Scrisorar - Mihail Şişkin

joi, 24 aprilie 2014


Nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să găsesc în paginile cărții - începutul acestui roman m-a lovit asemenea unui val uriaș ce m-a luat prin surprindere. Este dureros de frumos, prea mult și prea intens, cu o avalanșă de gânduri și sentimente puternice care m-au copleșit. Am lăsat cartea deoparte și m-am apucat de altceva, însă am revenit în scurt timp și nu am mai plecat din lumea Sașei și a lui Volodia, doi tineri îndrăgostiți până peste cap și despărțiți mult prea curând de un război, cândva în jurul anului 1900.

De la prima pagină până la final, cartea este un dialog-monolog neîntrerupt desfășurat prin intermediul epistolelor, cu amintiri, gânduri, relatări de pe front și declarații de iubire. Mai mult decât un roman de dragoste, Scrisorar este o poveste a cunoașterii de sine și a lumii, plină de observații fine asupra vieții, cu lecții despre inutilitatea urii și micimea gândirii umane, care ignoră lucrurile cu adevărat importante.

Cei doi își scriu permanent după ce Volodia este înrolat și ajunge până în China, pe când Sașa își continuă viața de medic într-un orășel nenumit din Rusia. În scurtul timp petrecut împreună, Sașa și Volodia au găsit iubirea la care tânjiseră dintotdeauna, însă ei nu sunt pregătiți unul pentru altul, pentru că nu au suferit cu adevărat; experiențele prin care trec îi transformă în ființe noi, șlefuite până la perfecțiune pentru mult visata regăsire. Însă Volodia se pregătește și pentru o altfel de întâlnire, cea cu moartea, de care vorbește obsesiv în scrisorile sale.

Doar tu ai spus, trebuie să împarți cu alții. Dacă ți s-a dăruit, trebuie să dăruiești și tu, pentru a rămâne ceva. Și cu cât ți-e mai scump omul, cu atât trebuie să dăruiești mai mult. (pag. 103) 

Epistolele sunt defazate, comunicarea lor nu este una coerentă și sincronizată, însă cei doi continuă să își aștearnă gândurile pe hârtie, într-o încercare de salvare de la singurătate și de la atrocitățile războiului. Pe lângă alinarea adusă de scrisori, ei încep să înțeleagă adevăruri pe care le-au ignorat sau ocolit până atunci - despre lume, despre iubire, despre sine sau părinți, despre ceea ce contează cu adevărat în viață. Niciun om nu e fericit pănâ nu se consideră chiar el fericit, spune Şişkin, iar cei doi găsesc fericirea acolo unde se așteaptă mai puțin. 

Până la plecarea pe front, Volodia a dus un război încăpățânat cu mama și tatăl vitreg, refuzând încercările lor de apropiere. Ajuns în războiul cel adevărat, cu răpăit de gloanțe și gemetele celor răniți, înconjurat de cruzime și morți absurde, el începe să privească spre interior; cu fiecare gând transpus pe hârtie, vălul ignoranței începe să cadă, dezvăluind inutilitatea anilor de ură și de respingere.

Sașa a început să se placă pe sine abia prin prisma iubirii lui Volodia. Ea s-a revoltat dintotdeauna împotriva mamei, o femeie nemulțumită și dură, dar nici apropierea de tată - un personaj excentric care apare și dispare din viața ei - nu îi ostoieşte nevoia de tandrețe. Pentru a scăpa de singurătate, fata își imaginează că are o soră rebelă, o proiecție exterioară ce o va însoți întreaga viață. Mult mai târziu, Sașa găsește fericirea în momente neașteptate, atunci când ține mâna părinților muribunzi, ca și cum moartea ar fi momentul suprem în care trecutul se retrage asemenea unui reflux al memoriei, scoțând la iveală tot ce este mai important și mai frumos într-o existență.

[spoiler] Finalul este un pic straniu, avem senzația că cei doi alunecă într-o abia sugerată nebunie - Volodia, pradă frigurilor (o posibilă malarie sau tifos) se refugiază în amintirea casei de vacanță și a plantelor cu denumiri latine, care înlocuiesc hidoșenia războiului și a morții, pe când Sașa revine la dualitatea din copilărie, locul surorii imaginare fiind luat de un copil plămădit din zăpadă, ce umple golul rămas după dispariția celor dragi. 

După câteva zeci de pagini, intensitatea prozei scade cu un ton sau mai mult, odată cu depărtarea în timp și în spațiu a celor doi. Pasiunea și foamea de tandrețe sunt înlocuite cu altceva, mai trainic și mai rezistent, pe măsură ce Sașa și Volodia se deschid către o altfel de cunoaștere. În cazul lor, cuvintele lui Democrit - care spune că doar trupurile se pot atinge cu adevărat, căci între suflete rămâne întotdeauna un spațiu - se dovedesc a fi neîntemeiate. Sufletele lor rămân conectate într-o dimensiune ce transcende viața și moartea, un loc numai al lor în care spiritele se regăsesc, chiar dacă unul dintre ei a dispărut din lumea palpabilă a materiei. Singurătatea trupului este salvată de certitudinea unei iubiri ideale și indestructibile. Când oamenii sunt împreună, nu are importanță unde sunt trupurile lor.

Este multă iubire și multă moarte în acest roman, precum și multă singurătate. Aș minți dacă aș spune că Scrisorar este un roman vesel. Prin limbajul poetic și elaborat al lui Mihail Şişkin cunoaștem dramatismul războiului și al tristelor istorii personale, însă povestea este traversată de un curent cald și înduioșător - revederea pentru care cei doi se pregătesc și se prefac, învățând din propriile greșeli, căpătând o limpezime și o înțelepciune trecute prin suferință și moarte. 

Așa cum toate liniile de fugă se contopesc în același loc comun la orizont, într-un imponderabil buric al materiei și nemateriei, cei doi se regăsesc pe tărâmul gândurilor și al imaginației, uniți prin firele ce converg în același punct. Iubirea lor rămâne una perfectă - neconsumată, neîntinată de neînțelegeri și netocită de uzura obișnuinței. Pentru iubire, nu ai nevoie de altcineva. Platon spunea: iubirea este prezentă în cel ce iubește, nu în cel iubit. [spoiler]


Editura: Curtea Veche, 2012
Traducere: Antoaneta Olteanu
Număr de pagini: 352



22 de comentarii

  1. va ramane in istorie ca ultima carte pe care am citit-o in drum spre servici, in lunga mea naveta de-a latul capitalei. nu cred ca parcursesem (deloc incantat, dar aveam si destule pe cap zilele alea) nici 100 de pagini, cand naveta asta a luat sfarsit. nu am continuat lectura, dar cartea este printre cele cateva care vor fi cetite pana la iarna. sa speram.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar mă întrebam dacă un cititor masculin ar gusta la fel de mult romanul - am impresia că este necesară o oarecare sensibilitate feminină pentru a-l aprecia în întregime. Sper totuși că vei relua Scrisorar și că vei reveni cu impresii după ce l-ai terminat (probabil o să mă găsești tot aici până la iarnă, he he). Nu știu dacă să te felicit sau nu pentru încheierea navetei, poate că duci dorul timpului de lectură... :)

      Ștergere
  2. Foarte frumos ai vorbit despre cartea asta. Am adaugat-o pe lista de citit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți pot împrumuta romanul după ce îl citește o prietenă. Este chiar fain, cred că o să-ți placă (sper să nu mă înșel, ha).

      Ștergere
    2. Te-am trecut deja, ești următoarea la rând. :)

      Ștergere
  3. Da! Tocmai ce mi-am luat de la bibliotecă Maus şi Torturați-l pe artist, așa că nu e graba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măi, Roxie, încep să mă oftic (,) că nu am buletin de București! Văd că găsești ceva titluri bune la bibliotecă - au chiar și Maus? Super! :)

      Ștergere
    2. Daaa. Eu continui sa ma minunez de cate carti noi au. M-am scos cu biblioteca, desi, ma cam mananca in palma sa mai cumpar niste carti :D.

      Ștergere
    3. Foarte tare, mă bucur că au atâtea cărți noi (încă nu-mi vine să cred că ai găsit și Maus), este o ocazie bună să te abții de la cumpărat. :) Nici eu n-am mai luat nimic de o lună (am găsit o bibliotecă neoficială de unde împrumut cărți noi, hi hi), dar să vedem cât o să mai dureze abstinența asta. :)

      Ștergere
  4. Deși auzisem de cartea aceasta, n-am fost prea curioasă în privința ei până ce am citit zilele trecute recenzia ta. Azi am răsfoit-o într-o librărie, am citit mici fragmente din primele pagini și astfel am inclus-o în lista de dorințe. Sunt sigură că o să-mi placă foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, tare mă bucur că ți-am adus cartea mai aproape de biblioteca personală. :) E foarte faină, deși s-ar putea să simți impulsul de a-i rezista citind-o, căci e dulce-amară, ca și viața. Sper să îți placă.

      Ștergere
    2. Astăzi (adică ieri, deja) mi-a adus curierul cartea. Am luat-o la jumătate de preț. Nu puteam rata o așa ocazie. Acum sunt deja prinsă într-o carte și mai am vreo trei împrumutate, dar poate îmi fac loc printre ele căci prea mă tentează.

      Ștergere
    3. Ha, sunt plecata din oras, dar n-am putut rezista impulsului de a raspunde (hmm, nu prea merge ok de pe mobil, dar incerc).
      Ma bucur ca ai luat cartea asa repede! Eu zic s-o citesti in liniste cand ii vine timpul, dar daca citesti un pic din ea si te prinde, go for it! La inceput te acomodezi greu cu cartea, parca e prea mult si parca nu stii daca iti place - sunt curioasa daca si tu vei simti la fel...

      Ștergere
  5. Am pornit spre librărie acum câteva luni hotărâtă să cumpăr romanul acesta. Nu-l mai aveau și am cumpărat, în final, celălalt roman al lui Șișkin tradus în românește, „Părul Venerei”. M-a impresionat și m-a marcat enorm romanul acesta. E la fel de plin de poezie, singurătate, dragoste și moarte ca și „Scrisorar”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am frunzărit și eu Părul Venerei la un prieten acasă, dar m-am abținut să împrumut cartea, căci e destul de groasă (și nici nu eram sigură dacă o să-mi placă sau nu). Mersi de părerea pozitivă, o să-mi fac curaj la un moment dat și o s-o citesc. Până la urmă ai citit și Scrisorar sau tot n-ai reușit să cumperi cartea?

      Ștergere
  6. Este o carte deosebită, totuși, exceptând inceputul, restul urmează o rețetă postmodernista, cu bolduirea evenimentelor din trecut. Eroii încarcă sa-l contrazică pe freud și să se elibereze cumva de influențele lui. Pe lângă roman m - am documentat asupra războiului japonez unde este trimis el și m-a acaparat mai repede. Romanul rămâne unul bun în ciudă senzației de rețetă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze pentru răspunsul întârziat, Alexander, și mulțumesc pentru comentariu.
      Recunosc că nu prea mă pricep la rețete și, drept urmare, nu le observ, pentru că îmi lipsesc studiile de profil. Uneori îmi doresc să fi știut mai multe, dar alteori mă consolez cu gândul că poate e mai bine să percep cărțile cu mintea unui simplu cititor, ignorant în fața metodelor folosite de scriitor. Adică să mă las păcălită (atunci când este cazul), fără a demonta o construcție literară, fără a diseca cu luciditate o scriitură.

      Ștergere
  7. Nu am studii in domeniul, sunt doar simple observatii. Eu pierd citind totul critic, poate prea critic, desi nu sunt in masura.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce mă bucur ca ai citit cartea,Ema. Eu am inceput- o, am ajuns la 30%, nu m- a prins inca si si cautam o recenzie. Daca si tu ai scris despre carte, asta e pentru mine o motivație sa nu renunț. Mulțumesc. Cu drag, Michelle Corine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc și eu că mi-ai scris, Michelle! Sper să te prindă cartea la a doua încercare, e o poveste care merită dusă la capăt – deși, pe de altă parte, e posibil să nu fie genul tău de literatură.
      În octombrie l-am văzut pe Șișkin la FILIT și m-a fermecat prin felul lui de a vorbi. Am plecat de la Iași cu cheful să mai citesc ceva de el – probabil „Părul Venerei”, singura pe care o mai am în bibliotecă.

      Ștergere
  9. Urmare: nu am abandonat Scrisorar Ema. Si datorita acestei cronici foarte bune. Felicitări sincere! Doar ca viata acum nu imi lasa timp sa citesc mult.. Asta e o carte ce ar trebui citita fara pauze dese. Îmi place ce citesc si sunt sigura ca o sa o termin, dar in ianuarie 2020.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.