legată de omul, nu de profesorul Stoner - pentru că cel din urmă știe exact ce vrea și cum trebuie să se comporte.

      Ștergere
  7. o combinatie aproape perfecta: o carte scrisa bine sau foarte bine (eu n-am citit-o, doar am senzatia ca toti ceilalti au citit-o sau sunt in curs de citire) si abia aparuta la Polirom tradusa si la noi. la intrebari n-am cum sa raspund, asta-i clar, voi reveni dupa lecturare. cred ca unul din atributele unei carti atat de reusite consta in intrebarile pe care le ridica in mintea si sufletul cititorului, altfel ar fi doar o insiruire de intamplari si/sau un exercitiu de citire pentru ceilalti. e meritul autorului ca face atata senzatie intre cititori cu o perceptie, o experienta de viata si o atitudine diferite....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, Iulia, o carte cu adevărat bună te determină să gândești, este incomodă, te răscolește și te schimbă într-o oarecare măsură, chiar dacă imperceptibilă. :) Eu mă bucur când dau peste cărți care-mi ridică întrebări - iar faptul că scriu despre ele îmi creează cadrul perfect pentru a căuta un răspuns. Mi s-a întâmplat de multe ori să înțeleg mai bine o carte după ce am început să scriu despre ea - asta pentru că iau o pauză de la viața care mă distrage în mod constant și îmi acord timp pentru a gândi cu adevărat. M-aș bucura dacă revii la întrebările mele după ce citești și tu romanul! :)

      Ștergere
  8. Văd că Stoner și Laur sunt în vogă printre bloggerii dedicați domeniului. Ceea ce mă face să cred că ar trebui să le încerc și eu. Eu am ales alte noutăți pentru acest început de an (recent apărute, recent cumpărate și imediat luate la citit). Am citit Câinele-fantomă al lui Modiano și acum mă delectez cu romanul Ludmilei Ulițkaia- Medeea și copiii ei. Eu nu i-am citit povestirile și tot mi se pare fantastic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Partea bună în treaba asta e că ai cu cine să discuți cartea, dacă oamenii au chef (și timp) de discuții, evident. Mi-e greu să cred că Stoner nu le-a ridicat întrebări celor care au citit-o. O altă parte bună este faptul că oamenii devin interesați de carte - dacă vorbește un singur om despre ea, șansele de a fi citită și de alții sunt mult mai mici. Poți să strigi în gura mare că ai găsit o carte excepțională, dar nu cred că vei fi ascultat dacă nu ai o „greutate” în blogosferă sau în critica de specialitate. :)

      Văd că te-a prins Modiano - eu încă nu am citit nimic de el. Dacă o ții tot așa, devii expertă în romanele lui Modiano. :))
      Tare mă bucur că-ți place Ulițkaia! Mi-am cumpărat și eu Medeea, urmează s-o citesc. Am și Laur, dar cred că-l mai las un pic. Încă nu am dovedit teancul de cărți împrumutate și deja mă incomodează psihic. :)

      Ștergere
  9. Marturisesc n-am citit aceasta cronica pentru ca vreau sa citesc si eu cartea si nu vreau sa fiu influentat deloc. Dupa ce citesc am sa revin la aceasta postare. Ma surprinde totusi ca nu i-ai dat nota maxima. Am auzit numai laude. Numai si numai laude despre Stoner.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te înțeleg, Gabriel, pentru că nici eu nu citesc părerile celorlalți înainte de a termina o carte - de fapt, nu înainte de a-mi contura propria părere. Vreau să înțeleg totul de una singură, dacă se poate. :)
      Ei, uite că nu sunt numai laude, poate ai văzut deja postarea dlui Gherghel (o găsești în blogroll). Sunt curioasă cum îl vei percepe tu pe Stoner. Poate ai și răspunsuri la întrebările mele.
      Nu i-am dat notă maximă pentru că am niște nelămuriri, și nu-mi dau seama dacă ele vin din incapacitatea mea de a înțelege personajul până la capăt sau din eventuale hibe în construirea lui de către Williams. Și, după cum văd, nu sunt șanse să mă lămuresc. Am luat niște vitamine astăzi, poate mi se limpezește mintea. :))

      Ștergere
    2. Vorbim dupa ce o citesc. Intai sa o comand. Intai sa citesc Laur. Sunt atat de multe de facut in 2015 :)

      Ștergere
  10. Bine v-am gasit!
    Dragostea si iubirea nu sunt sinonime, nu exprima acelasi lucru. Dragostea este o stare sufleteasca izvorata din intelepciune si se manifesta in exterior prin iubire. Iubirea nu izvoraste tot timpul din aceasta stare sufleteasca ce se cheama dragoste. Iubirea poate sa fie alimentata si de egoism, de trup, de frica singuratatii sau de alte surse. Omul mereu a cautat sa evadeze din excesul de realitate din jurul lui. Indiferent pe ce nivel al scarii sociale te-ai afla si indiferent ce status ai dobanti in aceasta lume esti condamnat sa simti presiunea, apasarea, chinul starii de nemulțumire de sine, presiunea starii de om nemultumit chiar daca ai castigat "totul". Iar cand crezi ca ai castigat totul, dar sentimentul de gol, de nemultumire nu dispare, atunci te pierzi ca Archer Sloane. Pentru ca singurul lucru pe care il cauta omul pe fata pamantului, indiferent de starea sociala sau status si care reprezinta de cele mai multe ori o cautare inconstienta si o nevoie de "ceva" dar de "ceva" nedefinit in tinta lui, e dragostea in forma ei pura. Este o carte despre iubire si manifestarea iubirii in multe din fetzele ei. Este o carte care tradeaza cautare nedefinita a autorului si dovada faptului ca autorul a renuntat la cautare pentru ca a ratacit drumul. In viata poti sa arati iubire fata de o persoana, fata de o meserie, fata de altele, dar e foarte greu sa arati dragoste.

    RăspundețiȘtergere
  11. Laur avea dragoste, iar Stoner avea iubire. Iubirea e sintetica, dragostea e pura. Cand ai ca sursa dragostea, atunci iubirea se manifesta de la sine si spre orice si oricine, neconditionat. Asta e idealul spre care tinde orice om de pe fata pamantului fie ca el constientizeaza sau nu acest lucru. Doar in acest punct se poate vorbi de fericire si implinire. Stoner a aparut din nevoia de implinire a autorului. Laur este o idee importata de autor, de este o idee originala dar si ea reprezinta aceiasi cautare ca si in cazul lui John W. Fiecare a cautat sa se implineasca prin personajul lui. Au mers pe drumuri diferite. Ecuatia cu o singura necunoscuta a lui Stoner ramane fara raspuns, iar ecuatia lui Laur are raspuns, dar autorul nu il poate demonstra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine v-am gasit!
      Dragostea si iubirea nu sunt sinonime, nu exprima acelasi lucru. Dragostea este o stare sufleteasca izvorata din intelepciune si se manifesta in exterior prin iubire. Iubirea nu izvoraste tot timpul din aceasta stare sufleteasca ce se cheama dragoste. Iubirea poate sa fie alimentata si de egoism, de trup, de frica singuratatii sau de alte surse. Omul mereu a cautat sa evadeze din excesul de realitate din jurul lui. Indiferent pe ce nivel al scarii sociale te-ai afla si indiferent ce status ai dobanti in aceasta lume esti condamnat sa simti presiunea, apasarea, chinul starii de nemulțumire de sine, presiunea starii de om nemultumit chiar daca ai castigat "totul". Iar cand crezi ca ai castigat totul, dar sentimentul de gol, de nemultumire nu dispare, atunci te pierzi ca Archer Sloane. Pentru ca singurul lucru pe care il cauta omul pe fata pamantului, indiferent de starea sociala sau status si care reprezinta de cele mai multe ori o cautare inconstienta si o nevoie de "ceva" dar de "ceva" nedefinit in tinta lui, e dragostea in forma ei pura. Este o carte despre iubire si manifestarea iubirii in multe din fetzele ei. Este o carte care tradeaza cautare nedefinita a autorului si dovada faptului ca autorul a renuntat la cautare pentru ca a ratacit drumul. In viata poti sa arati iubire fata de o persoana, fata de o meserie, fata de altele, dar e foarte greu sa arati dragoste.

      Ștergere
    2. Bine ați venit și mulțumesc pentru comentariile detaliate, deși mă tem că mă depășește finețea acestei analize în ceea ce privește diferența dintre dragoste și iubire. În DEX, cele două noțiuni sunt sinonime, dar sunt conștientă că, în anumite accepțiuni, există o diferență, deși eu nu am simțit până acum nevoia de a o cunoaște.
      Am căutat un pic pe internet și am dat peste următorul lucru pe un web-site ortodox: „In Noul Testament se vorbeste numai de "iubire" si nu de "dragoste" (in textul din limba greaca este scris numai "αγάπη"= iubire…). Probabil ca "dragoste" exprima stare lumeasca, iar "iubire" pe cea dumnezeiasca.” Așadar, s-ar părea că iubirea, și nu dragostea, este văzută de alții drept sursa primordială din care, probabil, izvorăște dragostea. Deci, cum rămâne? Iubirea sau dragostea ca sursă pură?
      Altcineva spune: „Iubirea e altruista, toleranta si plina de compasiune. Dragostea este egoista, orgolioasa, intransigenta. Dragostea consuma. Iubirea construieste.” O ști și acest om ceva - cum nu am o părere proprie, deocamdată apelez la părerile altora.

      Omul este nemulțumit și nefericit pentru că întotdeauna își dorește mai mult. Stoner căuta ceva în domeniul cunoașterii, calea care i s-a deschis odată cu lectura și studiul, dar o cale pe care este ușor să te rătăcești, pentru că este infinită și scopul este neclar. În relația cu soția, scopul ar fi fost unul clar, dar s-a dovedit imposibil de atins pentru Stoner (ce spuneți, dacă el avea acea dragoste pură, relația ar fi mers mai bine?). Poate, dacă ar fi rămas la fermă, ducând o existență simplă (și totuși goală și zadarnică, după cum spune despre părinții săi), Stoner nu și-ar fi dorit mai mult decât avea deja - dar asta nu înseamnă că ar fi fost mai fericit. I-ar fi lipsit, probabil, dragostea de a munci pământul.
      Nu pot să fac o comparație cu Laur, încă nu am citit cartea.

      Ștergere
  12. Cartea e imposibil de inteles in totalitate pentru ca autorului i a fost imposibil sa se explice, sa-si explice trairile foarte limpede. Autorul l-a omorat pe Archer, pe Dave, pe tatal Edithei, pana si el avea ganduri de sinicidere si chiar el marturiseste la un moment dat ca vrea sa vada sange, moarte, suferinta. Aproximativ toate personajele au niste vieti mai mult pline de moarte decat de viata: Edith suferea de probleme psihice inca de mica, Grace a avut o copilarie martirica continuata cu o tinerete depresiva tratata cu alcool si o maturitate plina de deznadejde. Nu a interesat-o niciodata viata micului Ed. L-a nascut condamnat sa fie orfan. Deci, aproape toate personajele autorului sunt mai aproape de moarte decat de viata si vietile lor sunt mai aproape de moarte decat de viata. Este o carte tulburatoare pentru ca tulbure a fost si viata autorului. Williams si-a mutilat personajele trupeste, sufleteste, psihic. A eliminat fericirea din viata lor si le-a umplut existenta de drumuri infundate. Din punctul meu de vedere Stoner nu e o carte care zideste, dar este o carte care loveste prin excesul de realitate exagerat adunat intr-o singura carte, in jurul unui singur personaj. Cartea loveste si darama. Nota mea este exact cea cu care Stoner l-a notat pe Walker: respins!

    RăspundețiȘtergere
  13. Tarux sau Me Again tot eu sunt. O sa continui cu Me Again. Imi cer scuze pentru suceala. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Niciodata n-am cautat sa inteleg ceea ce inima mea nu poate intelege. N-am sa caut sa-l inteleg prea mult pe Williams pentru ca de fiecare data ajung sa-i traiesc starile grele, iar acest lucru ma face sa sufar si acest soi de suferinta nu ma zideste, ci ma darama. Daca inima refuza sa primeasca "cazul" spre investigare nu o fortez. O hranesc doar cu ceea ce este frumos, iar Williams a lovit-o pentru ca nea Williams este unul din multele cazuri de oameni care si-au masurat viata cu timpul si nu cu vesnicia. Iubirea e sub timp, iar scurgerea timpului produce durere. Dragostea e vesnica si-l ridica pe cel ce o cauta deasupra timpului. Cauti dragostea exersando, exersand faptele dragostei, iar faptele ei sunt fapte pline de noblete. Williams vrea sa atraga prin urat, eu cred doar in filocalia. Inima mea nu se poate bucura de urat. Nici macar ca arta literara sau ca idee. Cartea mi-a lasat un sentiment de mila pentru autor si pentru drama vietii lui. Imi pare rau pentru el si pentru faptul ca drumul pe care si l-a ales a fost unul infundat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici vă înțeleg un pic mai bine, pentru că și pe mine m-a apucat o stare stranie în încercarea de a-l înțelege pe Stoner. Însă nu l-aș acuza pe scriitor că a vrut să atragă prin urât - pur și simplu, Williams aduce la suprafață părți mai puțin plăcute ale existenței. Chiar dacă am ignora urâțenia vieții, asta nu ar face-o mai puțin reală - câteodată, trebuie să înfruntăm și această latură indigestă. Iar alte cărți sunt mult mai deprimante și mai pline de zvârcoliri sufletești decât Stoner.

      Pentru a răspunde și altei probleme pe care ați ridicat-o, nu știu cât din viața autorului se regăsește, de fapt, în cea a lui Stoner. Nu avem de unde ști cu certitudine în ce măsură și-a inclus Williams propriile căutări, rătăciri și frustrări, poate numai dacă a mărturisit toate aceste lucruri undeva (într-o carte de memorii, într-o scrisoare, într-un interviu). Din câte am aflat din introducere, scriitorul a folosit câteva idei proprii și elemente autobiografice, dar numai până la un punct. Stoner este ca un studiu de caz, ceva mai special, e drept, iar toată nefericirea din jurul său se poate explica într-un fel sau altul, prin deciziile pe care le-a luat sau prin pasivitatea de care a dat dovadă.

      Ștergere
  15. Iubirea a fost. Dragostea este. Iubirea unui barbat fata de o femeie se poate pierde la un moment dat. Atunci se cheama ca acel om nu a avut dragoste fata de acea femeie. Adica, sursa iubirii lui nu a fost dragostea, iar timpul a confirmat acest lucru. Laur a avut dragoste, dragostea i-a hranit iubirea, iar iubirea lui este pentru ca dragostea este. Evgheni nu a stiut sa demonstreze cum a ajuns Laur la dragoste pentru ca nu poti sa explici ceea ce nu ai. Notiunea de dragoste nu are definitie si din cauza asta lumea o confunda cu iubirea. Nu are definitie pentru ca ea se dobandeste tainic si se pastreaza in taina. Dragostea nu face parada. Ea il tine in anonimat pe cel ce a aflat o. Il tine in anonimat ca cei ce nu cauta dragostea sa nu-l raneasca. Ea pe cale de disparitie. Complexitatea vietii noastre ne face sa nu mai gasim drumul spre ea.

    RăspundețiȘtergere
  16. Asa este. In Noul Testament se foloseste termenul de iubire ca definitie universala a unei stari imposibil de definit. Sfintii s-au folosit de termenul grecesc eρωτες pentru a face diferenta intre tipurile de iubiri. ‎Έρωτες reprezinta pentru ei definitia iubirii harice sau pe romaneste dragoste. Acest Έρωτες a capatat in limba romana o conotatie vulgara, dar nu pentru ca asta ar fi insemnat, ci pentru ca a fost intrebuintat gresit.‎ Limba romana are termeni atat de bogati incat pot defini stari unice folosind un termen unic. Pe cand in alte limbi se foloseste un termen universal. Americanii ii zic love. Foarte sec. O singura nuanta pentru toate. Poti sa spui "Iubitul meu..." sau "Iubita mea..." folosind un derivat al termenului αγάπη, dar e un termen sarac care nu exprima o stare, ci un sentiment. Pot sa zic "Ema iubeste!" dar nu pot sa folosesc acelasi terment ca sa descriu un dar al Emei. Si atunci spun ca "Ema are dragoste." ‎Starea e imposibil de definit. Manifestarea starii are definitie, da. Iubirea. In fine. Sunt dus, stiu. Nu asta importa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am revenit, scuze de întârziere, dar până acum n-am putut conta pe timpul necesar pentru a răspunde.
      Văd că tu cunoști destul de bine acești termeni și semnificația lor dincolo de înțelesul imediat și, să zicem, superficial. Mă gândesc că ai studiat (sau studiezi) teologia. Eu recunosc, încă o dată, că nu am fost preocupată de diferența dintre stare și manifestare, dar acum înțeleg mai bine ce vrei să spui. Iar faptul că ai deschis această discuție se datorează, probabil, folosirii de către mine a celor două noțiuni ca sinonime în textul de mai sus.
      Nu cred că ești dus, pur și simplu cunoști mai multe dintr-un domeniu pe care multă lume îl ocolește, din dezinteres sau ignoranță. Eu m-aș situa în a doua categorie. :)

      Ștergere

  17.  "Chiar dacă am ignora urâțenia vieții, asta nu ar face-o mai puțin reală - câteodată, trebuie să înfruntăm și această latură indigestă. Iar alte cărți sunt mult mai deprimante și mai pline de zvârcoliri sufletești decât Stoner." Cine a zis ca viata e urata? Viata poate fi cateodata dureroasa, dar nu urata. Exact ce iti spuneam. Williams lasa impresia ca viata e urata. E un sentiment subliminal pe care cu voie sau fara de voie il strecoara in mintea si inima cititorului. Albina nu vede mizeria din jurul ei pentru ca ea cauta florile necesare vietii stupului. Albina merge pe esential, pe frumos pe nobil. Musca vede doar mizeria. Pe ea nu o intereseaza florile. Se odihneste pe flori fara sa le vada frumusetea. Ea e obsedata de mizerie, se hraneste cu mizerie. Viata nu e urata. Exista o frumusete sau o uratenie interioara a omului. Vezi oameni cu fete luminoase pe langa care te simti bine, pe langa care simti odihna si prin ceea ce fac ei odihnesc, inalta sau binedispun. Exista oameni pe langa care simti o apasare, o neliniste, ceva iti spune sa pleci de acolo, sa nu mai stai. Si asta pentru ca au raspuns frumusetii vietii prin actiuni urate, iar uratul si mizeria a devenit hrana lor. Sfintii care si-au umplut viata de frumos, de bine si de iubire au spus ceva ce defineste puterea dragostei: iubeste rana si pe cel ce ti-a facut-o! Evident, este modelul suprem, hristic. Unitatea de masura a dragostei este jertfa. Nu poti sa iubesti fara sa te jertfesti, fara sa dai ceva din tine. Asemenea pelicanului care atunci cand nu mai are cu ce sa-si hraneasca puisorii isi provoaca singur o rana si ii hraneste cu propriul sau trup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt frumoase aceste alegorii cu albine și muște, dar nu prea se aplică în cazul oamenilor, care sunt un cumul de sentimente, trăsături psihologice, calități și defecte moștenite sau dobândite. Sunt prea multe nuanțe în cazul omului și nu se poate spune cu certitudine că un om are o frumusețe interioară neîntinată de niciun fel de urâțenie (poate cu excepția acelor sfinți, care sunt atât de rari încât aproape că țin de legendă). Probabil că viața nu este urâtă, ci doar oamenii o percep astfel. Dacă nu luăm în considerare cataclisemele naturale, oamenii sunt într-adevăr cei care urâțesc viața, prin comportamentul lor sau prin percepția defectuoasă asupra propriei existențe. Când zic urâtă, mă gândesc și la pierdere, durere, mizerie, micime sufletească.
      Să înțeleg că pe Stoner l-ai trecut în categoria oamenilor care trezesc neliniște și apăsare? Uite, Stoner a jertfit iubirea pentru Katherine (parcă așa o chema?) pentru a putea păstra intactă dragostea sa față de studiu și meseria de profesor. Sau este, de fapt, vorba de iubire (și nu dragoste) pentru studiu, pentru cunoaștere? Căci, deși Stoner face o jertfă, el manifestă, deopotrivă, egoism.

      Ștergere
  18. Omul isi doreste din ce in ce mai mult crezand ca aceasta cantitate materiala sau sentimentala cumulata reprezinta piesa lipsa din puzzelul vietii lui. Piesa lipsa care va astupa gura acelui nedefinit nemultumitor si nefericit din fiinta lui. Daca impartim viata in lucruri esentiale, importante si secundare o sa constatam ca multi isi traiesc viata in secundar, sub mediocru. Si foarte muti cred cu convingere ca nu exista decat asa cum cred ei ca trebuie sa fie. Turma reprezinta viata traita in secundar, la semnal, la ordin, la indigo. Omul are valoare atata timp cat poate sa creeze. Puterea creatoare pe care multi si-o ucid fara sa-si dea seama poate. Puterea creatoare il ridica pe om din secundar in important. Dar omul nu trebuie sa se opreasca aici. Exista o evolutie a spiritului dincolo de puterea creatoare. O evolutie nebanuita. O evolutie pe care vulgaritatea cu care suntem infestati, dresajul pe care media si habitatul il impun conditiei umane nu mai lasa loc evolutiei si acopera drumul spre esential cu molozul sentimentelor, nevoilor si necesitatilor de mana a doua. Sa-ti traiesti viata este o arta. Cred ca toti avem vocatie de artist, dar foarte putini vrem ca drumul vietii noastre sa fie o opera de arta. Si nu orice opera de arta are valoare, ci doar cea inchinata binelui, frumosului, nobilului. Stoner si-a trait viata in secundar, dar atingand din cand in cand sfera lucrurilor importante totusi niciodata desavarsind-o si niciodata depasind-o. Evident, ca nu vroia sa atraga prin urat, dar fara sa vrea i-a facut reclama. Acest exces de realitate care obsedeaza. Teoria drobului de sare demonstrata si aplicata. O oda inchinata tragediei. Repet, nu orice opera de arta are valoare. Williams a legat speranta in lanturi, iar cel ce va citi cartea va ramane cu sentimentul ca nu exista in viata omului decat un nesfarsit sir de tragedii. Am citit pe Wikipedia cate ceva despre autor. Putine date si un scurt interviu. Pasivitatea de care spui ca a aratat-o Stoner este cea care i-a influentat deciziile. Pasivitate sau mediocritate sau secundar. Ai zis bine: scopul, telul lui Stoner a fost neclar. Nici el nu da dovada ca ar vrea sa se ridice peste si cauta o implinire haotica, disperata, pe orizontala. In relatia cu sotia lui dragostea l-ar fi ajutat doar sa-si duca crucea si atunci viata lui s-ar fi schimbat din tragedie in drama. O drama cand eroul moare in lupta cu sentimentul ca a facut tot ce se putea face pentru a salva situatia. Dar a facut Stoner tot ce se putea face? Daca ar fi ramas la ferma ar fi fost tot o tragedie. Parintii lui erau reci, incapabili sa radieze dragoste, incapabili sa si-o manifeste daca o aveau. Sa ma explic. Dumnezeu e dragoste. Izvorul dragostei. Omul a fost creat din dragoste, se hraneste cu dragoste si moare, se stinge daca nu ofera si primeste dragoste. E o anomalie sa fii rece, incapabil sa te faci iubit si sa iubesti. Stoner nu stia sa se lase iubit si sa iubeasca pentru ca a trait intr-o familie rece asemenea Edithei. Inima lui nu pare sa fi fost hranita cu dragoste. Asta ti-ai dat seama si tu Ema. O carte nu se citeste doar cu mintea, ci si cu inima. Iar adancul tragediei din aceasta cartea il traieste inima cititorului, dar doar daca cititorul stie s-o asculte. Munca pamantului i-ar fi oferit o satisfactie, dar in niciun caz starea de implinire. Implinirea nu vine din exercitul fizic, din munca pamantului. Nici din cel intelectual, studiu sau colegiu. Ci, din cel sufletesc care singur are capacitatea sa ofere iubire, sa primeasca iubire si sa dea nastere si rod din iubire. Stoner era desidratat dupa iubire. El avea de recuperat o copilarie fara iubire. Inima lui era stafidita ca si a Edithei. El avea nevoie de cineva care stia sa-i invie inima si Edith avea nevoie de cineva care fusese crescut de mic cu iubire. Stoner si Edith nu s-au potrivit. El si-ar fi dat seama doar prin simpla analiza a parintilor ei. Edith putea fi iubita, dar nu de Stoner, iar Stoner putea fi iubit dar nu de Edith.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru comentarii. Revin.

      Ștergere
    2. Iti multumesc ca ai aratat ingaduinta. Spun si eu din cele ce le-am auzit de la altii. In rest nu e nimic de capul meu. Poate doar greselile gramaticale.

      Ștergere
    3. Mulțumesc pentru timpul alocat acestor comentarii. Mie mi se pare că te exprimi mai corect și cu mai multă elocință decât alții. Doar ideile tale sunt diferite de cele cu care mă întâlnesc eu zi de zi, să zicem - dar asta nu este rău, pentru că, în acest fel, ajung să privesc dintr-un alt punct de vedere. Majoritatea lucrurilor pe care le știm sau le credem sunt auzite de la alții - doar filosofii, geniile și nebunii au păreri originale. :)

      Și eu sunt de părere că puterea creatoare îl poate ridica pe om deasupra condiției sale mediocre. Dar nu cred că toți oamenii au acest potențial - poate doar dacă incluzi și activități care intră la categoria de hobby sau îndemânare, precum brodat, traforaj sau mai știu eu ce. Un om lipsit de imaginație nu prea poate fi creativ - și sunt destui din categoria asta. Din păcate, mulți oameni creativi nu își valorifică potențialul, aici îți dau dreptate. Fie din lene, lipsă de încredere sau ignoranță, ei nu ating maximul creativității lor sau nici măcar nu sunt conștienți că pot face mai mult (sau că posedă anumite talente și aptitudini).

      Eu l-am privit pe Stoner ca un caz special: a găsit un alt drum, cu totul diferit de munca la fermă, dar nu a știut să îl valorifice decât până la un punct. Întrebarea este, însă, dacă el ar fi fost capabil să facă mai mult. Cartea la care a renunțat putea fi foarte bine o lucrare mediocră, cum sunt alte mii de lucrări care văd, culmea, lumina tiparului. Stoner ar fi fost un caz bun pentru reîncarnare, dacă așa ceva există: o a doua șansă pentru a face lucrurile mai bine. El, totuși, a fost mulțumit la final de viața pe care a dus-o (sau cel puțin așa ne dă de înțeles autorul). A fost mai mult decât ar fi putut experimenta și cunoaște la fermă, deși viața lui personală a fost un dezastru. Dar, cum spui și tu, el nu a făcut tot ce se putea face - n-a știut cum, n-a fost în stare să, n-a simțit necesitatea de a face mai mult. Și da, a fost un om rece, împietrit, pasiv, dar mie mi s-a părut minunat că, în acest studiu de caz al lui Williams, piatra se trezește totuși la viață la întâlnirea cu literatura - așadar, nu totul este tragic în povestea lui Stoner.

      Mie Stoner mi s-a părut ca un om de pe o altă planetă, pus în diverse situații pe care nu știe să le abordeze și să le rezolve, care cunoaște un alt fel de viață decât cea pentru care fusese programat, care nu se poate adapta la viața cea nouă și nu poate găsi soluții și nici măcar răspunsuri. Mie nu mi s-a părut o poveste deprimantă, nu mi-a lăsat impresia de urâțenie - dar aici intervine percepția fiecăruia, desigur. Poate că, în încercarea mea de a-l înțelege pe Stoner, m-am detașat de această tragedie de care vorbești și l-am analizat cumva din afară, neimplicată pe de-a-ntregul. Poate a fost mai bine, poate nu. Felul tău de a privi lucrurile - faptul că nu avea dragoste - poate explica lucrurile în alt mod, într-adevăr.

      Ștergere
  19. N-am studiat teologia, dar n-am fost nici ignorant. :) Cea mai complexa si inalta modalitate de comunicare a omului obisnuit se realizeaza atunci cand ceea ce vrea sa exprime produce fenomenul de armonie. 'dica potrivirea desavarsita a unor elemente intr-un intreg. Indiferent daca acest intreg este o carte, un film, o muzica sau viata unui om. 
    Williams nu a reusit prin cartea lui, dar folosul cartii ar putea sa fie faptul ca poti sa inveti ce nu trebuie sa faci ca viata ta sa fie cat de cat armonioasa, odihnitoare, happy. 
    Nu obisnuiesc sa citesc carti ca sa treaca timpul, ci pentru a invata sa folosesc timpul. Sa aplic in viata de zi cu zi ceea ce ma ajuta si ma ridica peste valurile vietii. Williams nu m-a ajutat decat sa realizez ca pierderea timpului doare. Ca in viata nu exista save si load si o data ce ai pornit la drum e one way ticket si depinde de tine daca reusesti sa fii fericit sau nu. Nu exista reincarnare sau principiul vietii reciclate. Just one way ticket.
    Hmm....intr-un fel ai dreptate la treaba cu albina. Totusi am convingerea ca omul prin desavarsita lui armonie anatomica si mai ales prin faptul ca are acest "cumul de sentimente, trăsături psihologice, calități și defecte moștenite sau dobândite" este muuult superior albinei. 
    Omul poate sa iubeasca pe cand albina isi asculta instinctele. Ceea ce il ingroapa pe om in urat e chiar exercitiul uratului pe care de buna voie a ales sa-l practice - cum e cazul lui Lomax. Albina te inteapa si moare. Moare fara ideea constienta a sfarsitului ei. In schimb omul daca renunta sa "intepe" si se lupta sa nu "intepe", atunci va depasii nivelul obisnuit al jocului si atunci incepe sa traiasca cu adevarat. 
    Se zice ca dusmanul nu l-ai invins cand i-ai luat viata, ci cand l-ai convins sa treaca de partea ta, castigandu-l prin valorile tale interioare. In mizeria mlastinii cresc nuferii. Orhideea nu isi tine radacinile in pamant, ci le inalta spre cer, catarandu-se pe arbori pana deasupra lor, deasupra a tot ceea ce face umbra vietii ei, deasupra unde nu mai este mizerie. Ordideea a "refuzat" sa traiasca in umbra, in intuneric, in urat. Omul e mult mai capabil. Dar omul nu e lasat sa realizeze ca pe langa exercitiul muschilor, pe langa exercitiul intelectual exista si un exercitiu al puterilor lui sufletesti. Puteri care inving prin rau sau conving prin noblete. Din pacate ni se frang aripile inca din varsta inocentei precum labele picioarelor fetelor in China dinastiilor.

    Astept recenzia ta despre Laur a lui Evgheni.

    RăspundețiȘtergere
  20. Să înțeleg că pe Stoner l-ai trecut în categoria oamenilor care trezesc neliniște și apăsare? Uite, Stoner a jertfit iubirea pentru Katherine (parcă așa o chema?) pentru a putea păstra intactă dragostea sa față de studiu și meseria de profesor. Sau este, de fapt, vorba de iubire (și nu dragoste) pentru studiu, pentru cunoaștere? Căci, deși Stoner face o jertfă, el manifestă, deopotrivă, egoism."
     ‎
    Nu, in niciun caz neliniste si apasare, ci mila. Se zice ca mila izvoraste din dragoste, e un gest de noblete. Totusi la mine mila e sintetica si rationala pentru ca nu am dragoste. Da, Stoner era egoist. Cum spuneam mai sus pe undeva - Stoner nu stia sa se faca iubit si sa iubeasca. Iubirea lui fata de Katherine era manifestarea pura a egoismului sau. Iubire de sine. Cauta doar placerea lui, iar Katherine nu era alceva pentru el decat o jucarie. O jucarie la care el a renuntat pentru studiu, pentru exercitiul sau intelectual obsedant. El nu stia sa iubeasca oamenii pentru ca, ma repet, nici parintii lui nu l-au iubit. Nefiind hranit cu iubire, ce putea sa iasa? Crezi ca daca el s-ar fi simtit implinit din relatia cu Katherine ar fi renuntat la ea? Nu cred. El si-a dat seama ca nu poate sa iubeasca cu adevarat. Sau daca nu si-a dat seama, atunci nici el nu a inteles de ce a renuntat la Katherine si nici Williams nu a dezvoltat. 
    Era foarte important acest lucru. Mai ales in zilele noastre cand omul nu mai iubeste decat reflexia lui in oglinda, geometria formelor anatomice si mirosul hartiilor cu busturi de raposati. Omul nu mai stie sa iubeasca. Omul secolului XXI e dovada teoriei zapacitului de Darwin, dar in sens invers. Omul se transforma in animal. Omul launtric devine animalul launtric. Pe el il tradeaza doar ochii care devoreaza reflexia lui in oglinda, geometria formelor si busturile raposatilor. 
    Stoner nu s-a jertfit, ci a jertfit - pe parintii lui, Edith, pe Grace, pe Katherine, pe prietenul lui veteranul. A jertfit toate sentimentele nobile fata de toti cei din jurul lui. El a ajuns sa simta mai multa placere intelectuala decat sufleteasca. Si nici macar placerile carnii nu ii depaseau in intensitate placerile intelectuale. 
    Mi-e mila de el, de nefericirea lui si de nefericirea celor din jurul lui.

    "Și eu sunt de părere că puterea creatoare îl poate ridica pe om deasupra condiției sale mediocre. Dar nu cred că toți oamenii au acest potențial - poate doar dacă incluzi și activități care intră la categoria de hobby sau îndemânare, precum brodat, traforaj sau mai știu eu ce. Un om lipsit de imaginație nu prea poate fi creativ - și sunt destui din categoria asta."

    Daca vezi un om beat in sant si un geniu beat in atelierul lui, ce diferenta crezi ca exista intre cei doi de au ajuns in halul asta? Oare nu sunt amandoi lut? Sau crezi ca exista vreo diferenta din "fabrica" intre cei doi? Poate ca cel din sant nu a avut nicio posibilitate sa-si manifeste sclipirea care exista in fiecare om. Poate ca nu a avut pe nimeni langa el si geniul creator se manifesta prin capacitatea lui de a zambi cand habitatul cheama la lacrimi. Sau prin capacitatea lui de iluzionist fachir care face sa mai treaca o zi cu stomacul gol si cu inima inca vie. 
    Exista un geniu anonim, launtric, care se manifesta din exterior in interior si exista geniul de traforaj, de atelier care se manifesta din interior in exterior. Prima categorie e cea care va sta ascunsa de ochiul iscoditor al societatii. El se va manifesta cand factorii externi ii vor excita pe cei interni. Cand inima trecatorului e miscata de factorul extern "betivul din sant" si ii este mila fata de drama necunoscuta a acestui nefericit. E usor sa scanezi fiinta umana la suprafata si sa constati probele cazului, si e lafel de usor sa arati cu degetul, dar este mult mai greu sa vindeci rana din inima celui care nu a avut sansa ta. Puteam sa fiu eu in loculul lui in sant si el in locul meu la birou. Puteam sa fiu.

    RăspundețiȘtergere
  21. Poate stii sau ai auzit de cazul regizorului care cersea la Universitate la metrou. Am trecut pe langa el de en ori si evident ca l-am scanat la suprafata, superficial, asa cum e la moda.
    Dupa cateva luni mi-a picat in maini povestea vietii lui. Poveste confirmata de presa si de stat. 
    La revolutie a fost chemat el impreuna cu alti regizori de Sergiu Nicolaescu sa apere televiziunea. A plecat de acasa lasand un bilet sotiei si fetitei lui in care le spunea ca se intoarce peste cateva ore, sa nu-si faca griji.
    Sotia a citit biletul. Afara iarna cu fulgi de fier. I-a fost teama pentru viata omului ei. A luat fetita si a plecat dupa el la televiziune. Dar, nu au ajuns pana la televiziune si nici acasa nu s-au mai intors niciodata. Au murit impuscate in drum spre televiziune.
    Barbatul, regizorul, s-a intors acasa pe seara, le-a cautat, dar nu le-a gasit. 
    Disperat dupa multe intrebari puse pe la toate usile statului si vecinilor. Institutiile au ridicat din umeri nepasatoare. Barbatul simtea ca isi pierde mintile. Intr-un tarziu unui functionar al statului i s-a facut mila de el si l-a anuntat sa inceteze cautarile pentru ca sotia si fetita lui sunt intr-o groapa comuna de la marginea Bucurestiului. 
    Socul a fost prea mare. El a crezut tot timpul ca ele s-au ascuns pe undeva de frica gloantelor. Regizorul s-a apucat de baut, si-a pierdut serviciul, casa, bunurile. Cu puterile sufletesti paralizate, intelectual decazut si trupeste desfiintat s-a asezat pe treptele scarii de la metrou Universitate cerand mila trecatorilor. Trecatorii si ei prizonieri ai timpului nu aveau ochi si pentru geniu regizorului ingenuncheat. Nimeni nu banuia ce se ascunde in inima din spatele hainelor invechite de mizerie, ce se ascunde pe fata napadita de o barba incalcita si ce se ascunde in privirea betivului de pe scarile de la metrou. 
    Daca exista o comunicare verbala si una nonverbala, atunci exista si un geniu de atelier, vizibil si un geniu mut, ascuns pentru ca asa se manifesta darul. Se zice ca o mana care iti cere sau una care iti ofera sa nu le refuzi niciodata. O vorba buna care readuce speranta si opreste lacrimile cred ca e lafel de importanta ca o opera de arta care bucura prin geniul autorului. Una salveaza o viata de pe marginea prapastiei si alta face ca omul sa gandeasca mai frumos despre viata si oameni. Prima ramane in vesnicie, iar opera de arta se pierde in timp pe un perete. 
    Nu pot sa cred ca cineva s-a nascut condamnat la prostie si altul ovationat si recunoscut ca geniu. Cred ca exista oameni care isi bat joc cu pasiune de ei insisi, exista oameni care n-au apucat sa-si bata joc de ei insisi pentru ca o mana i-a oprit si exista oameni care au inteles ca nu trebuie si-au batut joc de ei insisi.

    RăspundețiȘtergere
  22. Subiectul da, a meritat dezbaterea de aici, insa nu vad nimic sclipitor in modul cum a fost scrisa, dar continui sa citesc cartile pe care le dezbatateti, totusi Jose Saramago ramane cap de lista , poate de aceea imi este asa de greu sa fiu multumita si de alti scriitori

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, nu este nimic pompos, extraordinar sau diferit în mod evident la stilul lui John Williams - nici nu poate fi comparat cu Saramago, care are un stil propriu, complicat -, dar i-am putut auzi vocea distinct pe tot parcursul lecturii și nu-mi imaginez că acest roman ar fi putut fi scris în alt mod. Mie mi-a plăcut foarte mult tonul detașat, simplu, neimplicat și aproape cinic al lui John Williams, care s-a potrivit atât de bine cu povestea vieții lui Stoner. De exemplu, cartea ar fi fost cu totul altfel dacă o scria Saramago - însă nu s-ar fi potrivit nicicum stilul său alambicat acestei povești a cărei forță stă chiar în aparenta-i simplitate.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...