marți, 10 decembrie 2013

Pianista - Elfriede Jelinek


Romanul Elfriedei Jelinek este de o brutalitate şi de o zădărnicie cutremurătoare. Nu pot spune că m-am bucurat de această călătorie, în care am coborât în străfundurile groteşti, tenebroase, ale psihicului uman şi am cunoscut efectele devastatoare pe care părinţii acaparatori le pot avea asupra copiilor lor. M-am întors la realitate destul de scârbită şi întristată şi trebuie să mărturisesc că nu mai pot vedea acum filmul lui Michael Haneke - o repetare a poveştii, cel puţin în următorii ani, apare drept o experienţă greu de suportat. Şi totuşi, este un roman bine scris, cu surprinzătoare momente de poezie; nu îi pot tăgădui valoarea, în ciuda dureroasei poveşti pe care o conţine. 

Deşi muzica este prezentă - prin denumiri de piese şi compozitori, ea nu poate atenua sentimentul de neputinţă şi disperare tăcută pe care l-am simţit revărsându-se din fiecare pagină a romanului. Aproape că nu există nimic bun, frumos sau dătător de speranţă în lumea strâmbă, distorsionată a personajului principal. Pianista este însoţită de muzică, este adevărat, dar această muzică este una silenţioasă, abstractă, fiind percepută doar prin intermediul cuvintelor. 

miercuri, 2 octombrie 2013

Întoarcerea huliganului - Norman Manea



Nimic nu este incompatibil în România. (Norman Manea)

În 1986, la vârsta de 50 de ani şi cu trei ani înainte de căderea comunismului în România, Norman Manea se decide să emigreze - mai întâi în Germania, pentru a ajunge apoi la destinaţia finală: Paradisul, Lumea de dincolo, America. Se va întoarce în ţară un deceniu mai târziu, în 1997. Călătoria, aşteptată cu îndoieli şi nelinişte, pune în mişcare mecanismele memoriei, trezindu-i scriitorului amintiri din viaţa sa anterioară: copilăria în Bucovina, lagărul din Transnistria, ghetoul evreiesc, viaţa de angajat la Bucureşti, lumea scriitorilor români sub comunism. 

Prin intermediul unei cronologii non-lineare şi făcând uz de o naraţiune complicată, Norman Manea reconstruiește, fragment cu fragment, imaginea familiei şi a prietenilor, pe măsură ce rememorează experiențele care l-au marcat: holocaustul, comunismul, exilul şi, mai presus de toate, condiţia de evreu. Evenimentele relatate sunt un pretext pentru a cugeta asupra unor subiecte dintre cele mai diverse, precum limbajul, identitatea, istoria, apartenenţa, formarea, ambiguitatea sau adaptarea.

vineri, 9 august 2013

Inima-i un vânător singuratic - Carson McCullers




Inima-i un vânător singuratic este doar parțial o lectură pentru adolescenți, care nu se încadrează în genul young adult, așa cum am crezut inițial. Povestea are multiple fire narative, care urmăresc cele cinci personaje centrale ale romanului, cu toții oameni interesanți, cu o complexă viață interioară, dar izolați de societate în diferite feluri. S-ar putea crede că, odată ce se întâlnesc, ei își pot găsi o rezolvare a problemelor și se pot vindeca de singurătate, însă lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Și ajung ei, oare, să se cunoască cu adevărat?

marți, 23 iulie 2013

Mâine în bătălie să te gândeşti la mine - Javier Marías



Mâine în bătălie să te gândeşti la mine a avut un efect neaşteptat şi foarte puternic asupra mea. M-am lăsat atrasă în lungile şi meandratele înlănţuiri de idei ale lui Marías, care au avut darul de a mă rupe de realitate, în ciuda faptului că el vorbeşte tocmai despre ea: realitatea aparent banală, privită atent şi răsucită pe toate părţile, căreia îi sunt descoperite sensuri noi şi însuşiri neaşteptate, deşi ele au fost mereu acolo, la vedere, aşteptând doar ochiul atent şi vorbele potrivite pentru a le aduce la lumină.

În acest roman se vorbeşte despre moarte, despre memorie, despre vină, despre puterea pe care o au numele, dar și despre viaţa unei poveşti, care tinde să fie preschimbată, modificată, de fiecare dată când cineva o transmite mai departe, adăugându-i o amprentă personală sau chiar noi elemente.

marți, 16 iulie 2013

Palatul de gheaţă. Sămânța - Tarjei Vesaas



Palatul de gheaţă


Un roman în cuvinte puține și simple, cu o poezie delicată, visătoare. O atmosferă hipnotică, care te transportă în miezul unei ierni din ținuturile nordice. O rememorare a copilăriei, cu momentele ei pline de stângăcie. Două fete legate în viață și dincolo de moarte de o singură noapte petrecută împreună. Un secret niciodată dezvăluit, care rămâne îngropat, pentru totdeauna, în gheață. O promisiune ținută, chiar dacă aduce înstrăinare și angoasă. Un scriitor adult, care privește cu un ochi pătrunzător în sufletul unei fetițe de unsprezece ani, ajungând până la cele mai ascunse temeri ale sale. Un miracol funest al naturii, palatul de gheață, cu frumusețea lui rece și mortală.

miercuri, 10 iulie 2013

Degete mici - Filip Florian



Până la Degete mici, nu mai citisem de multă vreme o carte a unui autor român (mulțumesc, Cristinica, pentru că mi-ai vârât-o sub nas). La fel ca mulţi dintre compatrioți, am tendința să evit literatura românească, și asta din mai multe motive: a) pentru că ar putea fi plină de comentarii sociale şi eternele probleme legate de comunism* (oamenii sunt deja sătui de acest subiect, în schimb, pentru un străin, poate fi foarte interesant); b) pentru că ar da pe afară de cuvinte obscene (deşi este o piaţă şi pentru asta, sunt convinsă); c) pur şi simplu, cartea se poate dovedi o dezamăgire. Această ignorare a literaturii românești ar putea fi, totodată, reacţia unei societăți ai cărei membri citesc din ce în mai puţin, nu sunt din cale-afară de patrioţi şi nici nu se pot împăca cu locul și timpul lor în istorie. 

Din fericire, romanul lui Filip Florian nu se încadrează în niciuna din aceste categorii. Subiectul este, într-adevăr, ancorat într-o realitate pur românească, dar nu se îndreaptă în vreuna din direcţiile greşite. Pentru un roman de debut, a fost o surpriză plăcută şi, cu ajutorul lui, am reuşit să ajung cu un pas mai aproape de reconcilierea cu literatura propriei ţări.

duminică, 23 iunie 2013

Târfe asasine – Roberto Bolaño



„Târfe asasine” este prima mea incursiune în proza, fie ea scurtă sau lungă, a chilianului Roberto Bolaño. Ce pot să spun? Am fost fermecată de imaginația și de talentul său de povestitor. Mi-a plăcut senzația de visare care m-a cuprins pe măsură ce mă adânceam în povestirile din acest volum, ca şi cum aş fi stat împreună cu autorul lângă un foc de tabără, iar el, aflat pe punctul de a adormi, mi-ar fi murmurat întâmplări din viaţa lui reală, în care s-au insinuat o sumedenie de amănunte fabulate. Prozele sunt, în cea mai mare parte, lipsite de un final concret – fapt care m-a cam deranjat la început, dar mai apoi am descoperit un farmec aparte în acest văl de mister şi de neîmplinire, ca şi cum poveștile ar fi putut continua ceva mai încolo, după o pauză.

vineri, 21 iunie 2013

Pedro Páramo - Juan Rulfo



La finalul multor zile și după un document de 70 de pagini plin de cuvinte noi, am reușit să termin Pedro Páramo, prima mea lectură în limba spaniolă (mă refer la un roman, căci mai citisem Cartea întrebărilor a lui Pablo Neruda). Mă simt de parcă am câștigat un premiu, serios! Lăsând mulțumirea de sine la o parte, nu sunt sigură că am ales totuși cartea potrivită. Pe lângă înțelegerea mea limitată a limbii spaniole, subiectul romanului mi-a adâncit și mai mult confuzia lecturii. Am trecut prin stări alternative de frustrare și încântare, pendulând între dorința de a citi mai repede și bucuria de a înțelege în sfârșit ce se întâmplă în acest roman. Pe de altă parte, ritmul lent al lecturii m-a determinat să mestec pe îndelete minunata sonoritate spaniolă. În Pedro Páramo, această limbă plină de muzicalitate, ajunsă în mâinile magice ale lui Juan Rulfo, respiră poezie prin fiecare cuvânt.

joi, 16 mai 2013

Prăvăliile de scorţişoară (Manechinele - partea I) - Bruno Schulz



Experienţa pe care am trăit-o citind proza lui Schulz din Prăvăliile de scorţişoară a fost asemănătoare unui orgasm mental, dacă așa ceva există: metafore elaborate m-au înălţat pe culmile extazului, în timp ce cuvinte fertile mi-au dezmierdat mintea fără încetare. Poezia care se revarsă din proza lui Schulz mi-a indus o stare de uimire şi încântare, pe care nu o mai simţisem de multă vreme. Însă, la un moment dat, o astfel de experienţă poate deveni obositoare, căci naraţiunea, care nu conţine perioade de acalmie, nu m-a lăsat să respir sau să lâncezesc, ci mi-a impus o atenţie constantă, aproape tiranică.

Lectura a fost îngreunată de faptul că am citit aceste povestiri în limba engleză, într-o traducere foarte bună, de altfel, dar care a ridicat experienţa lecturii la un nivel elevat, destul de dificil de pătruns. Transcriu mai jos un citat în limba engleză, urmând să revin asupra lui în momentul în care voi reuşi să găsesc ediția românească (pot doar să intuiesc, până atunci, orgasmele intelectuale la întânirea dintre Schulz şi limba maternă).

joi, 11 aprilie 2013

Obscena pasăre a nopții - José Donoso



De unde ar trebui să încep pentru a vorbi despre Obscena pasăre a nopții? Senzația pe care am experimentat-o, încă de la început, a fost o confuzie adâncă - nu puteam înțelege cine erau toate acele personaje, cine vorbea într-un moment sau altul, nici măcar cine era naratorul. Încet-încet, cu hârtie și creion alături, am început să pătrund în jungla densă și haotică a acestui roman. Un realism magic pur, în care nu putem face distincția între imaginar și real; cheia pare să fie ascunsă pe undeva, în străfundurile labirintice ale poveștii. Aproape că am putut auzi această carte respirând, asemenea unei ființe hidoase cu formă schimbătoare, înfășurată cu grijă în mai multe straturi de fantasmagorii, începând să semene cu miticul Imbunche al străvechilor chilieni - un monstru diform, cu toate cele nouă orificii cusute și obstrucționate, cu unul dintre picioare întors invers, peste umăr.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...